ICCJ. Decizia nr. 1296/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1296/2010
Dosar nr. 464/57/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, reclamanta SC U. SA Petroşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi D.G.F.P. Hunedoara, desfiinţarea în parte a deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 referitor la suma de 735.555 lei şi a actelor subsecvente ce au avut ca temei această decizie şi tipul de obligaţie fiscală cu privire la care prin Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă, urmare a sesizării adresate organelor de urmărire penală de către D.G.F.P. Hunedoara pentru partea din Decizia de impunere nr. 215/2006 – Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 soluţionând contestaţia în sensul admiterii ei pentru unele obligaţii suplimentare şi în sensul respingerii pentru alte obligaţii suplimentare şi care au fost achitate.
A mai solicitat desfiinţarea deciziei nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 pronunţată în urma reluării procedurii de soluţionare a contestaţiei după încetarea cauzei care a determinat suspendarea acesteia şi în consecinţă desfiinţarea dispoziţiei de măsuri nr. 193/2006, adoptată în baza deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia şi Raportul de inspecţie fiscală cu consecinţa exonerării de la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse, precum şi exonerarea de la plata sumelor imputate şi apreciate în urma inspecţiei fiscale ca obligaţii suplimentare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împotriva actelor de control fiscal şi a deciziei de impunere a formulat contestaţie, ce a fost soluţionată parţial prin Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006, însă pentru suma de 735.555 leu reprezentând TVA suplimentar, 592.429 lei, 127.320 lei dobânzi şi 15.806 lei penalităţi aferente acestei sume. soluţionarea contestaţiei s-a suspendat, urmare a sesizării organelor de urmărire penală, cu privire la dobândirea unor schimbătoare de căldură, operaţiune în legătură cu care s-a dedus suma menţionată cu titlu TVA. suspendarea a durat până la 6 ianuarie 2009, dată la care s-a finalizat definitiv şi irevocabil sesizarea adresată de pârâta D.G.F.P. Hunedoara organelor de urmărire penală. Ulterior, soluţionarea contestaţiei a fost reluată şi s-a pronunţat Decizia nr. 94 din 25 martie 2009, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Reclamanta mai arată că actele fiscale sunt nelegale şi netemeinice referitor la suma de 735.555 lei, stabilită ca obligaţie de plată suplimentară, din care, TVA suplimentar 592.429 lei, pe care societatea l-a dedus corect din facturile emise de către SC U.P. SRL, suma izvorând din operaţiunea economică aferentă contractului nr. 2752/2005 şi a facturilor emise în derularea acestuia.
Astfel, organele fiscale au încadrat situaţia de fapt la art. 11 Cod Fiscal, încălcând grav principiul libertăţii contractuale şi al forţei obligatorii a contractului statuat de art. 969 C. civ.
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât societatea nu a pus în funcţiune nici unul din cele 4 schimbătoare de căldură achiziţionate în anul 2005, ceea ce demonstrează că nu se justifică utilizarea acestor bunuri în scopul prevăzut de art. 145 alin. (3) Cod Fiscal, astfel că nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţionării schimbătoarelor de căldură.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 142 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea reclamantei SC U. SA Petroşani, a desfiinţat în parte Decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 şi actele subsecvente cu privire la suma de 735.555 lei emisă de pârâta D.G.F.P. Hunedoara, a desfiinţat Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat Dispoziţia de Măsuri nr. 193/2006 şi a exonerat reclamanta de la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse şi de la plata sumelor imputate cu titlu de obligaţii suplimentare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că împotriva deciziei de impunere nr. 215/2009 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 835.317 lei (592.429 TVA, 127.320 lei dobânzi/majorări de întârziere TVA, 15.806 lei penalităţi de întârziere TVA, 42.635 lei impozit pe profit, 37.743 dobânzi/majorări de întârziere impozit pe profit şi 11,204 lei penalităţi întârziere impozit pe profit) şi a actelor subsecvente, reclamanta a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a dispus:
- respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei referitoare la suma de 29.693 lei (TVA impozit pe profit, dobânzi şi penalităţi aferente;
- desfiinţarea deciziei de impunere nr. 215/2006 pentru suma totală de 33.558 lei (impozit pe profit, majorări de întârziere şi penalităţi) şi reanalizarea situaţiei de fapt pentru aceleaşi obligaţii bugetare şi aceeaşi perioadă;
- respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei referitoare la suma de 36.511 lei (majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit);
- suspendarea soluţionării contestaţiei referitoare la suma de 735.555 lei (592.429 lei TVA, 127.300 lei majorări de întârziere şi 15.806 lei plăţi aferente TVA), urmând ca procedura administrativă să fie reluată după finalizarea cercetărilor penale.
