ICCJ. Decizia nr. 1518/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1518/2010
Dosar nr. 772/45/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta SC F. SA Tarcău a solicitat, în contradictoriu cu S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, obligarea la plata sumei de 155.016,18 lei, reprezentând încasarea cuvenită a tarifului orar de utilizare, realizată în executarea contractelor de transport.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a cazului de forţă majoră din 4 august 2008 şi a avizului pentru existenţa cazului de forţă majoră din 17 octombrie 2008 emise de C.C.I.R., motivat de faptul că acestea nu corespund adevărului, nu sunt oportune şi nu a fost respectată procedura legală de emitere a lor, ceea ce atrage inopozabilitatea lor faţă de pârâtă, reclamanta având obligaţia să suporte riscurile consecinţelor grevei privind nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate.
Prin încheierea de şedinţă din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Iaşi a suspendat judecarea cauzei, cu trimiterea dosarului către Curte de Apel Iaşi, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, formându-se dosarul nr. 772/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi.
2. Motivele care au stat la baza invocării excepţiei.
S-a motivat în susţinerea excepţiei de nelegalitate că:
- Avizul pentru existenţa cazului de forţă majoră a fost eliberat la 17 octombrie 2008, cu mult peste termenul legal de emitere de 10 zile, iar certificatul poartă data de 4 august 2008, fiind anterior emiterii avizului, ceea ce este nelegal, din moment ce avizul trebuia să stea la baza emiterii certificatului;
- Actele emise cuprind menţiuni total nelegale şi nefondate, ce nu corespund situaţiei reale, întrucât SC F. SA are încheiat contract de prestaţii transport cu S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, prin care s-a stabilit necesarul de vagoane, modul de programare, comandă şi asigurare în vederea preluării în scopul realizării transporturilor, îndeplinindu-şi obligaţiile asumate în sensul depunerii programărilor, comandării vagoanelor şi perfectării contractelor de transport la data de 14 iulie 2009, în perioada dintre greva de avertisment şi greva generală, iar imobilizarea vagoanelor cu plata a avut loc începând cu data de 17 iulie 2008, când s-a derulat greva generală;
- Părţile nu au convenit prin contractul pentru prestaţii transport, ca greva să fie asimilată cauzelor de forţă majoră prevăzute în art. 14 alin. (1), aşa încât, conform reglementărilor de drept comun, trebuia ca evenimentul extern să fie nu numai imprevizibil, dar nici să nu poată fi în mod rezonabil prevenit ori depăşit, toate aceste condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ.
Or, pentru ca greva să nu fi fost previzibilă la momentul încheierii contractului, ar fi trebuit să fi fost spontană, însă în speţă conflictul de muncă s-a declanşat la 28 martie 2009, când au început negocierile, la 07 iulie 2008 avusese loc greva de avertisment, iar la 17 iulie 2008 a început greva generală, îndelung mediatizată.
Totodată, reclamanta nu a respectat nici clauza contractuală prevăzută în Cap. XIV „Forţa majoră", art. 14 alin. (2) din Contract, de a-i notifica, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, începutul evenimentului de forţă majoră, în termen de 72 ore, şi nici sfârşitul grevei.
Împrejurarea că sucursala Iaşi a S.N.T.F.M. C.F.R. M. a emis „avizul de împiedicare la transport", în temeiul art. 58 pct. 4 şi 10 din Regulamentul de transport, are semnificaţia tocmai a dovedirii culpei reclamantei pentru staţionarea vagoanelor pe care aceasta nu le-a încărcat în termen.
Nu în ultimul rând, se mai arată, reclamanta nu a probat luarea tuturor precautelor obişnuite oricărui comerciant prudent, de a evita şi diminua consecinţele grevei, în acest sens existând mai multe posibilităţi.
Prin concluziile formulate, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei formulată ca inadmisibilă, actele emise de C.C.I.R., ca organizaţie autonomă, neguvernamentală, fără scop patrimonial, neputând fi considerate acte administrative în sensul art. 2 lit. c) şi f) din Legea nr. 554/2004, şi ca atare nu pot fi atacate în procedura prevăzute de art. 4 din aceeaşi lege.
De asemenea, s-a mai susţinut, nu poate fi reţinută afirmaţia cărăuşului, potrivit căreia părţile nu ar fi convenit ca greva să fie asimilată cazului de forţă majoră, întrucât art. 141 din contract prevede expres că „Forţa majoră va include . orice alte circumstanţe pe care C.C.I.R. le atestă ca fiind caz de forţă majoră".
În ceea ce priveşte imprevizibilitatea evenimentului de forţă majoră, s-a arătat că deşi a existat o grevă de avertisment, operaţiunile sale economice nu puteau fi întrerupte pe o perioadă incertă, în vederea aşteptării grevei generale, iar acţiunile terţului, C.S.C.T., nu puteau fi prevăzute, în condiţiile în care operatorul de transport maritim operează exclusiv prin intermediul C.S.C.T., astfel că nu exista posibilitatea de a găsi o altă alternativă de încărcare-descărcare a mărfurilor, iar dreptul la grevă nu poate fi îngrădit, conform art. 251 C. muncii.
3. Apărările invocate de pârâta C.C.I.R.
Organul emitent al actelor pretins nelegale a depus întâmpinare, susţinând, în esenţă, că evaluarea cazurilor de forţă majoră trebuie apreciată in concreto, şi că în speţă a considerat îndeplinite condiţiile de operare a acestei cauze de exonerare de la plata T.O.U. de reclamantă.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 209/ CA din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi, constatându-se nelegalitatea certificatului de atestare a cazului de forţă majoră din 4 august 2008 şi a avizului pentru existenţa cazului de forţă majoră din 17 octombrie 2008, emise de C.C.I.R.
