ICCJ. Decizia nr. 1157/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1157/2010
Dosar nr. 5597/1/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3076 din 3 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele.
Primul motiv de revizuire invocat de revizuent este cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unor lucruri cerute, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Deci, art. 322 pct. 2 are în vedere trei ipoteze. Prima vizează situaţia în care instanţa s-a pronunţat, din eroare, asupra unor lucruri care nu s-au cerut, a doua se referă la cazul în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care s-au cerut, iar a treia vizează situaţia în care instanţa a dat petentului mai mult decât s-a cerut.
În speţă, revizuentul a invocat cea de a doua ipoteză, pretinzând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate pe care a invocat-o, încălcându-se astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi refuzându-i-se calea de atac a recursului prevăzută de acest text.
Dar, după cum însuşi revizuentul a reţinut, instanţa de control judiciar a analizat acest aspect, apreciind că, în mod corect, prima instanţă (Curtea de Apel Timişoara) a făcut aplicarea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi nu a art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Modul în care instanţa de recurs a soluţionat cererea recurentului nu poate fi cenzurată pe calea unei căi extraordinare de atac. A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea de modul în care a aplicat dispoziţiile legale incidente şi a stabilit cadrul procesual, ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac, ceea ce este ilegal.
Ipoteza a doua a art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin sintagma „lucruri cerute" are în vedere cerinţele principale, accesorii şi incidentale formulate în proces şi, pe cale de consecinţă, numai omisiunea pronunţării asupra acestora constituie motiv de revizuire, nu şi modul în care aceste cereri s-au soluţionat.
Înalta Curte a apreciat că sunt nefondate şi susţinerile revizuentului cu privire la faptul că a fost obiectul unei discriminări şi că pronunţarea hotărârii s-a făcut prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, motiv prevăzut de art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
A mai reţinut Curtea că revizuentul a beneficiat de toate drepturile legale si a uzitat de toate căile de atac prevăzute de lege. Instanţele judecătoreşti, în întreg ciclul procesual, au ascultat, primit si analizat toate susţinerile si documentele de care recurentul a înţeles să se folosească.
A concluzionat Curtea că sunt neîntemeiate, de asemenea, susţinerile cu privire la incidenţa prevederilor art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., deoarece revizuentul a beneficiat de un recurs efectiv, de o verificare de constituţionalitate (Decizia nr. 810/2007), de reprezentarea sa de către un avocat, precum si de primirea si analizarea tuturor documentelor depuse si înaintate de el în apărarea sa.
Împotriva deciziei nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, M.G. a formulat o nouă cerere de reviziuire, întemeiată iniţial, în mod generic, pe dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., fără a se indica argumentele care în opinia revizuentului, atrag incidenţa vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de acest text de lege.
Prin cererea transmisă ulterior la dosar, revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că încalcă prevederile art. 20 alin. (2), art. 21 pct. (3) şi art. 148 pct. 2 din Constituţia României, precum şi art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., prin aceea că limitează cazurile când hotărârile judecătoreşti pot fi atacate pe calea revizuirii, excluzând motivul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, precum şi prevederile dreptului comunitar.
Motivându-şi cererea de revizuire, prin memoriul depus ulterior la dosar pentru termenul din 15 decembrie 2009, revizuentul a indicat ca temei legal al acesteia dispoziţiile art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, apreciind că pronunţarea Deciziei civile s-a făcut prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, respectiv a prevederilor art.6 din C.E.D.O., principiu reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
În concret, s-a susţinut că a fost afectată imparţialitatea instanţei de judecată, în condiţiile în care completul de judecată a avut aceeaşi compunere, fiind pus în situaţia ca în cadrul revizuirii să-şi evalueze propria hotărâre sub aspectul încălcării priorităţii dreptului comunitar, care a constituit motivul formulării respectivei cereri.
În raport cu noul temei juridic astfel indicat, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., în justificarea căreia a fost invocat un singur argument, acela al neincluderii motivului prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a devenit, practic, lipsită de obiect.
Pe de altă parte, în condiţiile date, nu s-ar putea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a unei astfel de cereri, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în raport cu modificarea temeiului legal pe care revizuentul a înţeles să-şi întemeieze cererea de revizuire şi întrucât din întreaga motivaţie a excepţiei rezultă doar o pretinsă necorelare a textului de lege criticat cu alte dispoziţii dintr-o lege specială care, chiar dacă ar exista, nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci este de resortul autorităţii legiuitoare.
O atare necorelare nu poate fi reţinută însă, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 precizând în mod expres că, în domeniul său de reglementare, motivul de revizuire instituit se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă.
În conformitate cu acest text de lege, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Noul motiv de revizuire introdus prin Legea nr. 262/2007 a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor pronunţate prin încălcarea respectivului principiu, în scopul îndeplinirii obligaţiei generale ce revine statelor membre ale Uniunii Europene, în temeiul art. 10 din Tratat.
Această reglementare, enunţată doar ca un motiv de revizuire suplimentar, nu aduce nicio modificare în privinţa condiţiilor de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac.
Ca atare, în privinţa sferei hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii devin incidente dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., care, în cazul deciziilor pronunţate în recurs, instituie condiţia evocării fondului.
Mai mult, întrucât motivele de revizuire vizează, ca regulă, situaţia de fapt, în doctrină şi jurisprudenţă s-a apreciat că revizuirea priveşte numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei, chiar dacă această cerinţă este prevăzută numai pentru hotărârile pronunţate de instanţa de recurs.
În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanţă, a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.
Din această perspectivă, o hotărâre prin care s-a respins o altă cerere de revizuire a unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac.
Corelând prevederile legale anterior redate, Înalta Curte reţine că pot forma obiectul revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 numai hotărârile pronunţate, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, în primă instanţă, rămase definitive şi irevocabile şi, respectiv, hotărârile pronunţate în aceleaşi condiţii de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Abstracţie făcând de aceste considerente, pentru ipoteza în care s-ar accepta că, raportat la economia reglementării şi în condiţiile în care motivul astfel instituit este circumscris numai unei pretinse erori de drept, poate forma obiectul revizuirii orice hotărâre definitivă şi irevocabilă, se constată că hotărârea atacată nu a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., cum a susţinut revizuentul.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăţi anterioare, ci se trece la soluţionarea din nou a aceleiaşi pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunţate anterior.
Ca atare, nu se poate reţine că imparţialitatea instanţei ar fi fost afectată doar pe considerentul că cererea de revizuire a fost soluţionată de acelaşi complet de judecată care a pronunţathotărârea a cărei revizuires-a solicitat, o atare împrejurare nefiind reglementată ca situaţie de incompatibilitate prin dispoziţiile art. 24 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., precum şi cererea de revizuire formulată în condiţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., invocată de M.G.
Respinge cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1148/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 668/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|