ICCJ. Decizia nr. 1148/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1148/2010
Dosar nr.687/35/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, în principal, obligarea acestora la plata sumei de 343.605,6 lei reprezentând tranşa a doua a compensaţiilor băneşti stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003 şi în subsidiar, obligarea Ministerului Finanţelor Publice să cuprindă în bugetul de stat sume de bani cu destinaţia de compensaţii băneşti destinate plăţilor la care este ţinută A.N.R.P.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 16/2006, Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 a admis cererea sa şi a dispus acordarea sumei de 572.676 lei cu titlu de despăgubiri.
Mai arată reclamantul că în luna decembrie 2006 a fost achitată suma de 229.070,4 lei urmând ca diferenţa să fie achitată în anul următor, lucru care nu s-a întâmplat nici până în prezent, cu toate că acesta a formulat nenumărate adrese către pârâtă, primind acelaşi răspuns, anume că aceste compensaţii băneşti se achită în limitele sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat.
Prin sentinţa nr. 137/ CA – PI din 8 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A.D.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că neplata tranşei a doua către reclamant nu dovedeşte refuzul nejustificat al părţii (A.N.R.P.) de a soluţiona cererea.
S-a apreciat că, deşi dispoziţiile art. 18 alin. 5 lit. c) din normele metodologice prevăd că plata pentru compensaţiile băneşticare depăşesc suma de 100.001 lei se face eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani, consecutiv, A.N.R.P. din motive obiective nu poate respecta acest termen, în măsura în care în bugetul de stat nu au fost aprobate sumele necesare plăţii acestor compensaţii.
Nefiind întemeiat primul capăt de acţiune, Curtea a respins ca atare şi capătul subsecvent.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul A.D., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii sale aşa cum a fost formulată.
Sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se, în esenţă, că motivaţia acesteia este tipică soluţiilor comuniste ale justiţiei române şi în acelaşi timp absurdă şi ipocrită, în condiţiile în care s-a reţinut că pârâta nu a plătit sumele cuvenite pentru că nu are bani, deşi nu au fost anexate acte doveditoare în acest sens.
S-a apreciat, totodată, că prima instanţă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, întrucât prin acţiune nu s-a invocat refuzul nejustificat de efectuare a plăţii pentru a fi aplicabile prevederile art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, solicitându-se doar obligarea pârâtei la plata sumei de bani stabilită în favoarea reclamantului în temeiul Legii nr. 290/2003, prin sentinţa emisă aducându-se atingere însuşi dreptului personal al acestuia de a încasa respectiva sumă.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu şi pus în dezbaterea părţilor, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelate cu cele ale art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se pronunţă casarea unei hotărâri atunci când s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr. 290/2003, Legii nr. 9/1998, HG nr. 1120/2006 şi HG nr. 57/2008.
Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, Hotărârile A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Acelaşi text de lege prevede, la alin. (6), că „hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege".
Întrucât aceste norme legale cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd competenţa exclusivă a secţiei de contencios administrativ a tribunalului, în primă instanţă, în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi în privinţa oricăror acţiuni întemeiate pe prevederile respectivei legi.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei nr. 137/ CA – P.I. din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1084/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1157/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
