ICCJ. Decizia nr. 1686/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1686/2010
Dosar nr. 1649/33/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 7 septembrie 2009, reclamantul R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., să se dispună anularea Hotărârii nr. 25069 din 27 august 2009, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, întrucât s-a născut pe timpul strămutării părinţilor din localitatea de domiciliu şi că îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat rezultă că reclamantul a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului familiei sale, din motive etnice, din localitatea Feiurdeni, judeţul Cluj, în oraşul Turda. Totodată, instanţa fondului a mai reţinut că reclamantul a suferit aceleaşi prejudicii ca şi ceilalţi membri ai familiei sale.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P.C.
Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea beneficia de drepturile acordate în temeiul Legii nr. 189/2000 deoarece, fiind născut în localitatea de refugiu, după ce părinţii s-au refugiat din localitatea de domiciliu, precum şi datorită faptului că, fiind născut într-un teritoriu liber, nu a suferit persecuţii din motive etnice.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi aceasta ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Instanţa de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999 cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pe cale de consecinţă, în mod corect şi în acord cu practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut că prejudiciile suferite de părinţi, urmare strămutării sunt suportate şi de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor OG nr. 105/1999 cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
Criticile din recurs referitoare la faptul că drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care s-au refugiat într-o localitate aflată sub administraţia Statului Român, sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că, prin Decizia nr. 41/2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit, în aplicarea dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, că „cetăţenii români, indiferent de naţionalitate, care au fost persecutaţi din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti aflate sub ocupaţia altor state şi indiferent dacă localitatea în care au fost strămutaţi ori s-au refugiat se afla sub jurisdicţie românească ori sub administraţia unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menţionat".
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinţei civile nr. 471 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1585/2010. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 1697/2010. Contencios → |
|---|
