ICCJ. Decizia nr. 1736/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1736/2010
Dosar nr. 618/1/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 1 din 11 ianuarie 2010, constatând că au fost îndeplinite condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din actul normativ menţionat, începând cu data de 12 ianuarie 2010, doamna F.B., judecător la Tribunalul Mehedinţi, a fost aleasă în funcţia de preşedinte al C.S.M., pentru un mandat de un an.
Prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 2 din 11 ianuarie 2010, constatând că au fost îndeplinite condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din actul normativ menţionat, începând cu data de 12 ianuarie 2010, doamna G.D.P.I., procuror la D.I.I.C.O.T. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al C.S.M. pentru un mandat de un an.
Împotriva Hotărârilor nr. 1 şi 2 din 11 ianuarie 2010 ale P.C.S.M. a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, A.M.R.
Referitor la natura juridică a celor două acte juridice recurate, în motivarea cererii de recurs, se susţine că acestea sunt hotărâri care privesc drepturile şi cariera judecătorului, respectiv procurorului în cauză (aleşi în funcţia de preşedinte şi, respectiv, de vicepreşedinte), la care se referă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, argumentează asociaţia recurentă, cei doi magistraţi, numai în calitate de judecător şi, respectiv, de procuror, pot deveni membri ai C.S.M., pentru ca ulterior să poată candida la funcţiile în care au şi fost aleşi, care sunt, astfel indisolubil legate de noţiunea de carieră.
Referitor la calea de atac ce poate fi folosită împotriva celor două hotărâri recurate, în motivarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că, întrucât cele două acte juridice atacate sunt hotărâri ce privesc drepturile şi cariera judecătorilor şi procurorilor, acestea pot fi atacate cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată.
În motivarea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei sesizate, autoritatea intimată a susţinut, în esenţă, că hotărârile atacate, de numire în funcţie a preşedintelui şi, respectiv, vicepreşedintelui C.S.M., sunt acte juridice cu caracter administrativ, care au natura unor hotărâri de organizare şi funcţionare a acestei autorităţi, neavând legătură cu cariera şi drepturile de judecător sau procuror ale persoanelor numite în funcţiile respective.
Astfel, având în vedere că actele juridice atacate sunt hotărâri privind numirea în funcţiile de conducere ale C.S.M. s-a susţinut în continuare, dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, nu sunt aplicabile, nefiind vorba de hotărâri privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, la care se referă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege.
În concluzie, s-a cerut declinarea competenţei de soluţionare în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, competentă ca instanţă de fond, să judece o cerere care vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală.
În sensul susţinerilor şi cererii formulate, autoritatea intimată a invocat jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a depus la dosar o copie a Deciziei nr. 879 din 4 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 751/1/2008.
În întâmpinare a mai fost invocată şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat şi au fost formulate, în subsidiar, şi apărări de fond, a căror prezentare nu este necesară în raport cu faptul că litigiul a rămas în pronunţare exclusiv asupra excepţiei de necompetenţă materială a instanţei sesizate.
În cererea de răspuns la întâmpinarea depusă de către autoritatea intimată, asociaţia recurentă a cerut respingerea excepţiilor invocate susţinând, în esenţă, că hotărârile recurate sunt hotărâri care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, la care se referă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 republicată, astfel că acestea pot fi atacate cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 29 alin. (7) din aceeaşi lege.
Astfel, argumentează asociaţia recurentă, alegerea în funcţia de membru C.S.M. este condiţionată de calitatea de judecător, respectiv de procuror, ceea ce face ca numai un judecător sau procuror să poată accede la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, ambele fiind indiscutabil legate de noţiunea de carieră.
Pe de altă parte, se mai argumentează că, dobândirea calităţii de membru al C.S.M. şi, subsecvent, alegerea în funcţia de preşedinte şi, respectiv, vicepreşedinte, reprezintă drepturi ale judecătorului sau procurorului în sensul dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru argumentele care vor fi prezentate în continuare, Înalta Curte reţine că excepţia necompetenţei materiale invocată de către autoritatea intimată este întemeiată.
Este necontestat că prin Hotărârea nr. 1/2010 şi, respectiv, Hotărârea nr. 2/2010, ambele adoptate în aceeaşi zi de P.C.S.M., ca urmare a alegerilor care au avut loc la aceeaşi dată, judecătorul F.B. a fost aleasă în funcţia de preşedinte, iar procurorul G.D.P.I. a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al C.S.M., pentru câte un mandat de un an, începând cu 12 ianuarie 2010, ambele hotărâri fiind recurate de către A.M.R., în temeiul art. 29 alin. (7) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din această lege, hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Deci, pentru soluţionarea excepţiei invocate cu privire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cerere care vizează anularea celor două hotărâri, este necesară stabilirea naturii juridice a celor două acte administrative atacate şi anume, mai exact, dacă acestea sunt sau nu hotărâri pe care P.C.S.M. le adoptă în legătură cu cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, singura ipoteză în care, potrivit art. 29 alin. (7) din lege, calea de atac este recursul, iar competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din ansamblul dispoziţiilor Titlurilor II intitulat „Cariera judecătorilor şi procurorilor" din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că noţiunea de carieră include acele evenimente profesionale care încep cu admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială, perioada stagiului, numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continuă şi evaluarea periodică a acestora, promovarea şi, respectiv, numirea în funcţii de conducere în sistemul instanţelor şi, respectiv, în sistemul Ministerului Public, etc. şi se sfârşesc cu încetarea funcţiei de judecător sau procuror.
Deci, altfel spus, în raport cu reglementarea actuală, noţiunea de carieră a judecătorilor şi procurorilor include exclusiv acele evenimente profesionale care survin între momentul admiterii în magistratură şi momentul încetării funcţiei de judecător sau procuror, legate de exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, precum şi de conduita profesională a acestora.
În acelaşi sens sunt reglementate, la Titlul III din Legea nr. 303/2004 republicată, drepturile judecătorilor şi procurorilor, la art. 73 precizându-se în mod expres că, stabilirea acestor drepturi se face în raport cu locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii, urmărindu-se garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Deci, cu alte cuvinte, drepturile judecătorilor şi procurorilor, la care se referă dispoziţiile din Titlul III al Legii, precum şi dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 republicată, sunt acele drepturi legate direct de exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii, în scopul garantării independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor.
Astfel fiind, dobândirea calităţii de membru al C.S.M. şi, respectiv, alegerea în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al acestei autorităţi nu reprezintă pentru un magistrat, evenimente legate de cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, acestea neconstituind etape ale evoluţiei lor profesionale şi neavând legătură cu exercitarea funcţiei de judecător sau procuror.
În concluzie, hotărârile în litigiu nu fac parte din categoria hotărârilor pe care P.C.S.M. le adoptă privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, la care se referă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 republicată, astfel că, în cauză, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 39 alin. (7) din aceeaşi lege, singura situaţie în care hotărârile P.C.S.M. pot fi atacate cu recurs, iar competenţa de soluţionare aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la natura juridică a celor două hotărâri atacate prin cererea care face obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte reţine că acestea sunt acte juridice de natură administrativă, adoptate în baza dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 317/2004 republicată, în legătură cu funcţionarea C.S.M. şi anume, alegerea organelor de conducere ale acestei autorităţi administrativ autonome a puterii judecătoreşti.
Astfel fiind, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială pentru judecarea cauzei de faţă aparţine Curţii de apel, urmând ca Înalta Curte să trimită dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1728/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1753/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
