ICCJ. Decizia nr. 1582/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1582/2010
Dosar nr. 1825/36/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.A.M.C.: anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007 şi a deciziei de impunere nr. 227 din 2 octombrie 2007; anularea deciziei nr. 57 din 4 martie 2007 emisă de A.N.A.F., a raportului de inspecţie fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 şi a deciziei de impunere nr. 252 din 20 iunie 2006 emise de D.G.A.M.C.; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor de 30.019 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare constând în 23.981 RON TVA stabilit suplimentar şi majorări de întârziere în valoare de 6.038 RON, sumă ce a fost achitată de reclamantă cu ordinele de plată nr. 3872 şi 3873 din 5 noiembrie 2008 şi care nu au fost restituite de la bugetul statului; obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 99.953 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare şi majorări de întârziere constând din 66.521 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar şi majorări de întârziere în valoare de 33.432 RON; obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale aferente sumelor achitate; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 182/CA din 30 aprilie 2009, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâte şi a admis în parte acţiunea reclamantei cu consecinţa anulării, în parte, a raportului de inspecţie fiscală nr. 8587739/2007, deciziei nr. 227/2007, deciziei nr. 57/2008, raportului de inspecţie fiscală nr. 14359/2008, Decizia nr. 252/2008 în ceea ce priveşte suma de 27.961 RON achitaţi cu titlu de TVA şi majorări de întârziere aferente acestei sume; a obligat totodată pârâtele să restituie suma de 27.961 RON cu majorările aferente şi plata dobânzilor legale pentru această sumă, precum şi suma de 23.981 RON TVA şi 6.098 RON majorări de întârziere şi să plătească reclamantei 1.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, urmare a inspecţiei fiscale efectuate în perioada 5 iunie 2007- 21 septembrie 2007, la societatea reclamantă, s-a întocmit raport de inspecţie parţială nr. 858739 din 1 octombrie 2007 şi s-a emis Decizia de impunere nr. 227 din 2 octombrie 2007, aceasta din urmă fiind ulterior desfiinţată, ca urmare a contestaţiei reclamantei, pentru suma de 63.293 RON, prin Decizia de impunere nr. 57/2007, ocazie cu care s-a dispus şi refacerea inspecţiei fiscale pentru aceeaşi perioadă şi aceeaşi bază de calcul, a cărei consecinţă a fost raportul de inspecţie fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 şi Decizia de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008 prin care s-a dispus rambursarea, către reclamantă, a sumei de 23.981 RON TVA şi anularea penalităţilor de întârziere în cuantum de 6.038 RON, stabilindu-se debitul datorat de societate la 66.042 RON şi 33.432 RON penalităţi de întârziere.
Faţă de această situaţie de fapt s-a apreciat că reclamanta are deschisă calea acţiunii în justiţie pentru contestarea raportului fiscal nr. 14359 din 13 iunie 2008 şi a deciziei de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008, excepţia inadmisibilităţii acţiunii fiind respinsă.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că cererile reclamantei sunt numai parţial întemeiate şi anume, cu privire la obligaţia de plată a sumei de 27.961 RON TVA, reclamanta neavând obligaţia să refactureze chiriaşului contravaloarea energiei electrice consumate, în condiţiile în care s-a constatat că aceasta a înţeles să nu mai susţină contestaţia cu privire la obligaţia colectării TVA la datele menţionate în contract pentru plata chiriei sau la datele emiterii facturii pentru chirie şi cea referitoare la neacordarea dreptului de deducere a TVA pentru suma de 13.085 RON, aferentă cheltuielilor de reparaţie la navă.
În sfârşit, instanţa de fond a apreciat că, este neîntemeiată contestaţia formulată cu privire la celelalte sume reţinute în raportul de inspecţie fiscală.
Împotriva sentinţei civile nr. 182/CA din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanta SC T.T. SRL Constanţa şi A.N.A.F., prin care s-a solicitat, de recurenta reclamantă, admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul: 1) admiterii cererii reclamantei, aşa cum a fost formulată, referitoare la suma de 1.640 RON, menţionată la pct. e) din raportul de inspecţie fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007, la suma de 1.638 RON, menţionată la pct. f) din raportul de inspecţie fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007 şi la suma de 20.311 RON, menţionată la pct. h) din raportul de inspecţie fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007; 2) obligării pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii pentru sumele admise, conform prevederilor art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal; 3) obligării pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces şi de către recurenta pârâtă, admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei şi a menţinerii ca temeinice şi legale a actelor administrative contestate.
