ICCJ. Decizia nr. 1375/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1375/2010
Dosar nr. 555/59/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administartiv şi fiscal, reclamanta A.M. SRL Sânnicolau Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – A.P.D.R.P. Bucureşti, suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 03 februarie 2009 privind proiectul din 22 iunie 2005 „Achiziţie sistem de irigaţii şi echipamente pentru ferma de producţie vegetală în comuna S. judeţul Timiş", („PV").
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în acord cu art. 3 din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, procesul-verbal reprezintă un titlu de creanţă asupra societăţii în cuantum total de 680.429,96 RON din care: Debit principal: 663.187,10 RON; Majorări:17.242,86 RON;
A mai arătat reclamanta că în baza PV AFP Sânnicolau Mare a demarat executarea silită pentru suma de 680.429,96 RON.
Menţionează reclamanta că, în ce priveşte criteriul aparenţei de drept, acesta nu trebuie confundat cu prezumţia de legalitate a actelor administrative, pentru că atunci aparenţa de drept ar fi întotdeauna în favoarea organului administrativ. Simpla îndoială nu va putea răsturna prezumţia de legalitate, dar ea este suficientă pentru admiterea cererii de suspendare formulate în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În drept au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Pârâta A.P.D.R.P., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Timişora, prin sentinţa nr. 243 din data de 14 iulie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta A.M. SRL Sânnicolau Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – A.P.D.R.P. Bucureşti şi pe cale de consecinţă, a suspendat executarea procesului verbal de constatare din 03 februarie 2009 privind proiectul din 22 iunie 2005 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei atacate, următoarele:
În aprecierea îndeplinirii condiţiilor menţionate de art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 instanţa a luat în considerare şi prevederile din Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul CE.
Acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a recunoaşte, totuşi eficacitatea necesară acţiunii administrative. De asemenea, Recomandarea a apreciat că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor.
A mai arătat instanţa că, având în vedere că România este membră a CE, judecătorul român trebuie să ţină seama de conţinutul acestei Recomandări. În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Decizia nr. 4434 din 07 decembrie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs în termen legal pârâta A.P.D.R.P., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din 03 februarie 2009 privind proiectul din 22 iunie 2005 „Achiziţie sistem de irigaţii şi echipamente pentru ferma de producţie vegetală în comuna S. judeţul Timiş", („PV") emis de A.P.D.R.P.
A învederat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile imperative stipulate de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fără ca reclamanta să expună motivele pe care îşi întemeiază cererea de suspendare, în speţă paguba iminentă şi cazul bine justificat, pentru care ar fi putut cere suspendarea executării actului administrativ şi fără a administra documente probatorii în acest sens la dosarul cauzei. Atât cazul justificat cât şi paguba iminentă care ar putea fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ trebuie indicate în mod concret, pentru ca instanţa să poată verifica temeinicia unei măsuri de suspendare. În speţă, reclamanta a antamat fondul cauzei, reiterând motivele expuse în contestaţia administrativă îndreptată împotriva procesului verbal de constatare, fără a dovedi în mod concret în ce constă paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Recursul este nefondat.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlul executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare).
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi a dispus în mod întemeiat prin sentinţa recurată, în condiţiile indicate de art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării procesului verbal de constatare din 3 februarie 2009 emis de A.P.D.R.P. din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ.
Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuţie se impune, cum judicios a reţinut şi prima instanţă, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă şi prin acţiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii procesului verbal de constatare) cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (intimata reclamantă a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar că suma contestată depăşeşte cu mult profitul societăţii, o blocare a conturilor societăţii şi indisponibilizarea potenţialelor sumelor de bani care ar intra în conturi ar echivala cu blocarea activităţii societăţii, i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului promovat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 243 din 14 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.P.D.R.P. impotriva sentinţei nr. 243 din 14 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1415/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1374/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
