ICCJ. Decizia nr. 1711/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1711/2010
Dosar nr. 2859/2/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 12 decembrie 2007 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. în numele şi pentru membrii de sindicat din listele anexate cererii a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., I.G.P.R., D.G.P.B., obligarea acestora la plata primelor de concediu aferente anilor 2004-2006, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective, a sporului de fidelitate pe anul 2005, conform art. 6 din OG nr. 38/2008, actualizat cu rata inflaţiei.
În drept au fost invocate dispoziţiile din OG nr. 38/2003, art. 41 şi 53 din Constituţia României, Legea nr. 360/2000, Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 24/2000.
În fapt reclamantul a arătat că, potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, funcţionarii publici au dreptul la plecarea în concediu de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, acordarea dreptului fiind suspendată succesiv prin legi bugetare anuale. Reclamantul a mai arătat că, nu a fost acordat nici sporul de fidelitate pe anul 2005, prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003, fiind suspendată şi acordarea acestui drept până la finele anului 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1608 din 28 mai 2008 a respins acţiunea reclamantului S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., I.G.P.R., D.G.P.B. şi chematul în garanţie M.E.F., ca inadmisibilă.
A respins cererea de chemare în garanţie a M.E.F., formulată de pârâtul M.I.R.A.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, tocmai pentru respectarea dreptului reclamantului de a introduce acţiune în numele membrilor de sindicat, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, este necesară depunerea tabelelor cu semnăturile membrilor de sindicat, obligaţie pe care reclamantul nu a îndeplinit-o, nefăcând dovada deci că, membrii de sindicat în numele căruia a introdus acţiunea, nu se opun acestei acţiuni şi doresc continuarea ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 prevede că, organizaţiile sindicale au dreptul să întreprindă orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiuni în justiţie, în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, acţiunea neputând fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală, dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată. Ca atare, semnăturile solicitate de instanţa de fond, în scopul de a dovedi că membrii de sindicat îşi însuşesc acţiunea sunt inutile susţine recurentul, raportat la calitatea sa de reprezentant al acestora.
Totodată recurentul arată că, membrii de sindicat în cauză au luat cunoştinţă de tabelul cu numele membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acţiunea, iar în situaţia în care aceştia s-ar fi opus acţiunii în justiţie, ar fi putut declara în instanţă că, renunţă la acţiune.
Recurentul susţine că, pârâţii au recunoscut calitatea de poliţist a membrilor de sindicat înscrişi în tabele, pârâţii fiind cei care au emis adeverinţele comune din care rezultă calitatea poliţiştilor, gradele lor profesionale, dată încadrării în cadrul ministerului.
Prin Decizia nr. 134 din 15 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. împotriva sentinţei civile nr. 1608 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Urmare a soluţiei pronunţată de Înalta Curte, instanţa de fond va dispune suplimentarea probelor din care să rezulte atitudinea procesuală a membrilor de sindicat şi îndreptăţirea acestora la acordarea drepturilor pretinse în raport cu calitatea lor de funcţionar public şi cu perioada în care au avut această calitate.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea din data de 24 iunie 2009, a dispus în baza art. 1551 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. şi pârâţii D.G.P.B., M.A.I. şi I.G.P.R. şi intimatul - chemat în garanţie M.F.P., cu motivarea că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia care i-a fost pusă în vedere la termenul din data de 27 mai 2009, de a depune înscrisurile prevăzute în Decizia de casare.
Împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A.
Prin cererea de recurs se aduc critici încheierii recurate în sensul că în mod greşit instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cauzei potrivit art. 1551 C. proc. civ., deoarece operează prezumţia relativă că reclamanţii, ca membrii de sindicat sunt de acord cu acţiunea, fiind cuprinşi în tabelele depuse la dosarul cauzei, astfel că nu este necesară o altă dovadă privind calitatea procesuală a membrilor de sindicat.
Aceasta cu atât mai mult cu cât membrii de sindicat sunt titulari ai drepturilor pretinse, tabelele nominale fiind depuse de pârâţi, nefiind dovezi că aceştia s-ar opune.
Se susţine că soluţia procedurală era citarea acestora la locul de muncă în situaţia în care, toate celelalte probatorii erau considerate insuficiente de către instanţa de fond, întrucât judecătorul trebuie să exercite rol activ potrivit art. 129 C. proc. civ.
De asemenea, se susţine că prin Decizia de casare nu se precizează în sarcina cui revine proba suplimentară, iar în opinia recurentei această sarcină revine angajatorului.
Se arată şi faptul că la termenul din 24 iunie 2009 dosarul a fost luat în pronunţare după prima strigare deşi nu a fost prezent şi după încheierea dezbaterilor s-a refuzat reluarea dosarului la solicitarea recurentului, iar ulterior şi cererea de recuzare a judecătorului cauzei a fost respinsă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul în raport de criticile formulate cât şi de dispoziţiile legale incidente apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum se constată, prima instanţă prin încheierea din 27 mai 2009 a pus în vedere recurentului în calitatea sa de titular al acţiunii şi reprezentant al membrilor de sindicat să depună la dosar înscrisurile menţionate în Decizia de casare, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ. însă, recurentul nu a dat curs acestei solicitări, fapt ce a determinat suspendarea cauzei prin încheierea recurată.
Criticile recurentului care vizează nelegalitatea şi netemeinicia încheierii recurate sunt nefondate, deoarece prin Decizia de casare s-a dispus suplimentarea probelor din care să rezulte atitudinea procesuală a membrilor de sindicat şi îndreptăţirea acestora la acordarea drepturilor pretinse în raport cu calitatea acestora de funcţionar public şi cu perioada în care au avut această calitate.
Cum recurentul este titularul acţiunii în numele membrilor de sindicat este evident că sarcina probei îi revine acestuia conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
Prin urmare nu pot fi reţinute susţinerile recurentului referitoare la obligaţia instanţei de a cita membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acţiunea de către recurent şi nici cele referitoare la sarcina probei în ceea ce-l priveşte pe angajator.
Este nefondată şi critica referitoare la faptul că instanţa a soluţionat cauza la prima strigare, refuzând reluarea acesteia, deoarece potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
În raport de toate aceste considerente, instanţa de recurs apreciază că recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A., împotriva încheierii din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1709/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1718/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