A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, cât priveşte suma de 1.640 RON, menţionată la pct. e) din raportul de inspecţie nr. 858739 din 1 octombrie 2007, că în mod eronat organul de control a făcut aplicarea art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 – Cod fiscal şi nu a acordat drept de deducere a TVA în valoare de 10.274,21 RON constatând că achiziţionarea bunurilor în cauză nu este aferentă operaţiunilor taxabile. Or, bunurile la care face referire organul de control sunt în legătură directă cu operaţiunile taxabile legate de activitatea de agenturare efectuată de reclamantă, iar aceste bunuri au fost achiziţionate legal fiind consemnate în facturi fiscale şi numai de la furnizorii agreaţi şi cu care a avut relaţii contractuale de durată.
Referitor la suma de 1.638 RON, menţionată la pct. f) din raportul de inspecţie nr. 858739 din 1 octombrie 2007, s-a precizat de către recurenta reclamantă că în mod eronat organul de control a făcut aplicarea art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 – Cod Fiscal, întrucât constatările înscrise în raportul menţionat nu au nicio legătură cu prevederile invocate. Prestările de servicii reprezentând cazarea la care face referire organul de control au fost efectuate în legătură directă cu activitatea principală desfăşurată de către reclamantă şi au fost suportate la plată constituind cheltuieli proprii deoarece privesc activitatea de reparaţii şi întreţinere a utilajelor din Portul Constanţa care sunt utilizate la încărcarea/descărcarea navelor cu material feros în cadrul activităţii de export.
De asemenea, reclamanta a precizat, cât priveşte suma de 20.311 RON, menţionată la pct. h) din raportul de inspecţie fiscală nr. 858739 din 1 octombrie 2007, că organul de control prezintă această situaţie fără să facă aplicarea vreunui articol din Cod Fiscal, simpla menţionare a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Finanţelor publice nr. 1846/2003 neconstituind temei de drept pentru neacordarea dreptului de deducere a TVA în valoare de 20.310,58 RON aşa cum este prezentată în anexa nr. 10 la raportul de inspecţie fiscală. Organul de control a procedat în mod arbitrar calculând TVA suplimentar şi pentru bunuri achiziţionate pentru exercitarea activităţii societăţii reclamante, pentru care nu se aplică Ordinul nr. 1846/2003 al ministrului finanţelor publice, astfel că societatea a fost obligată la plata a două taxe pe valoare adăugată: o taxă pe valoarea adăugată care a fost plătită şi colectată de către furnizor şi o altă taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de către organul de control fiscal. Nu pot fi primite susţinerile organului fiscal, ale organului de soluţionare a contestaţiei şi ale instanţei de fond conform cărora reclamanta trebuia să refactureze aceste servicii clientului în favoarea căruia au fost executate şi să colecteze taxa pe valoarea adăugată cel puţin la nivelul taxei pe valoarea adăugată deductibilă, o asemenea interpretare însemnând încălcarea dispoziţiilor art. 1441 şi 143 din Cod Fiscal
Pârâta A.N.A.F. a arătat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., constând în aplicarea greşită a legii. Prin hotărârea recurată, s-a învederat, instanţa de fond a admis în mod greşit, în parte, acţiunea reclamantei, întrucât prin nefacturarea cheltuielilor cu energia electrică consumată la punctul de lucru A. s-au încălcat dispoziţiile art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâta A.N.A.F. a criticat şi obligarea sa la restituirea sumei de 27.961 RON, a majorărilor de întârziere precum şi a dobânzii legale calculate pentru această sumă, o asemenea solicitare fiind apreciată ca inadmisibilă în raport de împrejurarea existenţei unei proceduri speciale de restituire a unor asemenea sume, stabilită prin Ordinul nr. 1899/2004 al Ministrului Finanţelor Publice, precum şi faţa de conţinutul dispoziţiilor art. 117 C. proCod Fiscal De asemenea, pârâta recurentă a criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ cu care a învestit instanţa de fond reclamanta a solicitat: 1. anularea raportului de inspecţie fiscală parţială nr. 858739 din 1 octombrie 2007 şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 227 din 2 octombrie 2007, emise de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., astfel cum au fost modificate prin Decizia nr. 57 din 4 martie 2008 a A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin raportul de inspecţie fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 şi prin Decizia de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008 emise de A.N.A.F., D.G.A.M.C.; 2. admiterea cererii reclamantei, astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării parţiale a deciziei nr. 57 din 4 martie 2008 a D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., a raportului de inspecţie fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 şi a deciziei de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008, ambele emise de A.N.A.F., D.G.A.M.C.; 3. obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumelor