ICCJ. Decizia nr. 1714/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1714/2010
Dosar nr. 1102/35/2009
Şedinţa publică de la 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea reclamanta C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. anularea Ordinului din 23 aprilie 2009 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea sa din funcţia publică de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Satu Mare.
De asemenea reclamanta a solicitat şi suspendarea executării Ordinului atacat până la soluţionarea definitivă a acţiunii, cerere care a fost respinsă prin Încheierea din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 18.536 lei pentru prejudiciul material cauzat pe perioada 23 mai 2009-28 septembrie 2009.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin emiterea Ordinului în discuţie au fost încălcate însăşi principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice prevăzute de art. 3 lit. a))-e) şi, în special, stabilitatea în exercitarea funcţiei publice prevăzută de art. 3 lit. f), precum şi dispoziţiile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 188/1999.
Prin sentinţa nr. 224/CA/PI din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantă, a anulat Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea sa din funcţia publică de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Satu Mare, a obligat pârâta la plata sumei de 16.772 lei în favoarea reclamantei, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 23 mai 2009-28 septembrie 2009 şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că Decizia Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii Legii de aprobarea a O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului din speţă, în care se solicită anularea actului administrativ, emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale.
Drept urmare actul administrativ atacat este nelegal ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs A.N.S.V.S.A., care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- funcţia publică deţinută de reclamantă a fost desfiinţată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă;
- instituţia publică pârâtă nu a avut un drept de opţiune în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009;
- legalitatea unui act administrativ se apreciată prin raportarea la cadrul legal existent la data emiterii sale, or, la data emiterii Ordinului din 23 aprilie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 nu fusese declarată neconstituţională, deciziile Curţii Constituţionale producând efecte doar pentru viitor;
- O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009 care, la art. 3 alin. (1) a preluat reglementările respective, prevăzând în mod expres că „funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi ale celorlalte servicii publice prevăzute la anexa 1, precum şi adjuncţii acestuia, sunt şi rămân desfiinţate sau, după caz, se desfiinţează”.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului şi a cerut respingerea acestuia susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
În cauză este necontestat că Ordinul din 23 aprilie 2009 a fost emis de către preşedintele A.N.S.V.S.A. ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care, la art. 3 alin. (1) şi (3) a stabilit că: „(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează”.
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 7 şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat - Ordinul din 23 aprilie 2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei O.U. în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut, în esenţă, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ şi nu în funcţie de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituţionalităţii sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parţial adevărat.
Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în baza şi în limitele legii, rezultă că instanţa trebuie să-şi limiteze verificarea conformităţii actului administrativ cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ.
Art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările şi modificările ulterioare, au instituit o soluţie juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă care au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) - (4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.
3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.
4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţie dintr-o ordonanţă declarată ulterior neconstituţională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de faţă.
În concluzie, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond, urmând să respingă recursul formulat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 224/CA/P.I. din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.320 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1699/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1738/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