Prin Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 s-a respins contestaţia referitoare la suma de 735.555 lei, cu motivarea că, deşi este întemeiat argumentul, în sensul neaplicabilităţii dispoziţiilor art. 11 Cod Fiscal, reţinute a temei de către organele de control, din punct de vedere al dreptului de deducere TVA, societatea reclamantă nu justifică utilizarea bunurilor achiziţionate prin contractul nr. 2752/2005 în scopul prevăzut la ar. 145 alin. (3) Cod Fiscal, cele patru schimbătoare de căldură din grafitoplast nefiind puse în prezent în funcţiune, astfel că reclamanta nu beneficiază de dreptul de deducere TVA iar dobânzile şi penalităţile în sarcina reclamantei reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul.
Astfel, instanţa de fond a constatat că temeiul de drept invocat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara pentru emiterea deciziei nr. 215/2006, respectiv art. 11 Cod Fiscal, este neîntemeiat, astfel că sub acest aspect Decizia şi actele subsecvente sunt nelegale.
Nici aplicarea prevederilor art. 145 alin. (3) Cod fiscal reţinută de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Decizia atacată nr. 94/2009, nu se justifică, din moment ce contestaţia fiind suspendată, ca urmare a sesizării penale, reclamanta a fost nevoită să sisteze instalarea şi punerea în funcţiune a schimbătoarelor de căldură, motiv pentru care nu a solicitat rezilierea contractul cu SC U.P. SRL ci a solicitat numai daune de întârziere, întrucât intenţia era de a le folosi ulterior.
A apreciat instanţa că investiţia se justifică şi nu s-a făcut dovada comiterii unei infracţiuni în legătură cu aceasta, iar contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat formal pentru justificarea deducerii TVA, aplicarea în cauză a prevederilor art. 145 alin. (3) Cod Fiscal nu se justifică.
3. Exercitarea căii de atac a recursului
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. (8) şi (9) C. proc. civ..
În motivarea căii de atac, recurenta –pârâtă a făcut o expunere a stării de fapt fiscale generate ca urmare a achiziţionării utilajelor în discuţie şi a arătat că schimbătoarele de căldură pentru care contribuabilul a solicitat deducerea TVA nu au fost puse încă în funcţiune, astfel că au fost pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) Cod Fiscal, potrivit cărora la stabilirea unui impozit sau a unei taxe, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul său economic, precum şi prevederile art. 66 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal, în temeiul cărora organele de inspecţie fiscală au procedat la estimarea bazei de impunere a taxei pe valoarea adăugată în raport cu preţul de piaţă al tranzacţiei.
4. Apărările intimatei-reclamante
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivele de recurs formulate de D.G.F.P. Hunedoara se rezumă la aplicarea art. 11 Cod Fiscal, deşi prin Decizia nr. 94/2009, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dat eficienţă argumentelor invocate în contestaţia administrativă formulată de SC U. SA şi a reţinut că textul de lege menţionat se aplică numai în cazul persoanelor afiliate şi nu este sub nicio formă incident în speţă.
A arătat, de asemenea, că prin sentinţa Curţii de apel s-a reţinut aplicarea greşită de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a prevederilor art. 145 alin. (3) Cod Fiscal, dar motivarea căii de atac nu cuprinde nicio critică referitoare la acest aspect.
