ICCJ. Decizia nr. 1752/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1752/2010
Dosar nr. 526/46/2009
Şedinţa publică de la 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 159/F/Cont din 7 octombrie 2009, Curtea Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de SC A.C. SA în contradictoriu cu A.N.A.F. şi D.G.F.P. Argeş, a anulat Decizia nr. 87 din 17 martie 2009 a A.N.A.F. - D.G.S.C. şi Decizia de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 2007.
În motivarea sentinţei se reţin următoarele:
Societatea comercială contestatoare a solicitat organelor fiscale efectuarea unui control fiscal pentru verificarea modului de determinare, evidenţiere şi virare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat pentru perioada 2001 - 2007, prin adresa din 5 martie 2007.
Organele fiscale au efectuat verificarea numai pentru perioada 01 aprilie 2005 - 31 august 2007, luând în considerare datele din balanţa de verificare, bilanţul contabil, declaraţia anuală privind impozitul pe profit şi registrul de evidenţă fiscală pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2005, fără a efectua verificări şi pentru această perioadă.
S-au întocmit procesul verbal din 1 noiembrie 2007 şi raportul de inspecţie fiscală generală (filele 83 - 104), în care s-a reţinut că societatea SC A.C. SA nu a calculat corect diferenţele de preţ aferente produselor finite intrate şi ieşite din gestiune, pe perioada anterioară datei de 31 decembrie 2005, ceea ce a condus la majorarea profitului cu suma de 1.405.733 lei (diferenţă de preţ la produse finite). Această diferenţă a fost urmare a faptului că societatea nu a respectat prevederile Ordinului M F.P nr. 306/2002 şi prevederile art. 19 alin. (1) din C. fisc.
S-a constatat astfel că în anul 2006 societatea nu a calculat corect diferenţele de preţ aferente produselor finite intrate în gestiune şi a celor ieşite din gestiune, diferenţa fiind greşit înregistrată în contabilitate, rezultând un profit impozabil suplimentar.
Privitor la T.V.A. s-a reţinut că pentru perioada verificată, societatea datorează suma de 1.279.464 lei T.V.A. suplimentar şi 355.189 lei majorări de întârziere aferente.
De asemenea, s-a stabilit un impozit pe dividende suplimentar de 10.430 lei şi 4.663 lei majorări de întârziere aferente.
S-a emis Decizia de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 200, (filele 104 - 1C8) privind obligaţiile suplimentare de plată ale societăţii, pentru sumele reţinute în raport.
În motivarea deciziei de impunere s-a reţinut că societatea a înregistrat o lipsă în inventar la produse finite în sumă de 6.624.804 lei la data de 31 decembrie 2006, iar la 31 decembrie 2005 s-a depăşit limita cheltuielilor de protocol. De asemenea, pe perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2005 societatea nu a calculat corect diferenţele de preţ la produsele finite intrate şi ieşite din gestiune, conducând la majorarea profitului în balanţa de verificare, iar pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2006, rezultând o diminuare a profilului în balanţa de verificare. La 31 decembrie 2006, fără documente justificative, societatea a diminuat stocul de produse finite cu suma de 6.624.804 lei şi a majorat eronat valoarea imobilizărilor corporale ale societăţii. Suma a rezultat ca diferenţă între stocul scriptic de 8.267.452 lei şi stocul faptic de produse finite de 1.642.648 lei, echipa de control tratând această diferenţă ca lipsă în inventar deoarece nu a fost justificată cu documente contabile legale.
Societatea a contestat decizia de impunere, iar organele fiscale au suspendat soluţionarea cauzei prin Decizia nr. 22 din 29 ianuarie 2008, deoarece se formulase plângere penală.
Această decizie a fost atacată de SC A.C. SA, contestaţia fiind soluţionată prin sentinţa nr. 48/FC din 26 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, irevocabilă, care a anulat Decizia nr. 22/2008 şi a obligat A.N.F.P. să soluţioneze contestaţia.
