ICCJ. Decizia nr. 1521/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1521/2010
Dosar nr. 1323/54/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 24 aprilie 2009, P.V. a chemat în judecată M.S. şi A.S.P.D., solicitând suspendarea fişei de evaluare din 31 martie 209, prin care i s-a acordat calificativul „nesatisfăcător" pentru activitatea desfăşurată în calitate de manager al S.O.D., precum a Hotărârii nr. 107 din 3 aprilie 2009 prin care i s-a respins contestaţia.
Prin precizarea de acţiune, reclamantul a cerut alături de anularea celor două acte administrative şi anularea Ordinului nr. 897 din 15 mai 2009, prin care a fost revocat din funcţia de manager, precum şi suspendarea actului.
Sesizată cu judecarea pricinii, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat la 17 septembrie 2009 încheierea prin care a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, cu motivarea neîntrunirii cerinţelor prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanţa a reţinut că natura măsurii dispuse prin fişa de evaluare nu constituie prin ea însăşi un caz bine justificat, presupunând cercetarea în profunzime a fondului cauzei. De asemenea, simpla susţinere referitoare la paguba creată, constând în încetarea contractului de management înainte de termen nu este suficientă şi nici concludentă pentru a se aprecia că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea executării.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul P.V. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, s-a învederat că instanţa a ignorat indiciile de ilegalitate a activităţii comisiei de evaluare şi a celei de soluţionare a contestaţiei, concretizate în acordarea calificativului ce a determinat emiterea Ordinului nr. 897/2009.
Reclamantul a mai arătat că pârâţii au încălcat reglementările legale incidente, fiind îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, constând în vătămarea imaginii de persoană publică prin încetarea contractului de management înainte de termen.
Analizând cauza în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: să existe un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege şi prin măsura dispusă să fie prevenită o pagubă iminentă, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ.
Ambele cerinţe trebuie să fie temeinic dovedite şi argumentate, ceea ce nu este cazul în speţă, reclamantul limitându-se a enumera o serie de reglementări ce ar fi fost încălcate ce nu pot demonstra aparenţa de nelegalitate a actelor administrative a căror executare s-a solicitat a fi suspendată.
Instanţa de fond a constatat în mod întemeiat că din împrejurările cauzei nu rezultă aceea îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
În ceea ce priveşte prevenirea pagubei iminente este corectă motivarea instanţei în sensul că argumentele invocate de reclamant nu sunt suficiente pentru a demonstra producerea acelui prejudiciu astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V., împotriva încheierii din 17 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1518/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1522/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
---|