ICCJ. Decizia nr. 1751/2010. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1751/2010
Dosar nr. 109/45/2009
Şedinţa publică din 30 martie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 126/CA din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii la instanţă şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Paşcani, prin primar, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi SC E. SA Bucureşti, având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 0054 emis de Ministerul Industriilor la data de 19 februarie 2003.
Cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de intervenientul G.V. a fost respinsă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţii cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de G.V., fiind astfel respinsă şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul G.V.
Reclamantul Municipiul Paşcani a fost obligat să plătească pârâtei SC E. SA suma de 723,86 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Primarul Municipiului Paşcani, reclamant în prezenta cauză, a luat cunoştinţă de actul administrativ, a cărui anulare o solicită, la data de 23 iulie 2007, dat fiind că în cuprinsul adresei nr. 10300 din 23 iulie 2007 înaintată Tribunalului Iaşi pentru dosarul nr. 8781/99/2008, afirmă în mod explicit că suprafaţa de 232 mp. „reprezentând o porţiune din str. şi taluzul pârâului F., a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pentru sucursala Iaşi, în mod eronat".
Reţine instanţa de fond că raportat la această dată, şi nu la data de 12 noiembrie 2008, când reclamantul pretinde că i s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată promovată de SC E. SA ce face obiectul dosarului nr. 878/99/2008 al Tribunalului Iaşi, atât termenul prevăzut de art. 7 alin. (3) cât şi cel prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ au fost substanţial depăşite, atât plângerea prealabilă cât şi acţiunea introdusă la instanţă, fiind tardiv formulate.
Mai mult decât atât, reţine instanţa de fond, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost intabulat la data de 19 februarie 1993 dată la care a devenit public, iar acţiunea în anulare a acestuia este introdusă la instanţă la 11 februarie 2009, astfel că timp de 16 ani reclamantul nu a făcut niciun demers pentru a-şi valorifica dreptul pretins, ceea ce determină recunoaşterea caracterului definitiv al acestui act, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii şi al stabilităţii raporturilor juridice.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul G.V., instanţa de fond a reţinut că acesta nu a făcut dovada parcurgerii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, la cererea acestuia legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 0054, emis de Ministerul Industriilor la 19 februarie 1993 a mai făcut obiectul unor hotărâri judecătoreşti, devenite irevocabile, cererea de anulare parţială fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 48/C17 din 23 aprilie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin nerecurare, iar excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act administrativ formulată de G.V. a fost respinsă prin Decizia nr. 1939 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul pârâţilor şi a modificat sentinţa atacată prin care iniţial s-a admis excepţia de nelegalitate.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs, în termen legal, reclamantul Municipiul Paşcani şi intervenientul G.V., ambii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că rezolvarea dată speţei de către instanţa de fond prin respingerea acţiunii, urmare admiterii unor excepţii, este greşită.
Recurentul Municipiul Paşcani prin reprezentant legal Primarul Municipiului Paşcani, susţine în esenţă, prin motivele de recurs formulate că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale incidente în speţă, materialul probator administrat şi raportul juridic dedus judecăţii, la dosar neexistând dovezi din care să rezulte că li s-a comunicat acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, practic ei luând cunoştinţă de el la data 12 noiembrie 2008, când li s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată, acţiune promovată de SC E. SA şi care face obiectul dosarului nr. 8781/99/2008 al Tribunalului Iaşi.
Menţiunile făcute în adresa nr. 10300 din 23 iulie 2007 referitor la acest certificat nu fac dovada că ei au luat cunoştinţă de conţinutul acestui act administrativ, după cum nu are relevanţă în cauză nici faptul că au semnat procesul verbal de vecinătăţi, câtă vreme acest certificat nu le-a fost comunicat şi nu a fost înregistrat la registratura Primăriei Municipiului Paşcani.
În final, recurentul-reclamant invocă excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul acţiunii în anulare dedusă judecăţii.
