ICCJ. Decizia nr. 2028/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2028/2010
Dosar nr. 522/42/200.
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 iunie 2009 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta SC C.P. SRL Dâmboviţa a solicitat a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea procesului verbal de constatare înregistrat la unitatea pârâtă sub nr. 2023 din 30 ianuarie 2009 prin care a fost somată să restituie suma de 320.595,98 lei, precum şi suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
La termenul din 9 octombrie Curtea de Apel Ploieşti a pus în discuţie cererea de suspendare a executării procesului verbal de constatare.
Reclamanta SC C.P. SRL a solicitat suspendarea executării procesului verbal de constatare înregistrat la unitatea pârâtă sub nr. 2023 din 30 ianuarie 2009, prin care a fost somată să restituie suma de 320.595,98 lei ce ar reprezenta fonduri comunitare şi de cofinanţare utilizate necorespunzător şi a deciziei nr. 208 din 08 mai 2009 a aceleiaşi agenţii prin care s-a respins contestaţia formulată.
De asemenea SC C.P. SRL a solicitat şi suspendarea judecării cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1037/315/2009 al Judecătoriei Târgovişte, în care administratorul societăţii S.I. este trimis în judecată pentru utilizarea necorespunzătoare a unor fonduri comunitare şi de cofinanţare, în valoare de 320.595,98 lei, respectiv pentru aceleaşi fonduri care fac obiectul actului administrativ atacat.
Curtea de Apel Ploieşti, prin încheierea din 9 octombrie 2009 a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, a suspendat executarea procesului verbal de constatare înregistrat de către pârâtă la nr. 2023 din 30 ianuarie 2009 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi a suspendat judecata acţiunii formulată de reclamanta.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţa că susţinerile reclamantei privind cercetările penale efectuate şi trimiterea în judecată a administratorului societăţii sunt de natură să creeze o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa de fond a apreciat, având în vedere activitatea desfăşurată de reclamantă şi cuantumul sumei la care a fost obligată reclamanta prin procesul verbal de constatare a cărui suspendare s-a solicitat, că plata acesteia poate produce pagube semnificative, dificil de reparat în desfăşurarea activităţii reclamantei, asupra contractelor în derulare încheiate de reclamantă, de natură să producă acesteia un prejudiciul material viitor şi previzibil.
De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti a dispus şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei penale în care s-a dispus trimiterea în judecată a administratorului societăţii reclamante pentru obţinerea certificatului fiscal despre care s-a reţinut de către organele de urmărire penală că este fals, fapt ce a stat şi la baza încheierii procesului verbal de constatare ce face obiectul prezentei cauze.
Împotriva acestei încheieri, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
In cauza de faţă, reclamantul a solicitat anularea procesului verbal de constatare prin care reclamanta a fost somată să restituie suma de 320.595,98 lei şi a deciziei nr. 208 din 08 mai 2009 prin care s-a respins contestaţia formulată.
Decizia nr. 208 din 08 mai 2009 a fost emisă în temeiul dispoziţiilor OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător;
In ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinantare aferente, ca urmare a unor nereguli.";
„Art. 2. - In sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinantare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinantare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri";
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/ documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare";
Art. 3 alin. (4) - (6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare";
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX
- „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proCod Fiscal, în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva unei asemenea decizii emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Argeş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Un argument în plus, în sensul celor reţinute îl reprezintă şi faptul că la data de 15 februarie 2010, în şedinţa plenului judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal a fost adoptată următoarea soluţie de principiu pentru unificarea practicii:
„In raport cu prevederile art. 3 alin. (2) şi (6) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă, ce pot fi contestate în condiţiile şi termenele stabilite de Codul de procedură fiscală.
Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Acţiunea având ca obiect anularea deciziilor emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în procedura reglementată de OG nr. 79/2003 este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004."
Soluţia adoptată a fost luată în vederea interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei în materia contenciosului administrativ, de care instanţa este datoare să ţină seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei CEDO care a statuat în mod constant că rolul jurisdicţiei supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispoziţiilor legale, prin înlăturarea divergenţelor de jurisprudenţă (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39-40).
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva încheierii de şedinţa pronunţată in data de 9 octombrie 2009 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comerciala şi de contencios administrativ şi fiscal, casează încheierea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2025/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 203/2010. Contencios → |
|---|
