ICCJ. Decizia nr. 1542/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1542/2010
Dosar nr. 2446/54/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună modificarea în parte a Ordinului pârâtei nr. 328 din 20 octombrie 2008, în sensul reintegrării reclamantului în funcţia de conducere, începând cu data de 01 august 2007, acordării drepturilor băneşti de la data anterior arătată şi a daunelor morale în sumă de 100.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul contestat restabileşte în parte situaţia anterioară demiterii acestuia din funcţia de conducere.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor băneşti începând cu data de 01 august 2007, cu motivarea că reclamantul avea posibilitatea să ceară plata acestora în cadrul litigiului anterior derulat între părţi.
Pe de altă parte, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 20 martie 2009, reclamantul a precizat suma solicitată la pct. 2 din acţiunea introductivă de instanţă, respectiv 35.035 RON.
Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 136 din 17 aprilie 2009, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 28.882 RON, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reîncadrarea reclamantului în funcţia de inspector şef adjunct la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Dolj, începând cu data de 22 octombrie 2008, a fost dispusă prin Ordinul nr. 328 din 20 octombrie 2008, dat în aplicarea deciziei nr. 3335 din 8 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Această măsură a fost dispusă de autoritatea pârâtă în termenul legal de 30 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, reglementat de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Reclamantul este îndreptăţit să solicite daune materiale, reprezentând diferenţa de salariu, pe calea unei acţiuni separate, în temeiul art. 18 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Cuantumul acestor drepturi băneşti, în condiţiile în care părţile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize contabile, s-a determinat ca diferenţă dintre veniturile obţinute de reclamant şi veniturile la care acesta era îndreptăţit să le obţină pentru funcţia de inspector şef adjunct, pe perioada august 2007 – octombrie 2008, sumă din care se scad veniturile obţinute de reclamant în perioada în care a activat ca şef de cabinet, în perioada martie 2008 – octombrie 2008.
Prima instanţă a apreciat că este nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru reclamant, întrucât reparaţia morală a fost realizată prin anularea actului administrativ prin care a fost dispusă măsura revocării sale din funcţia publică de conducere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs părţile.
Recurenta A.N.P.C. a solicitat modificarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., au fost formulate următoarele critici de nelegalitate:
Instanţa de fond nu a cenzurat temeinicia pretenţiilor reclamantului, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004;
Cu alte cuvinte, instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că reclamantul putea să solicite daune materiale în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ de revocare din funcţia de conducere, întrucât prejudiciul era previzibil.
Prima instanţă a calculat greşit suma datorată reclamantului cu titlu de daune materiale, deoarece nu a inclus în sumele efectiv câştigate de reclamant sumele obţinute de acesta ca urmare a exercitării activităţii de funcţionar public, în cadrul Oficiului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor Dolj, în perioada august 2007 – februarie 2008 şi respectiv octombrie 2008.
În opinia recurentei, suma datorată reclamantului era de 8.299 RON.
Recurentul M.G. a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării autorităţii pârâte la plata sumelor de 28.882 RON, reprezentând despăgubiri materiale 2004,3 RON, cheltuieli de judecată şi 100.000 RON, cu titlu de daune morale.
În motivare, recurentul a susţinut că a suferit un prejudiciu moral, datorită faptului că dosarul în cadrul căruia a solicitat anularea măsurii administrative de eliberare din funcţia publică de conducere a durat timp de 1 an de zile.
A.N.P.C. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul declarat de A.N.P.C. este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Decizia nr. 3335 din 8 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei nr. 3031 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat această hotărâre şi în urma rejudecării cauzei, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Ordinul nr. 476 din 1 iulie 2007 emis de A.N.P.C. şi a dispus reintegrarea reclamantului pe funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Dolj.
Prin Ordinul nr. 328 din 20 octombrie 2008, A.N.P.C. a procedat la punerea în executare a deciziei anterior arătate, în sensul că reclamantul a fost reintegrat în funcţia de conducere, începând cu data de 22 octombrie 2008.
În urma analizării probelor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că suma acordată recurentului-reclamant, cu titlu de despăgubiri materiale, prin sentinţa atacată este nelegală.
În opinia instanţei de control judiciar, la stabilirea acestei sume trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, faptul că părţile au refuzat efectuarea unei expertize contabile, iar pe de altă parte, conţinutul adresei din 8 aprilie 2009, ce nu a fost contestată în cauză.
Astfel, din actul mai sus individualizat rezultă următoarele date:
- veniturile obţinute de recurentul-reclamant în perioada în care a exercitat funcţia publică de execuţie, respectiv august 2007 – februarie 2008 şi octombrie 2008: 13.909 RON;
- veniturile pe care ar fi putut să le obţină recurentul-reclamant dacă ar fi ocupat funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Dolj, în aceeaşi perioadă: 22.513 RON;
- diferenţa rezultată: 8.604 RON.
Desigur, la stabilirea acestei sume, Înalta Curte a avut în vedere perioada în care recurentul-reclamant a fost suspendat din funcţie, la cererea sa, urmare a numirii la biroul parlamentar, prin Decizia nr. 31 din 22 august 2008.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar reţine că este nefondată critica recurentei A.N.P.C., în sensul că recurentul-reclamant avea obligaţia de a solicita despăgubirile materiale odată cu cererea având ca obiect anularea actului administrativ de eliberare din funcţia publică de conducere.
Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În speţă, recurentul-reclamant a respectat acest termen legal, întrucât a cunoscut întinderea pagubei la data pronunţării deciziei nr. 3335 din 8 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a promovat prezenta acţiune la data de 24 noiembrie 2008.
Recursul formulat de recurentul-reclamant M.G. este nefondat, pentru următoarele motive:
În cauză, recurentul-reclamant a solicitat daune morale în sumă de 100.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a derulării litigiului care a avut ca obiect anularea actului administrativ de eliberare a acestuia din funcţia publică de conducere.
În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrităţii fizice a persoanei, sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei sau prestigiului profesional.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparţine reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.
Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligaţia de a face dovada existenţei prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârşirii faptei ilicite cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi fapta pârâtului.
Aşadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferinţe morale.
În speţa de faţă, recurentul-reclamant nu a probat faptul că a suferit un prejudiciul moral.
Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza M. contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (a se vedea hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenţiei Europene pentru Medicamente – EMEA), arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menţionat de reclamant.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul reclamantului, va admite recursul pârâtei, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va obliga pârâta A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G. a sumei de 8.604 RON, cu titlu de despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei nr. 136 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G. a sumei de 8.604 RON cu titlu de despăgubiri. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1589/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1541/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
