ICCJ. Decizia nr. 1570/2010. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1570/2010
Dosar nr. 7806/1/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 14 mai 2009 Curtea de Apel Timişoara a respins excepţiile prescrierii dreptului la acţiune, a inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei de obiect, invocate de Ministerul Finanţelor Publice, iar pe fond a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că Ministerul Finanţelor Publice a răspuns reclamantului punctual, încă din 10 august 2005, astfel că aplicarea unei amenzi nu se justifică.
Recursul declarat de F.P.N. împotriva sentinţei civile nr. 9 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3543 din 24 iunie 2009.
Pronunţând această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că în mod corect instanţa fondului a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice şi-a îndeplinit în termen obligaţia de a răspunde petiţiilor formulate de reclamant, astfel că aplicarea amenzii solicitate şi cu atât mai mult despăgubirile solicitate de reclamant nu se justifică.
Împotriva deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.P.N. a formulat, în termen legal, contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza II-a din C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, anularea hotărârii atacate, şi urinare rejudecării cauzei, admiterea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 9 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Reclamantul F.P.N. a învederat că temeiul de drept al contestaţiei în anulare formulate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., instanţa de control judiciar neanalizând nici unul din motivele invocate prin cererea de recurs, cu atât mai mult cu cât erau incidente şi dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ. care impun analizarea cauzei sub toate aspectele legale şi procedurale. Mai mult, s-a precizat de către contestator că instanţa de recurs a încălcat şi principiul disponibilităţii părţilor, stabilind de la sine putere cadrul procesual şi citând în consecinţă abuziv în recurs şi ministrul finanţelor publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza a II-a din C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Omisiunea există numai atunci când în mod real instanţa de recurs nu a discutat, prin hotărârea (Decizia) sa, motivul de modificare sau de casare formulat de recurent, nu şi în cazul în care instanţa de recurs, procedând la sistematizarea motivelor şi constatând că între acestea există o legătură logică, le-a examinat împreună, fără a răspunde punct cu punct tuturor motivelor invocate. Aşa fiind, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăşi, o omisiune în sensul dispoziţiilor art. 318 din C. proc. civ., dacă instanţa de recurs a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. Pe de altă parte, textul se referă expres la „motivele de modificare sau de casare" şi nu la „argumente" care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor. În plus, pentru ca contestaţia în anulare să fie admisibilă, instanţa de recurs trebuie să nu fi examinat un anume motiv, această condiţie nefiind îndeplinită atunci când instanţa în discuţie a examinat motivul dar nu l-a însuşit, nu l-a considerat întemeiat.
În cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecând ca instanţă de recurs, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul F.P.N. printr-un considerent comun. Astfel, s-a precizat prin considerentele deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 că recursul nu este fondat, în condiţiile în care petiţiilor adresate de reclamant Ministerului Finanţelor Publice înregistrate sub nr. 211227 şi nr. 211229 din 7 februarie 2005 un prim răspuns a fost formulat la 10 august 2005 sub nr. 7518. Instanţa de recurs a mai arătat că la 2 februarie 2006 cu adresa nr. x recurentului reclamant i s-a comunicat raportul de audit (solicitat prin adresa nr. y din anul 2005) şi că ulterior, prin adresa din 13 aprilie 2009, s-au reluat punctual toate răspunsurile. Pe baza acestor constatări, instanţa de recurs a reţinut că în mod legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice şi-a îndeplinit în termen obligaţia de a răspunde petiţiilor formulate de reclamant, chiar anterior formulării acţiunii, astfel încât aplicarea amenzii şi obligarea la plata de despăgubiri nu se justifica.
În aceste condiţii, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 318 teza a II-a din C. proc. civ., se va dispune, în baza art. 320 din acelaşi act normativ, respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare formulată de F.P.N. împotriva deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de F.P.N.împotriva deciziei nr. 3543 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1571/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1553/2010. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
