ICCJ. Decizia nr. 1709/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1709/2010
Dosar nr. 1983/2/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond şi a Raportului de inspecţie fiscală din 30 ianuarie 2009
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin această decizie s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată reprezentând impozitul pe profit, T.V.A., contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţia de asigurări pentru şomaj şi asigurări de sănătate.
A mai arătat reclamanta că suma care urmează a fi executată este foarte mare, astfel încât executarea ar pune societatea în imposibilitatea de a-şi continua activitatea.
Prin sentinţa nr. 1390 din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de judecată privind fondul cauzei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat întemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
S-a mai reţinut că, în speţa de faţă, nu este lipsit de relevanţă nici specificul activităţii desfăşurată de reclamantă, respectiv furnizarea energiei electrice prin intermediul clienţilor săi, filialele de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, activitatea de interes naţional, afectarea acestei activităţi având consecinţe negative asupra consumatorilor.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind întrunite cumulativ cele două condiţii cerute: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Astfel, a argumentat autoritatea recurentă, actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ dat pe baza legii şi în limitele acesteia, se bucură de prezumţia de legalitate, care nu poate fi răsturnată decât de împrejurări în măsură să producă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale.
Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut susţinerile recurentei, arătând în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, aceasta reţinând în mod corect că cerinţele legale sunt îndeplinite pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ, în general, precum şi un act administrativ-fiscal, ca specie a actului administrativ, dat fiind că se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, este executoriu din oficiu, suspendarea efectelor sale fiind un eveniment care poate surveni în existenţa sa numai în mod excepţional, atunci când se dovedeşte că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de textul legal citat mai sus, adică existenţa unui caz temeinic justificat şi iminenţa producerii unei pagube dificil de reparat.
Dar, cazurile bine justificate sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege ca fiind „acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", în timp ce paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. t) trebuie să constea din „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Or, în cauza de faţă, instanţa de fond nu a motivat şi nu a reuşit să identifice acele împrejurări de fapt şi de drept care să fi fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă, susţinerile şi argumentele societăţii comerciale reclamante neputând constitui, prin ele însele, asemenea împrejurări.
De asemenea, afirmaţia că executarea sumei stabilită ca obligaţie bugetară suplimentară ar fi de natură să afecteze continuarea activităţii societăţii comerciale, reprezintă o aserţiune nesusţinută din punct de vedere probator.
Astfel fiind, urmează ca, pentru considerentele de mai sus, recursul să fie admis, soluţia instanţei de fond să fie desfiinţată şi, rejudecând cauza, cererea de suspendare a actului administrativ fiscal să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 1390 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1698/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1711/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