În fine, a arătat că realitatea operaţiunii comerciale de achiziţionare a celor patru schimbătoare de căldură este dovedită şi prin procesul-verbal de recepţie a lucrărilor privind punerea în funcţie a instalaţiei de încălzit, pe care l-a anexat întâmpinării.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actele administrativ-fiscale supuse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 218 C. proCod Fiscal sunt Decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 şi actele subsecvente acesteia, cu privire la suma de 735.555 lei reprezentând TVA suplimentară şi debite accesorii aferente, precum şi Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere, dispoziţia de măsuri nr. 193/2006 adoptată în baza deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora.
Problema de drept supusă analizei este aceea a deductibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţionării de la SC U.P. SRL Craiova a patru schimbătoare de căldură din grafitoplast cu ţevi de grafit, cu facturile nr.03769658 din 29 iunie 2005, în valoare de 2.052.343 lei, pentru care a fost dedusă TVA în sumă de 327.685 lei şi factura nr. 03769659 din 27 iulie 2005, cu aceleaşi valori.
În esenţă, Activitatea de Control Fiscal Deva, care a întocmit raportul de inspecţie fiscală, a reţinut că utilajele nu au fost puse în funcţiune, astfel că tranzacţia respectivă nu are un conţinut economic real, în sensul art. 11 alin. (1) Cod Fiscal, TVA fiind dedusă nelegal, motiv pentru care au procedat la estimarea bazei de importare potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol.
Articolul 11 Cod Fiscal a fost reţinut ca temei de drept şi în Decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, care a adăugat şi prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) Cod Fisca.
Aplicarea în cauză a prevederilor art. 11 Cod Fiscal a fost însă înlăturată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate de SC U. SA Petroşani, care a reţinut, ca temei al nedeductibilităţii taxei pe valoarea adăugată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 145 alin. (3) lit. a) Cod Fiscal, în forma în vigoare la data efectuării operaţiunilor (punctul III.1 din decizie).
Prin urmare, invocarea din nou, în recurs, a prevederilor art. 11 Cod Fiscal contrazice soluţia adoptată de autoritatea fiscală competentă în procedura administrativă de contestare a titlului de creanţă şi excede limitelor controlului de legalitate cu care a fost învestită Curtea de apel.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 145 alin. (3) lit. a) Cod Fiscal, potrivit căruia:
„(3) Dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:
a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă", Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este corectă.
Principalul argument pentru care autorităţile fiscale au considerat că operaţiunea comercială de achiziţionare a bunurilor în discuţie nu a avut un conţinut economic efectiv care să permită aplicarea regimului fiscal al deductibilităţii taxei pe valoarea adăugată a constat în aceea că schimbătoarele de căldură nu fuseseră încă puse în funcţiune până la data soluţionării contestaţiei administrative.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, din probele cauzei a rezultat că bunurile se regăseau în patrimoniul intimatei-reclamante, motivele nepunerii lor în funcţiune rezidând, pe de o parte, în neîndeplinirea obligaţiei asumate de vânzătoare în acest sens şi, pe de altă parte, în starea de incertitudine în care s-a aflat intimata-reclamantă ca urmare a demersurilor efectuate de autorităţile fiscale, care au sesizat organele penale cu unele aspecte legate de provenienţa celor 4 schimbătoare de căldură (cauză penală soluţionată definitiv prin Decizia penală nr. 14/R/2009 a Tribunalului Hunedoara, cu scoaterea de sub urmărire penală a administratorilor SC U. SA Petroşani) şi au suspendat contestaţia administrativă în temeiul art. 214 (fostul art. 184) alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal
Concluzia primei instanţe este întărită de înscrisul nou administrat în recurs conform art. 305 C. proc. civ., constând în procesul-verbal de punere în funcţiune a punctului termic echipat cu patru schimbătoare de căldură nr. 3540 din 18 noiembrie 2009, încheiat între SC U.T. SRL Craiova şi SC U. SA Petroşani.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că nu există motive de modificare sau de casare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. sau art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 142 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1105/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 141/2010. Contencios → |
|---|