Intervenientul în interes propriu şi alăturat, G.V., critică sentinţa instanţei de fond, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. – „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii", respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Susţine în esenţă prin motivele de recurs formulate că în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, în cauzele în care s-a statuat asupra legalităţii actului administrativ atacat el având calităţi diferite, de reclamant, respectiv de intervenient, astfel că nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 166 C. proc. civ.
Totodată susţine recurentul-intervenient, actul administrativ a fost analizat fie pe calea acţiunii directe, fie pe calea excepţiei de nelegalitate, modalitatea de abordare a legalităţii actului fiind diferită, acesta fiind încă un argument în plus în sensul că nu ne aflăm în situaţia „identităţii de cauză solicitată de textul de lege".
În plus, arată recurentul-pârât nu este nici identitate de obiect, fiind vorba de suprafeţe de teren diferite – 232 mp sau 7260 mp (în prezenta cauză).
Cât priveşte excepţia lipsei plângerii prealabile, recurentul pârât susţine că greşit a considerat instanţa de fond că în calitate de intervenient trebuia să îndeplinească această procedură.
Excepţiile, tardivităţii formulării plângerii prealabile admisă în privinţa acţiunii principale şi cu privire la cererea de intervenţie în interes alăturat, cât şi cea a tardivităţii introducerii acţiunii la instanţă, susţine intervenientul, sunt de asemenea rezolvate greşit de către instanţa de fond, în raport de faptul că momentul cert la care reclamantul a luat cunoştinţă despre certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC E. SA Bucureşti este data de 12 noiembrie 2008, aşa cum de altfel susţine şi recurentul-reclamant.
Intimata SC E. SA Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A invocat prin întâmpinare şi excepţia lipsei calităţii procesuale active în exercitarea recursului introdus de G.V., dar cu ocazia concluziilor puse pe fondul cauzei în recurs nu a mai susţinut-o.
Analizând cele două recursuri formulate de reclamant şi respectiv intervenientul G.V., prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Motivele de recurs formulate şi criticile aduse sentinţei instanţei de fond, permit analizarea concomitentă a acestora.
Actul administrativ atacat şi a cărei anulare parţială se solicită este reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 19 februarie 1993, asupra terenurilor seria M 03 nr. 0054, act prin care se confirmă că SC E. SA Bucureşti are în proprietate exclusivă suprafaţa de 34993,01 mp pe teritoriul judeţului Iaşi, în această suprafaţă fiind cuprinsă şi suprafaţa de 7260 mp vizată de reclamant.
Prin încheierea nr. 2651 din 2 noiembrie 2001 a Judecătoriei Paşcani – Biroul de Carte funciară, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al intimatei-pârâte asupra imobilului în suprafaţă de 2598,07 mp teren şi construcţii situat în Municipiul Paşcani Str. F. nr. 37 şi a imobilului în suprafaţă de 4662 mp situat în str. G. nr. 125, astfel încât certificatul de atestare a dreptului de proprietate a dobândit opozabilitate faţă de terţi, inclusiv faţă de recurentul-reclamant Primarul Municipiului Paşcani şi intervenientul G.V.
Mai mult, astfel cum corect reţine şi instanţa de fond, prin adresa nr. 10300 din 23 iulie 2007 semnată de Primarul Municipiului Paşcani şi destinată SC E. SA, se precizează că „suprafaţa de 232 mp reprezintă o porţiune din str. F. şi taluzul pârâului F. care a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru Sucursala Iaşi, în mod eronat".
Rezultă deci că aşa cum în mod just a apreciat şi instanţa de fond, apărarea recurentului-reclamant, precum şi cea a intervenientului, în sensul că abia la data de 12 noiembrie 2008, când i s-a comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată promovată de SC E. SA ce face obiectul dosarului nr. 8781/99/2008 al Tribunalului Iaşi au luat cunoştinţă de acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, nu poate fi avută în vedere.
Că o astfel de susţinere este nesinceră şi nu corespunde realităţii se deduce şi din faptul că, astfel cum susţine şi intimata pârâtă, la data întocmirii documentaţiei pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Municipiul Paşcani şi-a dat acordul pentru eliberarea acestui act administrativ în favoarea intimatei pârâte, aceasta fiind plătitoare de impozit pentru terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Aşadar, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiate excepţiile tardivităţii plângerii prealabile şi cea a tardivităţii introducerii acţiunii la instanţa de judecată, plângerea prealabilă fiind formulată la data de 10 decembrie 2008 de către recurentul-reclamant iar acţiunea introdusă la data de 11 februarie 2009.
