ICCJ. Decizia nr. 1374/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1374/2010
Dosar nr.479/59/2009
Şedinţa de la 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 27 aprilie 2009, reclamantul Consiliul Local al comunei M., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 4589 din 10 martie 2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării deciziei menţionate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi exonerarea de la restituirea sumei de 32.927,09 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că suma menţionată i-a fost atribuită în vederea exploatării unei suprafeţe de teren, potrivit OUG nr. 125/2006, pe care a folosit-o în vederea valorificării păşunilor permanente comunale.
La data de 27 ianuarie 2009 echipa de control din cadrul Direcţiei Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. a dispus prin procesul verbal de constatare restituirea sumelor primite cu titlu de sprijin direct, reţinând că nu a fost desfăşurată o activitate agricolă proprie.
A mai arătat reclamantul că a formulat contestaţie împotriva procesului verbal menţionat, aceasta fiind respinsă prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 4589 din 10 martie 2009, însă, în opinia reclamantului, actele atacate sunt netemeinice şi nelegale, Consiliul Local desfăşurând activităţi de întreţinere a păşunilor iar interpretarea dată de A.P.I.A. textelor legale incidente în cauză fiind neconformă cu Regulamentul CE nr. 73/2009.
Din oficiu, Curtea a invocat excepţia necompetenţei materiale, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar prin sentinţa nr. 293 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara şi pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local M. şi pârâta A.P.I.A., în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următorele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din OG nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, titlul de creanţă este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal Această interpretare este confirmată şi de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003, potrivit cărora creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003, împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, iar acest din urmă act normativ, prin art. 218 alin. (2), face trimitere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei emise în calea administrativă de atac.
Întrucât OUG nr. 79/2003 asimilează creanţelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlu de sprijin în agricultură şi întrucât contestarea proceselor-verbale urmează procedura instituită de C. proCod Fiscal, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care fac trimitere prevederile art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, „litigiile (...) care privesc taxe, impozite, contribuţii (...) precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond se secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel".
Cum acţiunea de faţă priveşte un act administrativ fiscal, potrivit art. 85 C. proCod Fiscal şi cum din interpretarea art. 10 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite şi contribuţii, competenţa se stabileşte prin raportare exclusiv la criteriul valoric iar nu la nivelul instituţiei emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază întemeiată excepţia necompetenţei materiale.
Reclamantul a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că, în conformitate cu art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., prima instanţă, nu a soluţionat pricina în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost învestită.
Recurentul-reclamant mai susţine că, în temeiul art. 3 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de apel.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Se constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie corectă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, competenţa materială în primă instanţă aparţine tribunalului potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată, coroborat cu art. 2 pct. (1) lit. d) din C. proc. civ., în raport de cuantumul debitului datorat stabilit prin actul administrativ atacat care este mai mic de 500.000 RON, fiind irelevant, în această situaţie, rangul emitentului.
Având în vedere toate considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge recursul ca, nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menţinând sentinţa atacată ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al comunei M. împotriva sentinţei nr. 293 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1375/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1370/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
