ICCJ. Decizia nr. 1370/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1370/2010
Dosar nr.575/42/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea executării Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de aceasta din urmă până la soluţionarea dosarului de fond care formează obiectul Dosarului nr. 533/42/2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că ordinul atacat este nelegal, fiind dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. b) cu aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. muncii, raportate la disp. art. 117 din Legea nr. 188/1999, în sensul că reorganizarea invocată nu este efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecinţa desfiinţării efective a locului de muncă sub o cauză reală şi serioasă.
Susţine că Ordinul atacat este motivat de adoptarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice şi nu satisface condiţiile de validitate cerute de art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcţionarului public şi de art. 65 din C. muncii.
Mai arată reclamantul că motivul preavizului nu este real şi serios de vreme ce "reorganizarea activităţii nu a produs o desfiinţare efectivă a locului de muncă al reclamantului, aşa cum cer dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcţionarului public şi art. 65 din 2 C. muncii.
Atât Ordinul nr. 985 din 22 mai 2009, cât şi Ordinul nr. 554 din 24 aprilie 2009 sunt motivate, printre altele, de punerea în aplicare a Ordinului nr. 375/2009 a Preşedintelui A.N.A.F. de aprobare a noii structuri organizatorice a direcţiilor generale a finanţelor publice judeţene, aparat propriu şi unităţi subordonate, cu modificările şi completările ulterioare.
În fine, arată reclamantul, termenul de desfiinţare utilizat de art. lll (1) din OUG nr. 37/2009 este impropriu relativ la "desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat "- art. 65 alin. (1) C. muncii, sau la "reducerea postului ocupat de funcţionarul public "- art. 99 alin. (1) lit. b) din Statutul funcţionarului public, acest termen privind, printre altele, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor.
La data de 03 august 2009, reclamantul şi-a precizat obiectul cererii, în sensul că a solicitat suspendarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 al Preşedintelui A.N.A.F., act administrativ, pentru a cărui suspendare s-a exercitat cererea de chemare în judecată iar, prin încheierea de şedinţă din data de 12 august 2009 s-a dispus, în temeiul disp. art. 164 alin. (1) C. proc. civ., conexarea Dosarului nr. 583/42/2008 la Dosarul nr. 575/42/2009.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 141 din data de 14 august 2009, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Din conţinutul art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, rezultă că pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: cazul să fie bine justificat şi paguba să fie iminentă. Suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.
A mai constat prima instanţă că, simpla susţinere a reclamantului în sensul că reorganizarea invocată nu este efectivă, ea neproducând o reducere a personalului, cu consecinţa desfiinţării efective a locului de muncă sub o cauză reală şi serioasă, nu este de natură a satisface cerinţele legii în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ, mai ales că reclamantului i s-a oferit un alt loc de muncă condiţii prevăzute în mod expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul P.G., fără a preciza motivele de nelegalitate şi netemeinice ale hotărârii atacate.
Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat, în temeiul art. 4 din C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 299 din acelaşi act normativ, a constatat că recurentul nu a respectat dispoziţiile art. 303 din C. proc. civ., situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 din C. proc. civ. şi va constata nul recursul declarat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 din C. proc. civ., a constatat că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat.
Văzând dispoziţiile art. 3021 din C. proc. civ. raportate la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 101 şi art. 102 din C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, se constată faptul că recurentul nu a respectat dispoziţiile procedurale prevăzute de lege, întrucât data comunicării sentinţei atacate este 15 septembrie 2009 iar data motivării căii de atac este 23 septembrie 2009, peste termenul legal.
Curtea mai reţine că exerciţiul drepturilor procesuale, cum este în cauză dreptul de a declara recurs împotriva prezentei sentinţe, se exercită în strânsă dependenţă cu îndeplinirea obligaţiilor procesuale, cum este aceea de a declara şi motiva în termenul prevăzut de C. proc. civ. recursul împotriva unei hotărâri judecătoreşti, chiar dacă se precizează în sentinţa ca şi termen de exercitare, 15 zile de la comunicare.
Întrucât recurentul nu a respectat dispoziţiile mai sus arătate, Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinţei nr. 141 din 14 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1374/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1367/2010. Contencios → |
|---|
