ICCJ. Decizia nr. 1388/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1388/2010
Dosar nr. 747/36/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 747/36/2009 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi precizată la data de 03 iulie 2009, reclamanta M.L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.R. prin S.G.G. şi Ministerul Sănătăţii, să se dispună:
- anularea actului prin care a fost eliberată din funcţie, respectiv Ordinul nr. 705/2009 al Ministerului Sănătăţii şi repunerea în funcţia deţinută anterior emiterii acestui ordin;
- suspendarea executării Ordinului nr. 705/2009 prin care a fost eliberată din funcţia de director executiv adjunct de sănătate publică, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea capătului de cerere privind suspendarea executării ordinului, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 705/2009 emis de Ministerul Sănătăţii s-a dispus ca începând cu data de 15 martie 2009 eliberarea din funcţia de director executiv adjunct de sănătate publică şi, încadrarea în funcţia publică de execuţie de consilier clasa I, gradul superior, treapta I de salarizare în cadrul D.S.P.J. Tulcea. S-a mai dispus ca începând cu data de 15 martie 2009, reclamanta să preia atribuţiile şi responsabilităţile funcţiei de director executiv adjunct de sănătate publică şi programe, până la încadrarea postului.
În raport de situaţia de fapt prezentată, reclamanta a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerând că măsura suspendării provizorii se impune prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A mai susţinut că este îndeplinită condiţia existenţei pagubei iminente, astfel cum această noţiune este definită în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea de şedinţă din 23 iulie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 705/2009 emis de Ministerul Sănătăţii, formulată de reclamanta M.L.M. şi a dispus suspendarea acestui act administrativ până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că ordinul atacat a fost emis în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) şi ale art. 7 din O.M.S. nr. 127/2009 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică a direcţiilor de sănătate publică, respectiv a Municipiului Bucureşti, ale art. 4 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar şi Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
A mai reţinut prima instanţă că la pct. 3 din OUG nr. 37/2009 se menţionează că la expirarea perioadei de preaviz, pentru posturile care se desfiinţează, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrative teritoriale vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat, ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi în limita numărului de posturi care se desfiinţează.
Referitor la întrunirea celor două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:
- măsura solicitată de petentă se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, rezultând o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, având în vedere că nu s-a făcut dovada desfiinţării efective a funcţiei ocupate de reclamantă, astfel cum impun dispoziţiile art. 65 C. muncii.
- probatoriul administrat în cauză face dovada îndeplinirii şi celei de-a doua condiţii legale necesară pentru luarea măsurii suspendării, dată fiind iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul reclamantei, prin reducerea substanţială a veniturilor salariale ale acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a respins instanţa de fond excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile reglementată la art. 7 din Legea nr. 554/2004;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite de cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 705/2009.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea formulată şi modificată de intimata-reclamantă s-a cerut anularea Ordinului nr. 705/2009, suspendarea executării acestuia şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009 în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ însoţită de excepţia de nelegalitate, ceea ce reprezintă o reglementare derogatorie în cadrul procedurii generale a contenciosului administrativ.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de fond a considerat că procedura plângerii prealabile nu este obligatorie, în situaţia în care acţiunea are ca temei dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia, în esenţă, nu ar fi îndeplinite condiţiile cerute la art. 14 din aceeaşi lege, rezultă că şi acesta este nefondat.
Astfel, prin Decizia nr. 1257/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice este neconstituţională, constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, este sustras competenţei sale.
Caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul Ordinului nr. 705/2009 care a fost emis, între altele, şi în temeiul OUG nr. 37/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a judecat corect.
Este necontestat că urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimata-reclamantă a fost trecută pe o funcţie publică de execuţie, ceea ce reprezintă o diminuare a drepturilor salariale produsă în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia nu mai există prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În concluzie, pentru motivele arătate mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat şi urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva încheierii de şedinţă din 23 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1367/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1391/2010. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
---|