ICCJ. Decizia nr. 2030/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2030/2010
Dosar nr. 995/44/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi , reclamantul G.I. a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând suspendarea provizorie a executării Ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F.
În motivarea cererii s-a arătat că ordinul a cărui suspendare o solicită este nelegal deoarece prin el s-a dispus eliberarea sa din funcţie prin încălcarea dreptului la preaviz.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004
Prin sentinţa civilă nr. 167 din 25 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., şi s-a dispus suspendarea provizorie a executării Ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele .
Având în vedere prevederile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 şi constatând totodată, că reclamantul a fost eliberat din funcţie prin ordinul nr. 1050/2009 emis de A.N.A.F. fără a se respecta termenul de preaviz de 30 de zile, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F., pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin înfiinţarea de funcţii publice care fuseseră desfiinţate prin efectul legii, respectiv OUG nr. 37/2009.
Un al doilea motiv invocat în susţinerea recursului este cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul arătând că instanţa de fond a suspendat executarea ordinului nr. 1050 din 22 mai 2010, reţinând aspecte care ţin de fondul cauzei, de solicitarea de anulare a ordinului, nicidecum de suspendarea efectelor lui.
De asemenea, recurentul susţine că instanţa investită cu soluţionarea fondului a omis să se pronunţe asupra lipsei de interes, invocată de pârâtă în considerarea faptului că reclamantul şi-a exprimat opţiunea privind numirea în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul de autorizări şi gestionarea cazierului fiscal din cadrul D.G.F.P. Vrancea.
Referitor la condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentul susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca acestea sunt îndeplinite.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 25-28 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, actul administrativ solicitat a fi suspendat este Ordinul nr. 1050 din 22 mai 2009 prin care, în temeiul OUG nr. 37/2009, s-a dispus, urmare a desfiinţării funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct, eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct,Activitatea de metodologie şi administrarea veniturilor statului din cadrul D.G.F.P. Vrancea.
Această măsură a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a OUG nr. 37/2009.
În cauză, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că în cauză instanţa de fond s-a subrogat puterii legislative prin înfiinţarea unor funcţii publice de conducere care au fost desfiinţate prin OUG nr. 37/2009, atâta timp cât, prin Decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/ 2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Aşadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurentă cu prevederile constituţionale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant.
Prin urmare, Ordinul atacat este nelegal întrucât actul normativ în baza căruia s-a dispus eliberarea sa din funcţie, este neconstituţional, măsura fiind lipsită de temei legal. Aşadar funcţia publică de conducere ocupată de către recurent a fost desfiinţată prin efectul unei legi abrogate şi ulterior declarată neconstituţională.
Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziţii clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilităţii", principiu ce stă la baza exercitării funcţiei publice şi prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficienţă şi viabilitate principiului mobilităţii".
Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecţie a funcţionarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenţei acordului funcţionarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilităţii angajatorului de a avea iniţiativa suspendării din funcţia publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situaţiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.
În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie".
Apare ca nefondată şi critica privind aspectele reţinute de instanţa de fond care ţin , în opinia recurentei, de fondul cauzei.
Înalta Curte constată că motivarea sentinţei reflectă analiza adecvată a probatoriului administrat, ţinând seama de specificul procedurii suspendării executării, care nu permite prejudecarea fondului.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, partea vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat în raport de împrejurarea că OUG nr. 37/1009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, confirmă existenţa acestei condiţii legale, întrucât Ordinul a cărui suspendare s-a solicitat a fost emis în vederea punerii în executare a prevederilor acestei ordonanţe.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză, fiind afectate drepturile salariale pe care intimatul – reclamant le încasa, acest prejudiciu material viitor fiind previzibil conform definiţiei legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare se constată că în speţa de faţă sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.
De asemenea, soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se impune şi pentru faptul că suspendarea actului administrativ a fost dată până la pronunţarea instanţei de fond conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar la dosarul de recurs a fost depusă sentinţa nr. 213 din 27 octombrie 2009 (fila36-38), prin care Curtea de Apel Galaţi a dispus anularea ordinului nr. 1050 din 22 mai 2009.
În consecinţă, pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 167/F din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2027/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2127/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
