ICCJ. Decizia nr. 1315/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1315/2010
Dosar nr. 5359/2/200.
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea deciziei nr. 2035 din 13 decembrie 2008 emisă de comisia menţionată, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 276 mp, situat în municipiul Roşiorii de Vede, şi să se dispună restituirea în natură a terenului menţionat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a notificat cererea de restituire în natură Prefectului Judeţului Teleorman la 15 august 2007 , dosarul întocmit pe baza notificării fiind soluţionat prin Dispoziţia nr. 335 din 10 iunie 2004 a Primarului Municipiului Roşiorii de Vede , în sensul respingerii cererii de restituire în natură, reţinându-se în mod eronat că terenul respectiv este ocupat de blocuri de locuinţe pentru tineri.
Reclamantul a acceptat oferta de reparaţii făcută de primarul municipiului în temeiul Legii nr. 10/2001, primind titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare după care, în luna noiembrie 2007, a luat cunoştinţă că pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Roşiorii de Vede era înscris un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul localităţii, prin care se propunea aprobarea vânzării terenului a cărui restituire în natură i-se refuzase anterior.
Petiţia adresată de reclamant Consiliului Local a avut ca urmare respingerea proiectului hotărâre privind vânzarea terenului respectiv, iar primarul municipiului a solicitat ca, pentru revizuirea dosarului să se prezinte comunicarea Ministerului Finanţelor sau a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor(A.N.R.P.) din care să rezulte că Dispoziţia nr. 335/2004 nu a fost valorificată. In acest sens, primăria municipiului s-a adresat A.N.R.P. care, însă, nu a comunicat nici un răspuns .
Pentru a dovedi că nu a valorificat dispoziţia menţionată şi pentru obţinerea restituirii în natură a terenului, reclamantul s-a adresat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Roşiorii de Vede, prin primar.
Prin sentinţa civilă nr. 430 din 4 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată . Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie formulată .
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a avut în vedere că din actele şi lucrările dosarului a rezultat că imobilul respectiv a aparţinut părinţilor reclamantului, fiind expropriat şi demolat în baza Decretului nr. 394/1988, iar despăgubirea stabilită cu această ocazie a fost încasată la 20 octombrie 1989. Totodată, s-a avut în vedere o lipsă de consecvenţă a reclamantului care, pe de o parte a solicitat suspendarea oricărei proceduri de înstrăinare a terenului, iar pe de alta a depus la registratura Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor titlurile de valoare nominală, înţelegând să solicite convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire .
Instanţa fondului a mai reţinut că respingerea cererii de restituire în natură a terenului este legală, documentaţia întocmită scoţând în evidenţă faptul că pe amplasamentul respectiv se găsesc, în prezent, blocuri de locuinţe, iar prin Decizia nr. 2035 din 13 decembrie 2007 emisă potrivit legii, ca urmare a procedurii iniţiate de reclamant, s-a stabilit suma de 4.030,87 RON prin depunerea titlurilor de valoare nominală.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul M.G.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă următoarele:
A dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că terenul a cărui restituire a solicitat-o nu este ocupat de construcţii sau de alte amenajări de utilitate publică, însă prima instanţă şi-a format convingerea numai pe baza Dispoziţiei nr. 335/2004, făcând abstracţie, nemotivat de înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.
De remarcat că instanţa de fond nu numai că nu a motivat de ce a respins dovezile prezentate în susţinerea acţiunii, dar, mai mult, nici nu a menţionat o parte din aceste înscrisuri în considerentele sentinţei, cu care a dovedit că terenul intravilan a cărui restituire în natură pe vechiul amplasament a solicitat-o este liber.
Este necesară casarea cu trimitere în vederea efectuării unei expertize topografice pentru individualizarea terenului, precum şi pentru a clarifica dacă acesta este ocupat de construcţii sau alte amenajări de utilitate publică.
Prima instanţă s-a limitat a efectua controlul judiciar de legalitate numai sub aspectul corectei aplicări de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, or, prin acţiune nu s-a susţinut niciodată încălcarea normelor de procedură, ci că prin Decizia contestată, nulă absolut, a fost constatată o stare de fapt necorespunzătoare adevărului.
Hotărârea recurată este nelegală şi pentru că fiind respins capătul principal de cerere, instanţa de fond nu s-a pronunţat şi asupra cererii subsidiare pe care a formulat-o prin acţiune.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează.
Prin acţiune, reclamantul M.G. a solicitat anularea deciziei nr. 2035 din 13 decembrie 2007 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor iar, în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură, în temeiul art. 7 alin. (9) din Regulamentul de organizare.
Întreaga argumentaţie a judecătorului fondului, din hotărârea recurată, constată Înalta Curte, vizează doar capătul principal de acţiune – anularea deciziei nr. 2035 din 13 decembrie 2007 prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri în sumă de 4.030,87 lei – fără însă să se analizeze cererea subsidiară – emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului – conform procedurii instituite prin art. 7 alin. (9) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, publicat în M.Of. , Partea I, nr. 801 din 2 septembrie 2005.
De asemenea, prima instanţă nu s-a pronunţat pe probatoriul administrat în cauză, în primul rând neclarificând dacă pe terenul în discuţie sunt edificate construcţii, după cum susţine Primăria Roşiorii de Vede sau, dimpotrivă, terenul este liber, conform reclamantului.
Procedând astfel, motiv pentru care devenind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului M.G. şi, în consecinţă, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 430 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1314/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1317/2010. Contencios → |
|---|