de 30.019 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare, constând în 23.981 RON taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar şi majorări de întârziere în valoare de 6.038 RON, sumă pentru care a fost admisă contestaţia administrativă a reclamantei (prin Decizia nr. 57 din 4 martie 2008 a A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor); 4. obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 99.953 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare, constând în 66.521 RON taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar şi majorări de întârziere în valoare de 33.432 RON, stabilite prin raportul de inspecţie fiscală parţială nr. 858739 din 1 octombrie 2007 şi prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală nr. 227 din 2 octombrie 2007, emise de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., astfel cum au fost modificate prin Decizia nr. 57 din 4 martie 2008 a A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin raportul de inspecţie fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 şi prin Decizia de impunere nr. 252 din 20 iunie 2008 emise de A.N.A.F., D.G.A.M.C.; 5. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata de dobânzi, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal; 6. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 227 din 2 octombrie 2007 (întocmită pe baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală nr. 8587739 din 1 octombrie 2007) A.N.A.F., D.G.A.M.C. a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată în favoarea bugetului de stat a sumei de 90.502 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi a sumei de 39.740 RON reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar.
Prin Decizia nr. 57 din 4 martie 2008 privind soluţionarea contestaţiei formulate de SC T.T. SRL înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906111 din 16 ianuarie 2008 Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei privitoare la suma de 66.042 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi a desfiinţat Decizia de impunere nr. 227 din 2 octombrie 2007 emisă de reprezentanţii D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru suma totală de 63.293 RON reprezentând 23.981 RON taxă pe valoarea adăugată de plată şi 39.312 RON reprezentând majorări de întârziere aferente, urmând a se reface inspecţia fiscală de către o altă echipă de control pentru aceeaşi perioadă şi aceeaşi bază impozabilă ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă precum şi de cele precizate în Decizia organului de soluţionare a contestaţiei.
Urmare refacerii parţiale a inspecţiei fiscale s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. 14359 din 13 iunie 2008 şi s-a emis de către D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F. Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 252 din 20 iunie 2008, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată în favoarea bugetului de stat a sumei de 33.342 RON reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termenele legale a taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat în sumă de 66.521 RON stabilită prin Decizia de impunere nr. 227 din 20 iunie 2007 şi pentru care a fost respinsă contestaţia reclamantei prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 57 din 4 martie 2008.
Potrivit dispoziţiilor cu caracter imperativ ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale sau judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale*, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
___________
*Potrivit art. 30 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „Până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor".
Articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ în funcţie de două criterii: (i) rangul central sau local al organului emitent al actului; (ii) cuantumul şi natura juridică a sumei la care se referă actul. În situaţia în care actul administrativ a cărui anulare se solicită priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric al sumei contestate, indiferent de rangul autorităţii publice emitente a actului (local sau central).
Se constată, în cauză, că suma contestată de reclamantă şi stabilită prin actele administrativ fiscale atacate prin acţiunea în contencios administrativ este inferioară sumei de 500.000 RON, astfel că în mod greşit pricina a fost soluţionată, în primă instanţă, de secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa, în loc de secţia de contencios administrativ a Tribunalului Constanţa.
În aceste condiţii reţinându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a prevederilor art. 313 din C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de SC T.T. SRL Constanţa şi de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 182/CA din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC T.T. SRL Constanţa şi de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 182/CA din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1574/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
