ICCJ. Decizia nr. 181/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 181/2010
Dosar nr. 405/32/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Neamţ, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.P.M.B., obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând sporul de fidelitate pe anul 2005.
Tribunalul Neamţ, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 229 din 4 iunie 2009, apreciind că pârâta este o autoritate administrativă centrală, în temeiul art. 158 C. proc. civ., raportat la art. 3 pct. 1 din acelaşi cod şi la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 129 din 2 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la împrejurarea că pârâta D.G.P.M.B. este o autoritate locală, care funcţionează la nivelul M.B.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Având în vedere obiectul cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte stabileşte competenţa în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele arătate în continuare.
Este de necontestat că prin acţiune reclamantul P.C. a solicitat acordarea sporului de fidelitate, în considerarea calităţii sale de funcţionar public cu statut special, poliţist, în cadrul D.G.P.M.B., cuvenit pentru anul 2005, iar prin precizarea de la termenul de judecată din 5 martie 2009 a arătat că se renunţă la judecată faţă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, cu aceeaşi ocazie specificând că înţelege să se judece cu D.G.PM.B.
În materie de competenţă a instanţelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ.
a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului.
b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei, contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţa de faţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a pârâtei D.G.P.M.B.
Conform art. 12 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române (M. Of. nr. 305/2002), pârâta este o autoritate publică în sistemul P.R., care funcţionează la nivelul M.B., nu este o instituţie de nivel central.
„(1) În M.B. se organizează şi funcţionează ca unitate cu personalitate juridică D.G.P.M.B., condusă de un director general, ajutat de adjuncţi.
(2) În judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi.
(3) Directorul general al D.G.P.M.B. şi inspectorii-şefi ai inspectoratelor de poliţie judeţene sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului de interne, la propunerea inspectorului general al I.G.P.R., după consultarea C.N.P. şi cu avizul consultativ al prefectului".
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată a reclamantului P.C., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei D.G.P.M.B. la plata sporului de fidelitate, aparţine tribunalului ca instanţă de fond în contencios administrativ.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâta D.G.P.M.B., în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 180/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 189/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
---|