ICCJ. Decizia nr. 2140/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2140/2010
Dosar nr. 1721/54/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 374 din 19 octombrie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamantul B.P., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. având ca obiect contestaţia formulată împotriva hotărârii pârâtului nr. 167 din 19 martie 2009.
În acest sens instanţa a reţinut că, prin plângerea înregistrată la C.N.S.C., cu nr. 13153 din 14 octombrie 2008, reclamantul a sesizat acte de hărţuire pe baza convingerilor şi abuzuri exercitate împotriva sa de către conducerea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Mehedinţi, constând în efectuarea de controale, cercetări disciplinare, sancţiuni, neacordarea de drepturi salariale şi crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare şi ofensatoare.
De asemenea s-a mai reţinut că, în raport de data introducerii petiţiei, respectiv 14 octombrie 2008, în mod corect C.N.C.D. a constatat depăşirea termenului legal de sesizare de 1 an, prevăzut de art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000, pentru fapte invocate, respectiv consecinţele produse cu privire la drepturile subiective ale reclamantului, sub aspectul deciziei nr. 52 din 16 septembrie 2005, nr. 55 din 26 septembrie 2005, nr. 56 din 28 septembrie 2005, a cererii nr. 90229 din 17 iunie 2006, anularea deciziei nr. 56/2005 prin efectul sentinţei civile nr. 50/CAF din 21 februarie 2006.
Pentru faptele ce se încadrează în termenul legal de sesizare, curtea de apel a constatat că reclamantul a invocat acte de discriminare materializate printr-un comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le-a generat, l-au defavorizat nejustificat şi l-au supus unui tratament injust şi degradant şi a apreciat, observând înscrisurile care au fost solicitate C.N.C.D., că aspectele sesizate, respectiv întocmirea de referate, emiterea deciziilor privind atribuţiile de serviciu, comisiile de disciplină, refuzul eliberării adeverinţelor de salariu, refuzul de a răspunde adreselor transmise de reclamant pe linie de serviciu etc. reprezintă acte săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi nu intră sub incidenţa art. 2 din OG nr. 137/2000,aşa cum, în mod corect, a reţinut şi pârâtul în hotărârea sa.
Sub aspectul acordării salariului de merit, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile OG nr. 6/2007 au caracter dispozitiv şi, dau naştere numai unei vocaţii la acordarea acestuia, în cazul îndeplinirii, cumulativ, a mai multor condiţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, că din probele dosarului rezultă că a fost supus unui tratament discriminatoriu, iar C.N.C.D. nu le-a analizat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi arătate în continuare.
Prin Hotărârea nr. 167 din 19 martie 2009 C.N.C.D. a admis excepţia de tardivitate a plângerii în privinţa faptelor din perioada 2005-2006, reţinând că celelalte aspecte sesizate de către domnul B.P. nu intră sub incidenţa prevederilor OG nr. 137/2000 şi, în consecinţă a clasat dosarul.
Curtea de Apel Craiova, învestită cu plângerea formulată de reclamant împotriva hotărârii pârâtului, prin sentinţa civilă nr. 374 din 19 octombrie 2009 a respins-o ca nefondată.
Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, judecătorul fondului reţinând în deplină consonanţă cu prevederile art. 20 alin. (1) din OG nr. 137/2000 că termenul de 1 an prevăzut de textul legal precitat este imperativ şi absolut, iar reclamantul a decăzut din dreptul de a supune Consiliului faptele care, potrivit domnului B.P., s-au produs în perioada 2005-2006, sub acest aspect soluţia pronunţată de C.N.C.D. fiind corectă. De asemenea, sentinţa recurată, observă Înalta Curte , este legală şi temeinică şi în ceea ce priveşte plângerea referitoare la fapte de discriminare despre care se susţine că au fost comise ulterior anului 2006. Pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prima instanţă a concluzionat cu îndreptăţire că pretinsele fapte discriminatorii sunt, în realitate, măsuri legale luate de conducerea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Mehedinţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Înalta Curte observă că în motivarea recursului nu sunt formulate critici punctuale la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, reclamantul reluând, foarte succint, afirmaţiile că a fost supus unui tratament discriminatoriu, fără a indica în concret în ce constă nelegalitatea sentinţei pronunţate de judecătorul fondului.
Contrar celor susţinute în recurs, Înalta Curte constată că, C.N.C.D. a făcut o amplă analiză a susţinerilor din plângerea cu care a fost învestit. De asemenea, Înalta Curte mai constată că şi prima instanţă a făcut o analiză atentă a hotărârii pronunţate de Consiliu, prin prisma celor semnalate de reclamant în plângerea sa.
Faţă de cele ce preced ,Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.P. împotriva sentinţei civile nr. 374 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2134/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2201/2010. Contencios → |
|---|