5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Instanţa a constatat, din analiza probatoriului administrat şi a cerinţelor existenţei unei cauze de forţă majoră, ce se constituie ca un eveniment imprevizibil, inevitabil şi produs în afara voinţei părţilor, caracteristici ce trebuie să fie îndeplinite cumulativ, că în speţă C.C.I. Bucureşti a procedat la recunoaşterea forţei majore, deşi condiţiile de imprevizibilitate şi inevitabilitate nu erau demonstrate de petenta-reclamantă.
Condiţia imprevizibilităţii producerii grevelor angajaţilor operatorului de încărcare/ descărcare portuară, în intervalul 17-29 iulie 2008 nu poate fi reţinută, atât timp cât mass-media a evocat încă din 28 martie 2008 eşuarea negocierilor cu patronatul la terminalul de containere C.S.A., şi posibilitatea declanşării unei greve de avertisment. Ştirea a fost reluată la 11 iulie 2008 privind angajaţii C.S.C.T., precum şi în 8 iulie 2008, când s-a evocat declanşarea grevei de avertisment la C.S.C.T., pentru ca începând cu 17 iulie 2008 presa să anunţe declanşarea grevei generale pe timp nelimitat la T.S., cu menţionarea faptului că „greva ar putea determina unii clienţi să se orienteze, pe mai departe, spre alte terminale de conteinere din Marea Neagră, aflate în competiţie cu portul Constanţa".
A apreciat prima instanţă că reclamanta, direct interesată de activitatea operatorilor de descărcare din portul Constanţa, avea obligaţia să cunoască despre incidentele intervenite în perioada în litigiu între patronat şi salariaţi, şi care ar fi fost de natură a-i afecta activitatea de transport a mărfii pentru export, determinând-o să identifice căile de evitare a blocării mărfii sale în mijloacele de transport C.F.R. în staţia de expediţie.
În mod corelativ, a reţinut judecătorul fondului, nu a fost demonstrată în cauză nici condiţia ca evenimentul extern să nu poată fi, în mod rezonabil prevenit şi depăşit, din moment ce reclamanta avea la dispoziţie mai multe alternative pentru a evita plata taxelor de imobilizare a vagoanelor în staţia C.F.R. de la sediul său.
6. Recursul formulat de reclamanta SC F. SA.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
6.1. Hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (1), art. 2 lit. c), m) şi f) din Legea nr. 554/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 335/2007 privind C.C.I.R.
C.C.I.R., în virtutea normelor juridice sus menţionate, nu este o autoritate publică, actele emise de aceasta nu sunt acte administrative şi, prin urmare, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
6.2. În ceea ce priveşte cercetarea fondului excepţiei de nelegalitate, instanţa de fond a reţinut greşit că „C.C.I. Bucureşti a procedat la recunoaşterea forţei majore, deşi condiţiile de imprevizibilitate şi inevitabilitate nu erau demonstrate de petenta-reclamantă".
Presupunându-se că recurenta trebuia să cunoască din presă evenimentele, deşi a existat o grevă de avertisment, societatea nu putea întrerupe operaţiunile economice şi să suspende activitatea comercială pentru o perioadă de timp incertă, în vederea aşteptării unei greve generale.
Natura imprevizibilă a evenimentelor este determinată şi de faptul că C.S.C.T. reprezintă un terţ în relaţie cu părţile contractante, ale cărui acţiuni nu puteau fi prevăzute de societate.
7. Întâmpinarea formulată de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iaşi.
7.1. Pe cale de excepţie, invocă tardivitatea formulării recursului peste termenul de 5 zile de la comunicarea sentinţei prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
7.2. Cu privire la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată de recurentă, consideră că instanţa de fond, în mod corect a dispus prin încheiere suspendarea soluţionării cauzei şi sesizarea Curţii de Apel Iaşi în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004.
7.3. Referitor la criticile recurentei ce vizează fondul excepţiei de nelegalitate, se arată că în mod corect a statuat Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa recurată, că greva nu poate constitui în acest caz forţa majoră, că avizul şi certificatul de atestare a forţei majore sunt nelegale şi nu pot exonera de răspundere reclamanta.
Greva operatorului de descărcare portuară C.S.C.T. Constanţa nu întruneşte condiţiile de imprevizibilitate şi inevitabilitate pentru a se putea reţine existenţa forţei majore.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este fondat.
2. Pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, pot fi cercetate numai actele administrative.
3. Definiţia actului administrativ este dată de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.
Astfel, actul administrativ este actul unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
4. Autoritatea publică, la rândul său, este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca fiind „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public".
Teza a II-a lit. b) asimilează autorităţilor publice „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
5. C.C.R., conform art. 1 din Legea nr. 335/2007 sunt create în „scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate".
C.C.R. nu sunt autorizate să presteze un serviciu public, actele emise raportându-se la situaţia membrilor săi, comercianţi.
C.C.R. nu prestează o activitate organizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, aşa cum prevede art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004, când defineşte serviciul public.
6. Faţă de acestea, urmează a se constata întemeiat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată, actele atacate nefiind acte administrative.
7. Instanţa de recurs nu mai consideră necesar a analiza şi fondul excepţiei de nelegalitate, având în vedere constatarea inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
8. În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată şi a se respinge excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC F. SA împotriva sentinţei nr. 209/ CA din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a cazului de forţă majoră din 4 august 2008 şi a avizului pentru existenţa cazului de forţă majoră din 17 octombrie 2008 emise de C.C.I.R., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1517/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1521/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
