ICCJ. Decizia nr. 2134/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2134/2010
Dosar nr. 1353/33/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 596 din 19 noiembrie 2009, a respins excepţia lipsei calităţii de act administrativ a circularei nr. 76602 din 3 iulie 2009, a anulat cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanţelor Publice şi a admis acţiunea formulată de reclamanţii J.C., ş.a., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în prezent Ministerul Justiţiei, anulând adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de acesta din urmă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că adresa a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza OUG nr. 71/2009, prin această adresă dispunându-se modificarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sectorul bugetar, începând cu data de 10 iulie 2009 şi pentru viitor şi a constituit temeiul diminuării acestor drepturi cu procentul de 50% stabilit prin hotărâri judecătoreşti executorii, astfel încât nu se poate susţine că ar fi o simplă operaţiune de încunoştiinţare, a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite şi nu un act administrativ.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 s-a făcut mai mult decât o punere în executare a dispoziţiilor OUG nr. 71/2009, atâta timp cât această ordonanţă nu stabileşte modalitatea de acordare a salariilor, ci se referă la acordarea drepturilor salariale restante, iar împrejurarea că ordonatorul principal de credite a suspendat, printr-un act administrativ acordarea drepturilor salariale, aşa cum a fost obligat şi cum a apreciat că trebuie acordate prin Ordinul nr. 1165/C/2009, face ca adresa nr. 76602/2009 să contravină dispoziţiilor art. 164 C. muncii, prevederile sale fiind lovite de nulitate.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanţelor Publice s-a apreciat că aceasta nu îmbracă forma prevăzută de art. 112 C. proc. civ., nefiind menţionate elementele prevăzute de art. 133 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii şi pe cale de consecinţă se impune anularea ei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul reiterând excepţia lipsei calităţii de act administrativ a adresei nr. 76662 din 3 iulie 2009.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut deplina aplicabilitate a OUG nr. 71/2009 cu privire la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi inexistenţa unei reglementări în acest sens, precum şi imposibilitatea aplicării deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 838/2009.
În fine, s-a apreciat că problema efectelor retroactive ale adresei contestate nu poate fi abordată decât în strictă legătură cu OUG nr. 71/2009 care a intrat în vigoare la 18 iunie 2009, astfel încât, obligaţia de plată a drepturilor salariale devenind exigibilă la data de 10 iulie 2009, nu se poate vorbi de retroactivarea adresei a cărei anulare se solicită.
Recursul este nefondat.
Astfel în ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia actul contestat nu este un act administrativ în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că, prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 pârâtul a dispus în mod unilateral ca „în data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra şi pe viitor".
Actul administrativ sus menţionat intitulat „adresă" îndeplineşte aşadar condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/204 fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii şi modifică raporturi juridice de natură salarială în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi.
Pe cale de consecinţă, actul nu reprezintă o simplă operaţiune de încunoştiinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite ci stabileşte expres modalitatea de plată a salariilor pentru personalul din justiţie.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării fiind general obligatorii şi având putere numai pentru viitor.
Aşadar, deciziile Curţii Constituţionale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi nici asupra deciziilor în înţelesul legii pronunţate în precedent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În reglementarea constituţională actuală, justiţia se înfăptuieşte în România prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, aşa cum dispune art. 124 din Constituţie şi nicio dispoziţie constituţională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale deciziilor Curţii Constituţionale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele din sistemul judiciar.
Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumţiilor legale absolute, expres determinate în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ., puterea de lucru judecat prezumând că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel încât nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituţională, nu pot răsturna această prezumţie legală absolută.
În consecinţă, susţinerea privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998 ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, este lipsită de suport legal.
Cu privire la aplicabilitatea în speţă a OUG nr. 71/2009 se reţine că această ordonanţă de urgenţă are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti privind acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2009; or este evident că, în speţă, hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor, în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă ci un drept la acordarea sporului respectiv.
În sfârşit, este necontestat caracterul retroactiv al adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 atâta timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără sporul de 50%, rezultând astfel o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară emiterii adresei, cu încălcarea prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă precum şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacră principiul neretroactivităţii.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 596 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2127/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2140/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