Prin Decizia nr. 87 din 17 martie 2009, M.F.P.- A.N.A.F. a respins contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 2006, ca nemotivată în ce priveşte T.V.A. şi ca neîntemeiată în ce priveşte impozitul pe profit suplimentar.
Instanţa de fond a anulat actele administrativ-fiscale atacate, în esenţă, pentru următoarele argumente:
- prin Decizia penală nr. 396/R din 02 iulie 2009 Tribunalul Argeş a reţinut că societatea a plătit în perioada 2001-2006 sume mai mari decât cele datorate, lipsind orice intenţie de fraudare a bugetului de stat;
- potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat numai în ceea ce priveşte fapta, autorul şi vinovăţia acestuia, iar în cauza nu pot fi ignorate dezlegările date de către instanţa penală cu privire la fapta invocată;
- pe lângă lipsa intenţiei de fraudare a bugetului de stat, în decizia penală s-a reţinut că suma în discuţie nu trebuia analizată ca lipsă în gestiune, fiind doar rezultatul unor erori de evaluare şi înregistrare contabilă;
- expertiza efectuată în cadrul altui Dosar, respectiv nr. 452/46/2008, de către expertul N.B. şi expertiza efectuată de către expertul consilier M.I., au reţinut acelaşi aspect reţinut şi de către instanţa penală.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Argeş, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 22 C. proc. pen., extinzând autoritatea lucrului judecat şi asupra considerentelor hotărârii judecătoreşti penale, respectiv asupra unor aprecieri privind regimul contabil al sumelor în discuţie;
- în mod greşit au fost înlăturate prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) din C. fisc., deoarece la stabilirea situaţiei de fapt instanţa nu a ţinut seama de concluziile expertizei contabile efectuată în cauză - potrivit căreia suma de 6.624.804 lei este determinată de greşita aplicare a legislaţiei contabile, care determină consecinţe fiscale, respectiv că această sumă este, din punct de vedere fiscal, o lipsă în gestiune.
Recurenţii şi-a încadrat, din punct de vedere procedural, motivele de recurs, în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod greşit instanţa de fond a invocat considerentele hotărârii judecătoreşti penale (Decizia nr. 396/R din 2 iulie 2009 a Tribunalului Argeş) pentru a reţine că suma de 6.624.804 lei la care s-a calculat T.V.A. nu reprezintă lipsă în gestiune, ci doar o eroare de evaluare şi înregistrare contabilă a contului de produse finite. Prin hotărârea penală s-a menţinut soluţia scoaterii de sub urmărire penală a învinuiţilor în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) (faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii), forma de vinovăţie prevăzută pentru infracţiunile descrise de art. 9 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 241/2005 şi art. 43 din Legea nr. 82/1991 fiind intenţia directă; aşadar, prin hotărârea penală nu s-a stabilit că fapta nu există.
Prin urmare, cu privire la consecinţele fiscale ale situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul provelor administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în dosar pentru termenul din 9 septembrie 2009, de expert P.L. Pe baza acestor probe, Înalta Curte reţine că prin nota contabilă din 31 decembrie 2006 societatea a efectuat o serie de înregistrări contabile eronate şi nelegale între conturile de activ reprezentate de contul „Produse finite” şi contul „Construcţii”, respectiv contul „Imobilizări corporale în curs”, societatea diminuând în mod eronat stocul de produse finite prin majorarea valorii imobilizărilor corporale ale societăţii, întrucât nu a prezentat documente care să justifice această operaţiune.
Procedând în acest mod, societatea a încălcat prevederile art. 6 din Legea contabilităţii 82/1991, conform căruia: „Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.
Prin urmare, în speţă nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societăţii ci despre greşita aplicare a legislaţiei fiscale, care este producătoare de consecinţe juridice şi fiscale.
Reţinând că această diferenţă era eronat înregistrată în contabilitate, expertul cauzei a opinat că organele fiscale au tratat corect operaţiunea ca fiind lipsă în gestiune produse finite şi că această sumă are corespondent în realitate.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F. şi de D.G.F.P. Argeş împotriva sentinţei nr. 159/F/Cont din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1738/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1761/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