Au fost înfrânte astfel dispoziţiile art. 7 alin. (3), respectiv art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform cărora, „este îndreptăţit să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa lui, în limitele termenului de 6 luni prevăzut de alin. (7), respectiv „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz".
Cât priveşte susţinerea recurentului-reclamant în sensul că actul administrativ contestat nu i-a fost comunicat, iar faptul că au semnat procesul verbal de vecinătate nu are relevanţă în cauză, deoarece ei nu au luat cunoştinţă efectiv de conţinutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aceasta este neîntemeiată, din moment ce textele de lege raportează termenele de formulare a plângerii prealabile, respectiv de introducere a acţiunii la instanţă şi la momentul luării la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce face şi obiectul acţiunii în anulare, invocată de recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, nu este susceptibilă de a fi pusă în discuţie, între actul administrativ contestat pe calea excepţiei şi soluţionarea litigiului pe fond putând exista doar raporturi de dependenţă, actul administrativ respectiv neputând face atât obiectul excepţiei de nelegalitate cât şi obiectul unei acţiuni pe fond în anulare.
Referitor la criticile aduse sentinţei prin motivele de recurs formulate de intervenientul G.V., instanţa de control judiciar face următoarele precizări.
Excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, în mod corect a fost admisă de instanţa de fond prin sentinţa atacată, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ statuând în sensul că „Este îndreptăţită a introduce plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale de existenţă a acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la art. 7)".
Textul de lege se referă aşadar la procedura prealabilă necesar a fi îndeplinită de persoanele care au calitatea de terţ în raport cu titularul actului, această procedură nefiind lăsată la latitudinea terţului.
Cât priveşte admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, criticile formulate de recurentul-intervenient în interes propriu G.V., sunt parţial întemeiate, autoritatea de lucru judecat putând fi raportată numai în ce priveşte soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0054 din 19 februarie 1993, pentru suprafaţa de 232,50 mp situată pe str. F., cerere ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 48/CA din 23 aprilie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, hotărârea rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În raport de această soluţie, putem considera ca fiind întemeiată excepţia puterii lucrului judecat prevăzută de art. 166 C. proc. civ., excepţie ale cărei efecte sunt de fapt acelaşi ca şi în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat.
În prezenta cauză nu poate fi deci înlăturată soluţia definitivă şi irevocabilă anterioară de respingere a cererii de constatare nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ce face obiectul prezentei acţiuni.
Faptul că excepţia de nelegalitate a aceluiaşi certificat de atestare a dreptului de proprietate a mai fost soluţionată anterior, fiind respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1939 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care urmare admiterii recursului a modificat sentinţa iniţială de admitere a excepţiei, nu poate conduce la existenţa autorităţii de lucru judecat, excepţia de nelegalitate fiind un mijloc de apărare şi trebuind a fi cercetată în fiecare caz în parte în mod concret, în raport de obiectul acţiunii.
Dar, analiza în detaliu a condiţiilor impuse de textul de lege – art. 1201 C. civ. – pentru stabilirea autorităţii de lucru judecat, nici nu mai este necesară în prezenta cauză, de vreme ce, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de fond, este întemeiată excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind respinsă pe această excepţie.
Este adevărat că demersurile făcute anterior de către recurentul-intervenient de a se cerceta legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fie pe calea acţiunii în anulare, fie pe calea excepţiei de nelegalitate, au eşuat, fiind respinse definitiv şi irevocabil prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum s-a precizat mai sus.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar motivele de recurs formulate sunt nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile declarate de reclamantul Municipiul Paşcani prin reprezentantul legal Primarul Municipiului Paşcani şi intervenientul în interes propriu şi alăturat G.V. vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de G.V. şi de Municipiul Paşcani – prin primar împotriva sentinţei nr. 126/CA din 13 iulie2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1750/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1838/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
