ICCJ. Decizia nr. 205/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 205/2010
Dosar nr. 8000/2/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 decembrie 2008, reclamanta P.S.D. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român – C.C.S.D. să transmită Dosarul înregistrat sub nr. 29.465/CC evaluatorului sau societăţii de evaluare desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare, obligarea pârâtului să emită o decizie care să conţină titlul de despăgubire pentru apartamentul situat în Bucureşti, sector 6, în termen de 120 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune – interese de 100 lei pe zi de întârziere dacă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii nu înaintează dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 534 din 18 iulie 2006 emis de Prefectul municipiului Bucureşti s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul său care nu poate fi restituit în natură şi dosarul aferent a fost transmis şi înregistrat sub nr. 29465/CC la comisia pârâtă în vederea finalizării procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Reclamanta a susţinut că nu a fost respectat un termen rezonabil pentru soluţionarea dosarului său, în condiţiile în care documentaţia necesară a fost completă din data de 17 aprilie 2003, conform procesului-verbal întocmitla acea dată de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea formulată la 10 februarie 2009, pârâta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 534 din 18 iulie 2006 emis de Prefectul municipiului Bucureşti, motivând că reclamanta nu poate beneficia de măsuri reparatorii pentru cota de 0,214% din suprafaţa totală a terenului de 3.601,16 mp., întrucât a avut numai un drept de folosinţă asupra acestuia. Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Prefecturii municipiului Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2026 din 14 mai 2009, prin care a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 534 din 18 iulie 2006 şi a respins ca neîntemeiate acţiunea formulată de reclamantă şi cererea în garanţie a Prefecturii municipiului Bucureşti formulată de C.C.S.D.
Instanţa de fond a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la excepţia de nelegalitate a ordinului emis în aplicarea Legii nr. 10/2001, care nu poate fi contestat, pe cale directă sau incidentă, decât în procedura reglementată prin art. 26 alin. (3) din această lege specială în competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării.
Pe fondul cauzei, s-a considerat că refuzul pârâtului de a transmite dosarul către evaluator şi de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu este un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece s-a dispus în mod legal prin adresa din 27 ianuarie 2009 restituirea întregii documentaţii entităţii investite cu soluţionarea notificării Prefecturii municipiului Bucureşti.
Instanţa de fond a apreciat că s-a impus această măsură, pentru că în cadrul etapei analizării dosarului, sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, s-a constatat că reclamanta nu avea dreptul la despăgubiri pentru cota-parte din terenul aferent construcţiei, în condiţiile în care a deţinut asupra acestuia un drept de folosinţă şi nu un drept de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a criticat interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, arătând că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune restituirea dosarului la unitatea deţinătoare.
Potrivit acestor dispoziţii legale, s-a arătat că autoritatea intimată are obligaţia să se pronunţe pe fondul dreptului solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, iar adresa de restituire a dosarului la Prefectura municipiului Bucureşti, întocmită în timpul soluţionării litigiului, reprezintă doar o modalitate de degrevare de obligaţiile legale privind analiza dreptului invocat de parte.
Prin întâmpinare, C.C.S.D. a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 534 din 18 iulie 2006 emis de Prefectul municipiului Bucureşti, solicitând suspendarea judecării cauzei şi sesizarea tribunalului, competent să se pronunţe în primă instanţă asupra excepţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) – (7) din Legea nr. 247/2005, după primirea dispoziţiilor emise de entitatea investită cu soluţionarea notificării, însoţită de întreaga documentaţie aferentă acesteia, Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, apoi va centraliza dosarele în care a fost respinsă întemeiat cererea de restituire în natură şi va proceda la transmiterea lor către evaluator sau societatea de evaluare desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale, raport care va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea titlului de despăgubire, fie la trimiterea dosarului la reevaluare.
În cauză, se constată că intimata C.C.S.D. a respectat aceste dispoziţii legale, deoarece şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea Dosarului nr. 29465/CC şi a reţinut întemeiat că se impune completarea acestuia de către Prefectura municipiului Bucureşti, în calitate de entitate investită cu soluţionarea notificării.
Cu ocazia analizării sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire, intimata a constatat că Ordinul nr. 534 din 18 iulie 2006 emis de Prefectul municipiului Bucureşti pentru soluţionarea notificării recurentei, prin care s-au propus măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, dar şi pentru cota-parte de teren aferent deţinut numai cu titlul de folosinţă, încalcă dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În atare situaţie, este corectă concluzia instanţei de fond că refuzul intimatei de transmitere a dosarului către evaluator şi de emitere a deciziei solicitate prin acţiune nu constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dat fiind că procedura administrativă nu poate fi continuată decât după reanalizarea Ordinului nr. 534 din 18 iulie 2006 şi retransmiterea documentaţiei complete la Secretariatul C.C.S.D.
Intimata şi-a exercitat atribuţia de verificare şi de analiză a Dosarului nr. 29465/CC, în limitele competenţei recunoscute de lege, dar pentru reanalizarea Ordinului nr. 534 din 18 iulie 2006 competenţa aparţine Prefecturii municipiului Bucureşti, în dubla sa calitate de autoritate emitentă şi de entitate investită cu soluţionarea notificării.
Din acest motiv, se constată că sunt nefondate susţinerile recurentei privind obligaţia intimatei de a se pronunţa pe fondul cererii sale, în condiţiile în care s-a dovedit că documentaţia aferentă Dosarului nr. 29465/CC nu este completă.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
Excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 534 din 18 iulie 2006, invocată prin întâmpinarea depusă în recurs de C.C.S.D., nu poate fi examinată, întrucât această excepţie a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea instanţei de fond, împotriva căreia nu a fost exercitată calea de atac a recursului, în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 2026 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2010. Contencios. Anulare act administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 23/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
