ICCJ. Decizia nr. 1527/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1527/2010

Dosar nr. 9134/1/2009

Şedinţa publică din 17 martie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2010, B.G.R. a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 215 din 23 mai 2007 a Tribunalului Arad, prin care i-a fost respinsă acţiunea având ca obiect anularea dispoziţiei prin care I.P.J.B. i-a aplicat sancţiunea disciplinară a trecerii într-o funcţie inferioară.

În motivarea cererii, revizuentul a invocat prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în raport de sentinţa nr. 209 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, prin care i-a fost respinsă acţiunea în anularea Ordinului nr. 400/2004 emis de M.A.I.

Astfel, s-a învederat că în primul proces s-a reţinut legalitatea acţiunii disciplinare, desfăşurate conform Ordinului nr. 400/2004, în timp ce în cel de-al doilea litigiu, instanţa a respins cererea de anulare pe motiv că nepublicarea actului atrage inopozabilitatea şi nu nelegalitatea lui.

Examinând cererea în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea urmează a o respinge ca nefondată.

Astfel, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între persoane având aceeaşi calitate.

Din reglementările legale citate, rezultă că această cerere este admisibilă dacă există identitate de părţi, de cauză şi de obiect, acest motiv fiind o aplicare a principiului lucrului judecat, stabilit de dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.

Puterea lucrului judecat reiese din dispozitivul hotărârii iar nu din considerente, care participă doar la lămurirea dispozitivului. Prin urmare, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă există două prevederi de neconciliat, care să nu se poată executa simultan, hotărârile fiind date în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

În speţă, nu există tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză, cât timp dosarul soluţionat prin sentinţa nr. 215/2007 a avut ca obiect anularea unei dispoziţii de sancţionare disciplinară, iar litigiul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 209/2009 viza anularea unui act normativ. De asemenea, în prima pricină, pârât figura I.P.J.B., iar în cea de-a doua cauză, calitatea de pârât a avut-o M.A.I.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de B.G.R., împotriva sentinţei nr. 215/ CA din 23 mai 2007 a Tribunalului Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1527/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Revizuire - Fond