ICCJ. Decizia nr. 1586/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1586/2010
Dosar nr. 3443/2/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul C.A. a solicitat sancţionarea pârâtului A.V., în calitate de Ministru al Economiei şi Comerţului (în prezent Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri), cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie şi pe zi de întârziere şi despăgubiri în sumă de 500 RON/zi de întârziere, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru nepunerea în executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv a sentinţei civile nr. 446 din 12 februarie 2008, a aceleiaşi instanţe, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la reîncadrarea pe post a reclamantului, cu plata drepturilor băneşti solicitate de acesta din urmă.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul, invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive, apreciind că are calitate de terţ în raport de competenţa prevăzută conform art. 12, 19 şi 62 din Legea nr. 188/1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 33/CC din 28 mai 2009, a respins, ca neîntemeiată, excepţia invocată de pârât şi pe fond, a admis în parte acţiunea reclamantului aplicând pârâtului o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere pentru perioada 11 aprilie -15 mai 2009 şi obligându-l pe acesta la plata sumei de 200 RON, pe zi de întârziere, pentru aceeaşi perioadă, cu darea în debit după rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că pârâtul a cunoscut în mod cert existenţa hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, având în vedere că instituţia pe care o conduce a fost parte în cauză, iar prin cererea înregistrată cu nr. ieşire 188 din 13 martie 2009 şi la Registratura Generală a Ministerului cu nr. XXVIII/500436 din 13 martie 2009, reclamantul C.A. a solicitat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, dar a ales să o ignore, propunând chiar o altă persoană pentru funcţia la care era îndreptăţit reclamantul.
Pe cale de consecinţă instanţa de fond a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 completată şi modificată.
Împotriva sentinţei civile nr. 33 CC din 28 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul A.V., în calitate de ministru al economiei şi comerţului, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în principal în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului recurent şi a respingerii cererii formulate de reclamant ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are legitimare procesuală pasivă şi în subsidiar, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.
A învederat pârâtul A.V., prin motivele de recurs, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de dispoziţiile art. 12, art. 19 şi art. 62 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu are competenţa legală de a aduce la îndeplinire actul de numire a unui înalt funcţionar public, o asemenea atribuţie având numai primul ministru al guvernului.
Recurentul a mai precizat că nu se poate reţine în sarcina sa vreo faptă culpabilă, atâta vreme cât el este o terţă persoană în raport de competenţa legală de numire şi ducere la îndeplinire a dispozitivului sentinţei civile. Amendarea cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi obligarea la plata sumei de câte 200 RON pe zi de întârziere dispuse de instanţa de fond în sarcina pârâtului recurent, în calitatea sa de ministru al economiei şi comerţului şi în beneficiul reclamantului, s-a mai relevat, sunt nelegale şi date cu aplicarea greşită a legii atâta timp cât pârâtul nu a avut nici o activitate comisivă sau omisivă de tip culpabil în nerespectarea sentinţei civile în sensul reclamat de C.A. Se poate observa cu uşurinţă, s-a concluzionat, că Ministerul Economiei şi Comerţului, prin ministru, a dat dovadă de bună credinţă în aplicarea şi respectarea dispoziţiilor sentinţei civile în concordanţă cu legislaţia în vigoare în momentul punerii în executare a acestora.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului A.V. la plata de despăgubiri, şi a menţinerii ca legale şi temeinice a celorlalte dispoziţii din hotărârea atacată, pentru considerentele ce urmează.
Prin sentinţa civilă nr. 446 din 12 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, cu consecinţa anulării Ordinului ministrului economiei şi comerţului nr. 575 din 12 noiembrie 2006 în partea privitoare la reclamant şi a deciziei nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă de Primul Ministru al Guvernului României şi a obligării pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor la reîncadrarea reclamantului potrivit rangului şi pregătirii profesionale şi la plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de înalt funcţionar public şi cele efectiv plătite.
Sentinţa civilă nr. 446 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a rămas irevocabilă urmare pronunţării deciziei nr. 1324 din 11 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru şi a fost constatat ca nul recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris să efectueze anumite operaţiuni administrative executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărâri. De asemenea, cum dispune expres art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege a contenciosului administrativ, în cazul în care termenul prevăzut de alin. (1) nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
În mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A.V. şi a aplicat acestuia, în calitatea sa de conducător a Ministerului Economiei, autoritatea publică succesoare în drepturi şi obligaţii a fostului Minister al Economiei şi Finanţelor, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru perioada 11 aprilie 2009 - 15 mai 2009. Într-adevăr, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care prin dispozitivul sentinţei civile nr. 446 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, autoritatea publică obligată la reîncadrarea reclamantului potrivit rangului şi pregătirii profesionale a fost Ministerul Economiei şi Finanţelor şi nu Guvernul României-Cancelaria Primului Ministru. Pe de altă parte, s-a probat în cauză că nu a fost respectat termenul imperativ de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei de contencios administrativ, reîncadrarea reclamantului realizându-se numai la data de 15 mai 2009, când s-a publicat în M. Of. al României, Partea I, Decizia primului ministru nr. 526/2009.
Soluţia instanţei de fond este nelegală însă cât priveşte obligarea pârâtului A.V., în calitatea sa de ministru al economiei, la plata în favoarea reclamantului a sumei de 200 RON pe zi de întârziere, pentru perioada 11 aprilie 2009 - 15 mai 2009, cu titlu de despăgubiri. Rezultă, din interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, că nu este necesară citarea, în procesul de fond, a conducătorului autorităţii publice în cazul în care se solicită aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, astfel că prin cererea de executare formulată în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ poate fi chemat în judecată, în cazul de faţă, ministrul economiei, în vederea aplicării amenzii. Situaţia este diferită însă în ceea ce priveşte despăgubirile la care reclamantul are dreptul, în baza art. 24 alin. (2) teza finală a Legii nr. 554/2004. Despăgubirile sunt datorate de autoritatea publică care a fost obligată să emită actul administrativ şi nu de conducătorul autorităţii publice. Reclamantul putea solicita, cel mult, plata în solidar a despăgubirilor, cu condiţia chemării însă în judecată a autorităţii publice obligate (Ministerul Economiei, succesorul fostului Minister al Economiei şi Finanţelor). De asemenea, despăgubirile pentru întârziere pot fi solicitate numai autorităţii publice, urmând ca acestea să fi imputate funcţionarului public vinovat de neexecutare. În aceste condiţii, cum reclamantul-intimat a chemat în judecată numai conducătorul autorităţii publice, înseamnă că prima instanţă în mod greşit a admis cererea de despăgubiri pentru întârziere, cu încălcarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că hotărârea recurată este în parte nelegală, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) din C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâtul A.V., ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri împotriva sentinţei civile nr. 33 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, care va fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.V. – Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei civile nr. 33 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în parte, în sensul că respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1588/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1583/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
