ICCJ. Decizia nr. 2201/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2201/2010
Dosar nr. 9258/1/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2009 contestatoarea SC C.J. SA reprezentată legal prin administrator judiciar SC L.C. SPRL Iaşi a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Judeţean Iaşi, SC M.I. SA Iaşi, Prefectul Judeţului Iaşi şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, contestaţie la executare privind lămurirea înţelesului întinderii şi aplicării titlului executoriu Decizia civilă nr. 1767 din 10 mai 2001 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. 745/2000.
În motivarea contestaţiei contestatoarea arată că prin Decizia menţionată s-a admis recursul declarat de Consiliul Judeţean Iaşi şi, în fond, au fost respinse acţiunile introduse de SC M.I. SA şi de Prefectura Judeţului Iaşi împotriva Hotărârii nr. 10/1999 emisă de recurent, ca neîntemeiate.
Contestatoarea precizează că deşi SC C.J. SA Iaşi nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. 745/2000 în care s-a pronunţat Decizia menţionată, în toate dosarele care există pe rolul instanţelor judecătoreşti, în care SC C.J. SA Iaşi şi Consiliul judeţean Iaşi figurează cu interese contradictorii, Consiliul Judeţean Iaşi invocă această decizie împotriva sa (a contestatoarei).
Pe cale de consecinţă, contestatoarea solicită să se constate că această hotărâre judecătorească nu are efecte în ceea ce priveşte imobilul pe care îl deţine în Iaşi, nefiindu-i opozabilă.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a II-a, art. 400, art. 401 pct. 11 C. proc. civ.
Alăturat contestaţiei a fost depusă Decizia a cărei lămurire se solicită, împreună cu dosarul în care s-a pronunţat respectiva decizie.
Analizând hotărârea contestată, precum şi motivele invocate de contestator, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ., teza a 2-a privind admisibilitatea unei contestaţii ce are ca obiect lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, deoarece lipseşte chiar „situaţia premisă" care să justifice o astfel de contestaţie, respectiv existenţa unui titlu executor.
Înalta Curte constată că reclamanta-contestatoare nu a făcut dovada unui titlu executoriu, deoarece potrivit art. 3711 C. proc. civ. această calitate o au numai acele hotărâri judecătoreşti prin care se stabilesc obligaţii în sarcina unor subiecte de drept, obligaţii susceptibile de executare silită, iar nu orice hotărâre irevocabilă.
Astfel, o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă o acţiune (rămasă irevocabilă), nu este un titlu executoriu şi nu este susceptibilă de executare silită, deoarece nu stabileşte o obligaţie în sarcina unei persoane (debitor).
În acest sens, Decizia nr. 1767/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este o hotărâre judecătorească prin care, în calea de atac a recursului, a fost modificată sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii ce avea ca obiect o hotărâre de consiliu judeţean.
SC C.J. SA Iaşi nu a fost parte în acel proces, dar este nemulţumită de faptul că intimatul Consiliul Judeţean Iaşi invocă, în alte procese, această decizie, în legătură cu imobilul său din Iaşi.
În speţă lipseşte titlul executor, iar contestatoarea nu are calitatea de persoană „interesată sau vătămată prin executare" în sensul art. 399 C. proc. civ., deoarece Decizia nr. 1767/2001 nu poate sta la baza unei executări silite, ci, eventual, un alt act (titlu executor), pe care reclamanta îl poate contesta pe alte căi procedurale.
Prin prezenta contestaţie, „la executare" contestatoarea tinde la apărarea unui drept real asupra unui imobil, vătămarea sa nefiind produsă prin executarea hotărârii judecătoreşti menţionate, ci prin alte acte, ce nu fac obiectul acestei cereri.
Pe cale de consecinţă, cu referire la art. 399 C. proc. civ., contestaţia va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de SC C.J. SA Iaşi reprezentat de SC L.C. SPRL Iaşi privind contestaţia la executare a deciziei civile nr. 1767 din 10 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 201.
← ICCJ. Decizia nr. 2140/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2203/2010. Contencios. Anulare act... → |
---|