ICCJ. Decizia nr. 1563/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1563/2010
Dosar nr. 1220/33/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul L.V. a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 22.605 din data de 11 februarie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea acesteia să-i recunoască, în temeiul OG nr. 105/1999, calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de acest act normativ aprobat prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţii de martori şi acte de stare civilă.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 337 din 26 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 433/33/2008 al Curţii de Apel Cluj, a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, care, prin Decizia nr. 757 din 12 februarie 2009, pronunţată în dosarul nr. 433/33/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admis, casată sentinţa atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Soluţionând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 425 din 30 septembrie 2009, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 22605 din 11 februarie 2007, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada septembrie 1941 – martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 august 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că proba testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând instanţei detalii ale refugiului reclamantului şi familiei sale, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care, au fost implicaţi personal.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Prin singurul motiv de recurs invocat, recurenta critică sentinţa instanţei de fond, arătând că deşi drepturile se acordă începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii (luna august 2007) în mod incorect instanţa a acordat aceste drepturi de la 1 august 2007 şi nu de la 1 septembrie 2007, cum era legal.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetăţean român, care, în perioada susmenţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia, şi fără a se face vreo caracterizare a localităţii părăsite de cei persecutaţi, esenţial fiind actul persecuţiei. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Cum, în conformitate cu prevederile legale sus menţionate, cu declaraţiile martorelor F.M. şi M.V. rezultă că reclamantul împreună cu mama sa s-au refugiat în cursul lunii octombrie 1941, datorită persecuţiilor la care a fost supusă mama acestuia, în mod corect instanţa de fond a constatat că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Instanţa de fond a făcut, însă, o greşită aplicare a prevederilor art. 5 din OG nr. 105/1999, potrivit cărora drepturile se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
Astfel, cum cererea intimatului-reclamant a fost depusă în luna august 2007, drepturile trebuiau acordate, începând cu data de 1 septembrie 2007, aceasta fiind luna următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate din cadrul autorităţii pârâte (fila 2 dosar nr. 433/33/2008).
Pentru motivele arătate, recursul va fi admis, iar hotărârea instanţei de fond va fi modificată, în parte, cu privire la data începând de la care sunt acordate drepturile, menţinându-se celelalte dispoziţii ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 425 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că data acordării drepturilor este 1 septembrie 2007.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1561/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1568/2010. Contencios → |
---|