ICCJ. Decizia nr. 194/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 194/2010
Dosar nr. 4257/2/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 15 iulie 2008, SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând anularea Deciziei nr. 14589 din 25 iunie 2008 şi a dispoziţiei nr. 13719 din 16 mai 2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.A.M.C., prin procesul-verbal din 16 mai 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat necompetenţa D.G.A.M.C. în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei, valoarea sumei contestate depăşind 1.000.000 lei, ceea ce atrăgea competenţa A.N.A.F. – D.G.S.C.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că organele financiare au dat o greşit interpretare dispoziţiilor legale incidente, majorările de întârziere stabilite nefiind datorate, întrucât societatea se încadra în prevederile art. 4 din OUG nr. 163/2000 pentru a beneficia de scutire de plată.
Prin sentinţa civilă nr. 3322 din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul controlului fiscal l-a constituit verificarea modului în care reclamanta a adus la îndeplinire dispoziţiile cuprinse într-un proces-verbal de control anterior, nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.
Astfel, instanţa a constatat, referitor la suma de 1.619.151.986 ROL reprezentând TVA aferentă veniturilor nerezidenţilor, că societatea s-a rezumat să o înregistreze în contabilitate, fără a o şi achita bugetului de stat.
În legătură cu suma de 459.561.857 lei, reclamanta nu a achitat aceste majorări de întârziere, de plata cărora depindea acordarea facilităţilor prevăzute de OUG nr. 163/2000.
Instanţa a mai reţinut că, în ceea ce priveşte TVA suplimentară de plată, de 5.214.087.257 ROL, această sumă a fost achitată parţial prin compensare cu TVA de rambursat şi parţial cu OP nr. 1205 din 25 iulie 2008.
Per ansamblu, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a executat în termen de 15 zile obligaţiile decurgând din procesul-verbal nr. 303848/2001, astfel încât în mod corect au fost anulate facilităţile reglementate de OUG nr. 163/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, reclamanta a menţionat că instanţa a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra necompetenţei de soluţionare a contestaţiei de către organul emitent al dispoziţiei contestate. În acest sens, societatea a precizat că, întrucât valoarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa depăşeşte 1.000.000 lei, erau aplicabile prevederile art. 209 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003 – C. proCod Fiscal, potrivit cărora contestaţiile se soluţionează de către D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.
Reclamanta a mai învederat că instanţa a reţinut în mod greşit că nu sunt incidente prevederile art. 4 din OUG nr. 163/2000, deşi rezultă din actele dosarului că societatea a achitat diferenţele de impozite şi taxe şi majorările de întârziere aferente acestora constatate în urma verificării pentru perioada de până la 15 decembrie 2000 prin procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat, referitor la competenţa soluţionării contestaţiei împotriva dispoziţiei, că în cauză, fiind atacată o dispoziţie de măsuri şi nu o decizie de impunere sau un act asimilat acesteia, au fost aplicate prevederile art. 209 alin. (2) din OG nr. 92/2003, potrivit cărora contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.
Cu privire la debitele pentru care societatea a invocat scutirea la plată, pârâta a precizat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 163/2000, reclamanta neaducând la îndeplinire dispoziţiile din procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru motivele ce urmează.
Urmare a verificării efectuate de inspecţia fiscală din cadrul D.G.A.M.C. s-a încheiat procesul-verbal din 16 mai 2008 prin care s-a stabilit că reclamanta nu beneficiază de facilitatea prevăzută de OUG nr. 163/2000, rămânând în sarcina societăţii majorările de întârziere în sumă de 14.267.358 RON, întrucât nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse prin procesul-verbal din 30 noiembrie 2001.
În baza acestui înscris s-a întocmit dispoziţia nr. 13719 din 16 mai 2008 prin care s-a dispus înregistrarea în evidenţa societăţii a sumei de 14.267.358 RON reprezentând majorări de întârziere aferente TVA de plată. Temeiul de drept indicat l-au constituit prevederile art. 105 alin. (9) C. proCod Fiscal, potrivit cărora contribuabilul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Contestaţia formulată de reclamantă a fost soluţionată tot de D.A.M.C. prin Decizia nr. 14589 din 25 iunie 2008, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 216 alin. (1) C. proCod Fiscal
Susţinerea societăţii reclamante în sensul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra necompetenţei organului fiscal emitent de a soluţiona contestaţia este întemeiată, Curtea de Apel Bucureşti neanalizând natura juridică a dispoziţiei de măsuri şi nici competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unui astfel de act administrativ fiscal.
Sub acest aspect se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru a stabili, în rejudecare, dacă dispoziţia emisă la 16 mai 2008 constituie un act administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere, caz în care, contestaţia potrivit art. 209 alin. (1) lit. b) C. proCod Fiscal, se soluţionează de către D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., ori sunt aplicabile prevederile art. 209 alin. (2), în conformitate cu care contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.
Primul motiv de recurs fiind întemeiat şi atrăgând casarea cu trimitere, Curtea nu va mai analiza şi cea de-a doua critică formulată, ce urmează a fi avută în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA împotriva sentinţei civile nr. 3322 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 198/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
