ICCJ. Decizia nr. 1292/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1292/2010
Dosar nr. 438/42/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 26 mai 2009, reclamanta A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerul Finanţelor Publice obligarea la plata sumei de 157.617 lei, reprezentând compensaţii băneşti, cu aplicarea coeficientului de inflaţie şi cu aplicarea unei amenzi de 50 lei /zi, până la data achitării primei tranşe, conform Hotărârii nr. 91 din 4 iulie 2007 a Comisiei Judeţene Dâmboviţa de aplicare a Legii nr. 290/2003.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 4 iulie 2007, Instituţia Prefectului judeţului Dâmboviţa a emis pe numele acesteia Hotărârea nr. 91, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 157.617 compensaţii băneşti, pentru bunurile autorilor T.T. şi M., sechestrate, reţinute sau rămase în comuna Dubăuţi, judeţul Cernăuţi.
Deşi s-a emis o decizie pentru recunoaşterea unor drepturi, potrivit Legii nr. 290/2003, pârâţii refuză executarea acesteia.
Prin sentinţa nr. 119 din 18 iunie 2009, Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa fondului a reţinut, că procedura privind plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003 este stabilită prin art. 18 din HG nr. 1120/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind Legea nr. 290/2003.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Serviciul de Aplicare a Legii nr. 290/2003, are dreptul şi obligaţia să reanalizeze actele administrative emise în puterea acestei legi, când se constată vreo încălcare a Legii nr. 290/2003, ceea ce s-a întâmplat în cazul reclamantei.
Cum pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat dovezi suplimentare referitoare la proprietatea bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri iar reclamanta nu a dat curs acestei solicitări, alegând calea judiciară pentru plata despăgubirilor, instanţa de fond a apreciat că Hotărârea nr. 91/2007 emisă de Comisia Judeţeană Dâmboviţa pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este definitivă, actul administrativ aflându-se într-un proces de verificare, astfel încât reclamanta nu poate solicita încă plata despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta A.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apreciază recurenta că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, pentru că prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată, deşi în considerentele sentinţei se motivează că cererea este prematur introdusă şi reclamanta nu poate solicita plata despăgubirilor, în condiţiile în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor tergiversează punerea în aplicare a Hotărârii nr. 91/2007 a Comisiei Judeţene Dâmboviţa de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Intimata–pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La ultimul termen de judecată a recursului de faţă, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţia părţii prezente un motiv de ordine publică şi anume necompetenţa materială a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea în primă instanţă a cauzei.
Susţinerile părţii intimate cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii care face parte integrantă din aceasta.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, înalta Curte retine următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 157.617 lei, actualizată la data plăţii, sumă cuvenită reclamantei cu titlu de despăgubiri, în baza unei hotărâri emise de Comisia Judeţeană Dâmboviţa de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Aşadar, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
In plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. 6 al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
În aceiaşi ordine de idei, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă că faptul că actele administrative emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului.
Mai precis, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispune că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că întotdeauna competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
In litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
Ca atare, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
In consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dîmboviţa, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.A. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1265/2010. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 13/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
