ICCJ. Decizia nr. 1697/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1697/2010
Dosar nr. 43503/2/2007
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 654 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta P.B.L. în contradictoriu cu pârâţii O.A.R. – C.N.D. şi C.N.O.A.R.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta a formulat contestaţie împotriva Hotărârii C.T.D. din cadrul O.A.R. nr. 61 din 8 iunie 2007, prin care contestatoarei i s-a aplicat sancţiunea suspendării dreptului de semnătură pe o perioadă de 6 luni, cu obligaţia predării parafei.
În argumentarea soluţiei instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 24 noiembrie 2005, la C.T.D. a fost înregistrată sesizarea semnată de către T.G., T.F., S.A., F.I., B.T., S.O. prin care aceştia au solicitat sancţionarea arhitectei P.B.L. în legătură cu proiectul faza P.A.C. elaborat pentru imobilul din str. Nicolae Golescu. Motivele invocate în cuprinsul sesizării vizează prejudicierea de către reclamanta P.B.L. a dreptului lor de proprietate, cu consecinţa producerii unor pagube materiale şi morale însemnate.
Sesizarea menţionată anterior a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1 din 19 septembrie 2006, împotriva acesteia fiind formulat recurs în termen de 30 zile, înregistrat la C.N.D. cu nr. 3142 din 5 octombrie 2006 şi soluţionat în conformitate cu prevederile legale.
Prin Hotărârea nr. 61 din 8 iunie 2007, C.N.D. a admis sesizarea petenţilor şi a dispus suspendarea dreptului de semnătură al doamnei P.B.L. pe o perioadă de 6 luni.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a O.A.R., aplicarea hotărârilor disciplinare prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se face de către C.N.O., în baza hotărârii C.N.D. (în speţă, Hotărârea C.N.D. nr. 1886 din 29 octombrie 2007 reprezintă o punere în aplicare a sancţiunii dispuse de către C.N.D.).
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 112 din acelaşi regulament, „împotriva Hotărârii C.N.D., prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".
Ca atare, având în vedere dispoziţiile legale invocate mai sus, se reţine că împotriva Hotărârii nr. 61 din 8 iunie 2007 a C.N.D., reclamanta nu avea drept la recurs ci putea formula doar contestaţie la instanţa judecătorească, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, abia la 5 decembrie 2007, fiind depăşit în mod evident termenul legal imperativ, primul capăt de cerere este tardiv, motiv pentru care urmează a fi admisă excepţia tardivităţii.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere privind excepţia inadmisibilităţii, Curtea reţine următoarele:
Nu există nici un text legal care să prevadă o cale de atac specială împotriva Hotărârilor C.N. al O.A.R. (art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001 republicată, prevede această cale de atac doar împotriva Hotărârilor C.N.D.).
Singura modalitate de anulare a H.C.N. al O.A.R. este cea prevăzută de legea generală, respectiv de Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, care, însă, prin dispoziţiile art. 7 stabileşte în mod imperativ şi obligaţia parcurgerii de către reclamant a procedurii prealabile.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta P.B.L., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea Hotărârii C.N.D. O.A.R. nr. 61 din 8 iunie 2007, având în vedere că această hotărâre i-a fost comunicată la data de 10 iulie 2007, deci la peste 30 de zile de la emiterea ei şi nu într-un termen de 15 zile astfel cum prevede art. 122 din Regulamentul O.A.R., iar corespondenţa fiind ridicată de la Oficiul poştal la data de 19 iulie 2007. Împotriva acestei hotărâri recurenta a declarat recurs, înregistrat la 8 august 2007 la C.N.D., deci la mai puţin de 30 de zile de la comunicarea hotărârii;
- în mod nelegal a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 11886 din 29 octombrie 2007 a C.N.D. al O.A.R., din cuprinsul acesteia rezultând că poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării. În mod greşit a considerat instanţa de fond că împotriva acestui act administrativ trebuia efectuată procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, faţă de împrejurarea că hotărârea respectivă nu face decât să confirme măsura disciplinară contestată anterior, pe căile legale.
În drept recurenta a invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., art. 89, 90 şi 101 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a O.A.R. din data de 2 iulie 2007 şi art. 1, 15 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 113 din Regulamentul de organizare si funcţionare a O.A.R., aplicarea hotărârilor disciplinare prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se face de C.N.O., în baza Hotărârii C.N.D. Astfel, Hotărârea C.N. nr. 1886 din 29 octombrie 2007 reprezintă o punere în aplicare a sancţiunii dispusă de către C.N.D.
După cum se precizează şi în Regulament, art. 112, „împotriva Hotărârii C.N.D., prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută la art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competenţa în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".
Astfel, împotriva Hotărârii nr. 61 din 8 iunie 2007 a C.N.D., reclamanta nu avea drept la recurs, ci putea formula doar contestaţie la instanţa judecătorească.
Dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, prevăd că în cazul în care C.N.D. a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută, „cel interesat poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".
În speţă însă, Hotărârea nr. 61 din 8 iunie 2007 a fost comunicată recurentei în data de 10 iulie 2007, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată abia în data de 5 decembrie 2007, adică peste termenul legal de 30 de zile.
Având în vedere considerentele precizate mai sus, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii dreptului la acţiune.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1886/2007 a C.N. al O.A.R. Înalta Curte reţine inexistenta unui text legal care să permită o cale de atac specială împotriva Hotărârilor C.N. al O.A.R. Art. 38 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, republicată, prevede această cale de atac doar împotriva Hotărârilor C.N.D.
Singura modalitate de anulare a Hotărârilor C.N. al O.A.R. este cea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, republicată. În speţă însă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, situaţie în care instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt al acţiunii.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.B.L., împotriva sentinţei civile nr. 654 din 18 februarie 2009, pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1698/2010. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
