ICCJ. Decizia nr. 1571/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1571/2010
Dosar nr. 7922/1/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 10 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în consecinţă a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul C.G. având ca obiect anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. MP 478 din 31 iulie 1998 emis de Ministrul Apărării Naţionale şi repunerea sa în situaţia anterioară – respectiv în funcţia de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
A reţinut instanţa că reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la momentul îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din acelaşi act normativ – 24 iulie 2000, fiind data întocmirii raportului nr. A 25529 prin care s-a respins solicitarea de revocare a acestui act administrativ individual.
Prin Decizia nr. 4111 din 7 octombrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamant împotriva sus-menţionatei sentinţe, reţinând în esenţă că în mod corect şi în acord cu prevederile art. 11 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ instanţa fondului a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în condiţiile în care după urmarea procedurii prealabile acţiunea în justiţie a fost promovată la 18 septembrie 2008.
Totodată, instanţa de control judiciar a reţinut că toate celelalte susţineri ale recurentului nu mai prezintă relevanţă juridică faţă de dezlegarea dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Împotriva deciziei nr. 4111 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curţi, C.G. a formulat contestaţie în anulare, invocând în drept dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că recursul a fost respins fără a cerceta şi motivul de casare invocat în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ. şi care constă în inexistenţa actului administrativ atacat - Ordinul MP 478 în raport de Decizia nr. 2969/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ, că prin neexaminarea problemelor esenţiale ale cauzei şi simpla însuşire de către instanţa de recurs a concluziilor unei jurisdicţii inferioare a fost încălcat dreptul contestatorului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Halle contra Finlanda).
Examinând calea extraordinară de atac formulată de C.G., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că:
Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 318 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai în condiţiile şi în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
În speţă se invocă teza a II-a a textului legal menţionat, respectiv „când instanţa, respingând recursului sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare”.
Instanţa de recurs, prin considerentele deciziei nr. 4111 din 7 octombrie 2009 s-a axat pe critica ce viza greşita dezlegare dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune din perspectiva art. 3 din Decretul nr. 167/1958 invocat de recurent.
În controlul judiciar exercitat, Înalta Curte a răspuns acestei critici explicând că în materia contenciosului administrativ nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, ci prevederile legii speciale nr. 554/2004 a contenciosului administrativ [art. 11 alin. (1) şi (5)], conform principiului lex specialibus generalibus derogant.
În acest context trebuie amintit că impunerea unor limite legale pentru exercitarea dreptului la acţiune – cum este termenul în care acest drept se poate exercita – reprezintă o măsură de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative.
O asemenea măsură legală nu este de natură a obstrucţiona accesul liber la justiţie al cetăţenilor, garantat de art. 21 din Constituţia României, şi aşa cum jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termene de prescripţie şi de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu constituie o premiză a încălcării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aşadar, invocarea Cauzei Halle contra Finlanda soluţionată de Curtea Europeană de la Strasbourg nu este pertinentă şi concludentă în cauza de faţă.
Revenind la aspectul evidenţiat de contestator şi care priveşte neanalizarea celorlalte motive de recurs invocate, Înalta Curte constată că şi asupra acesteia instanţa de control judiciar a răspuns, arătând că în condiţiile în care dreptul de a solicita anularea unui act administrativ individual s-a prescris în conformitate cu art. 11 alin. (5) raportat la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, celelalte susţineri ale recurentului nu mai prezintă relevanţă juridică.
Într-adevăr, o analiză a problemelor ce ţin de fondul pricinii nu mai este oportună, atâta vreme cât nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune.
În acest context, este exclusă ipoteza unei omisiuni a instanţei de recurs care, din greşeală, să nu fi examinat toate motivele de casare/modificare a sentinţei pronunţată pe fond, în sensul la care face trimitere clară art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Nefiind incident cazul expres prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în acord cu doctrina şi jurisprudenţa existentă în această materie, prezenta contestaţie în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.G. împotriva deciziei nr. 4111 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1574/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1570/2010. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
