ICCJ. Decizia nr. 1762/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1762/2010
Dosar nr. 1129/2/2009
Şedinţa publică de la 09 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 06 februarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.D., cetăţean moldovean, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. obligarea acestei instituţii să îi primească cererea şi actele necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române şi, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 30 septembrie 2006 s-a prezentat la secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul art. 12 alin. (2) şi art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, însă a fost refuzat, cu motivarea că mai întâi trebuia depusă o cerere de intenţie în vederea programării ulterioare, cerere pe care reclamantul a depus-o.
Mai precizează reclamantul că la data de 19 decembrie 2008, a formulat o revenire la cererea iniţială la care a primit un răspuns formal, prin adresa de răspuns din 09 ianuarie 2009, cererea nefiind soluţionată de 2 ani şi consideră că în acest mod au fost încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport cu cererea formulată la data de 30 septembrie 2006, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 1719 din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune; a admis în parte acţiunea formulată de reclamant; a obligat pârâtul să primească prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, cererea reclamantului şi actele necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi a obligat pârâtul la plata sumei de 3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat ca nefondată excepţia prescrierii dreptului la acţiune, cu motivarea că reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor succesive de redobândire a cetăţeniei, ultima fiind formulată la data de 19 decembrie 2008 (la care s-a răspuns formal cu adresa din 09 ianuarie 2009, răspuns care echivalează, din punct de vedere al substanţei, cu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii), astfel că acţiunea a fost formulată în interiorul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că până la data formulării acţiunii, respectiv 06 februarie 2009, cererea de fixare a termenului de primire a actelor nu a fost soluţionată, termenul rezonabil fiind depăşit, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată şi art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei.
S-a mai reţinut că în raport de exigenţele prevederilor legale în materie, răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, chiar şi în condiţiile existenţei unor dificultăţi obiective de desfăşurare a activităţii la Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău, se contituie indubitabil într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii lor în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul M.A.E. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii capătului principal al acţiunii ca neîntemeiat, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului de a-i fi primită cererea privind redobândirea cetăţeniei române, deoarece conduita M.A.E. prin secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, nu poate fi încadrată în definiţia legală a refuzului nejustificat, conţinută în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Dimpotrivă, manifestarea explicită de voinţă a fost în sensul soluţionării favorabile a cererii în situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României, cu aprecierea justă a gradului în care M.A.E. poate dimensiona structura sa administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român.
Recurentul-pârât a criticat şi faptul că în lipsa unui temei legal, instanţa de judecată nu se poate substitui puterii executive în a edicta termene de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi de a le impune cu autoritate de lucru judecat recurentului.
Pe de altă parte, a arătat că durata termenului rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa C.E.D.O şi ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C.proc.civ, în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
În urma demersurilor repetate întreprinse de intimatul-reclamant, secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău a comunicat acestuia, la data de 09 ianuarie 2009, că Legea cetăţeniei stabileşte o procedură complexă de soluţionare a cererilor şi că instituţia în cauză face eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări formulate în ultimii ani (fila 5 dosar fond).
Acest răspuns a fost apreciat de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale.
Problema care se impune a fi rezolvată în speţa de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 30 septembrie 2006 - şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a precizat şi instanţa de fond, răspunsul primit de intimatul-reclamant la data de 09 ianuarie 2009 constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care acesta va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, modificată.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei nr. 1719 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1765/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
