ICCJ. Decizia nr. 1376/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1376/2010
Dosar nr. 470/97/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanta SC A.I.P. SRL Petroşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedora, suspendarea executării actului administrativ Decizia nr. 8 din 27 ianuarie 2009 emisă de pârâtă până la soluţionarea acţiunii de fond vizând anularea acestei decizii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că a contestat prin acţiune în contencios administrativ Decizia nr. 8 din 27 ianuarie 2009 şi că există riscul ca până la soluţionarea acesteia societatea să fie executată silit şi implicit la blocarea întregii activităţi a societăţii.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalul Hunedeoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 669/CA/2009 Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi pe cale de consecinţă, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Alba-Iulia, prin sentinţa nr. 122/F/CA pronunţată în data de 20 mai 2009 a admis cererea formulată de reclamanta SC A.I.P. SRL Petroşani, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Hunedoara şi pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea punerii în executare a deciziei nr. 8 din 27 ianuarie 2009 emisă de pârâtă pentru suma de 586.042 RON, până la pronunţarea pe fond a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin Decizia nr. 8 din 27 ianuarie 2009 intimata a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 314 din 30 octombrie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Hunedoara referitoare la obligaţia de plată către bugetul de stat a sumei totale de 586.042 RON reprezentând: 286.992 RON impozit pe profit stabilit suplimentar, 240.230 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 18.398 RON penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 27.716 RON taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar, 12.316 RON majorări de întârziere aferente TVA, - 390 RON penalităţi de întârziere aferente TVA.
A mai reţinut instanţa că societatea reclamantă a contestat această măsură conform procedurii administrativ-jurisdicţionale prevăzute de art. 174-178 din OG nr. 92/2003 (R) privind C. proCod Fiscal înregistrând şi acţiune în contencios administrativ însă, până la soluţionarea pe fond a cererii, există riscul ca societatea să fie executată silit.
Mai arată instanţa că, în Dosarul nr. 1405/57/2008 s-a dispus, de asemenea, anularea pct. 2 şi 5 din Decizia nr. 273 din 22 august 2008 emisă de A.N.A.F.
Arată instanţa că executarea silită a sumei de 586.042 RON ar duce inevitabil la paralizarea activităţii societăţii şi chiar la lichidarea acesteia având in vedere că din bilanţul înregistrat la 15 august 2008 rezultă că societatea a avut un profit brut de 78.822 RON vădit inferior sumei pentru care urmează sa fim executaţi silit împrejurare care ar conduce implicit la blocarea activităţii societăţii şi lăsarea fără loc de munca a celor 218 angajaţi care figurează în acelaşi bilanţ.
Instanţa a apreciat că SC A.I.P. SRL Petroşani este pe cale să sufere o pagubă iminentă înainte de a avea şansa unui proces echitabil în cursul căruia să se apere pe fondul litigiului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a promovat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, în numele şi pentru A.N.A.F.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că soluţia de admitere a cererii de suspendare putea fi dată numai în situaţia în care intimata făcea dovada existenţei unui caz bine justificat, demonstrat printr-o critică obiectivă adusă raportului de inspecţie fiscală în baza căruia a fost emisă Decizia, astfel că nu se poate susţine de către instanţă că nu sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea suspenda actul contestat.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative:
a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile,
b) condiţia cazului bine justificat,
c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, judecătorul fondului a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantă, fără ca exigenţele legale mai sus arătate să fi fost satisfăcute.
Argumentaţia judecătorului fondului este sumară şi nesatisfăcătoare.
Fără îndoială că aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită prin acţiune, însă se impune ca judecătorul cauzei să procedeze la o „pipăire a fondului”, iar în ipoteza în care ar reţine că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită, trebuie să arate care sunt argumentele juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului administrativ şi care, astfel, ar pune în evidenţă îndoiala serioasă în privinţa conformităţii actului infralegislativ cu legea în a cărei executare a fost emis.
În speţă, în realitate, însăşi hotărârea pronunţată de prima instanţă nu este concludentă şi în acelaşi timp, convingătoare în privinţa împrejurărilor de fapt şi de drept, care sunt de natură a crea acea îndoială serioasă la care se referă art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Nu poate fi reţinut nici argumentul ca nu ar fi echitabil ca actul să-şi producă efectele cât timp instanţa de judecată este în curs de verificare a legalităţii acestuia. Această afirmaţie nu este susţinută de textul legal precitat, care conţine definiţia „cazului bine justificat” şi ar însemna şi ca, de fiecare dată când un act administrativ este contestat, pe baza unui astfel de argument, susţinut în prezenta cauză de prima instanţă, să se procedeze, automat, la suspendarea efectelor actului, ceea ce nu este însă în acord cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia iminenţei producerii unei pagube, singurul argument al primei instanţe, îl reprezintă cuantumul ridicat al sumei la care reclamanta a fost obligat, prin Decizia de impunere atacată, insuficient însă în lipsa altor probe pentru a dovedi posibilitatea producerii unui prejudiciu în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul formulat de D.G.F. Hunedoara, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi în consecinţă, va modifica sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A.I.P. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara în numele şi pentru A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 122/F/CA/2009 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1358/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1379/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
