ICCJ. Decizia nr. 2203/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2203/2010
Dosar nr. 4644/2/2007
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1113 din 8 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul F.V.D., în contradictoriu cu pârâtul Senatul României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
În speţă este pusă în discuţie legalitatea unei sancţiuni disciplinare dispusă pentru difuzarea către presă, fără acordul instituţiei, a unor informaţii din analiza proprie a reclamantului, realizată fără raportare la o metodologie comună, privind consumurile de combustibil ale autoturismelor ce deservesc membrii autorităţii pârâte, sursa informaţiilor primite şi difuzate mass-mediei fiind reclamantul.
Instanţa de fond a apreciat că fapta reţinută în sarcina reclamantului prin actul de sancţionare constă în aceea că a întocmit din proprie iniţiativă o lucrare pe care nu a înaintat-o superiorilor săi ierarhici, speculând datele reale existente - la care avea acces în funcţia ocupată - prin raportarea acestora la indicatori neutilizaţi în metodologia comună şi fiind singurul care cunoştea conţinutul acestei lucrări, a difuzat presei, fără acordul instituţiei, informaţii din această lucrare, aducând astfel prejudicii instituţiei şi membrilor săi.
Având în vedere aceste considerente şi faţă de impactul pe care respectivele analize l-au avut asupra prestigiului instituţiei, instanţa de fond a reţinut că în mod corect s-au constatat şi sancţionat abaterile disciplinare reglementate de art. 79 alin. (2) lit. h) şi i) din Legea nr. 7/2006, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 1113 din 8 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs în termen legal reclamantul F.V., prin care s-a solicitat, în principal, admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, şi în subsidiar, admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
A învederat reclamantul, prin motivele de recurs, că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, aceasta fiind dată cu încălcarea esenţială şi aplicarea greşită a legii. Instanţa de fond, examinând fondul pretenţiei, a stabilit în mod eronat că acţiunea promovată este neîntemeiată şi a concluzionat greşit că reclamantul este răspunzător de întocmirea unui material de analiză a eficienţei şi performanţei Direcţiei transporturi a Senatului, în calitate de director, şi că recurentul, fiind singurul care cunoştea conţinutul lucrării în discuţie, a difuzat presei, fără acordul instituţiei, informaţii din această lucrare, aducând astfel prejudicii instituţiei şi membrilor săi. Recurentul a arătat că instanţa de fond în mod abuziv a ignorat aspectul presiunii politice exercitate în sensul eliminării persoanei sale din instituţie şi a schimbat înţelesul vădit neîndoielenic al presiunilor exercitate de către membrii Biroului permanent al Senatului asupra Secretarului general.
De asemenea, recurentul a precizat că instanţa de fond a constatat în mod eronat că analizele efectuate au creat impact asupra prestigiului instituţiei, în condiţiile în care impactul l-a avut situaţia reală de fapt. Or, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informaţii publice, aceste informaţii ar fi putut fi puse la dispoziţia presei, întrucât informaţiile transmise de către reclamant şefului ierarhic superior nu sunt informaţii clasificate sau exceptate de la accesul liber la informaţii, în sensul art. 12 din Legea nr. 544/2001, informaţiile privind execuţia bugetară, cheltuielile instituţiei fiind informaţii care nu pot fi clasificate şi constituie informaţii de interes public conform legii. Cu toate acestea, curtea de apel a constatat în mod neîntemeiat că în mod corect s-au constatat şi sancţionat abaterile disciplinare reglementate de art. 79 alin. (2) lit. h) şi i) din Legea nr. 7/2006, întrucât la lit. h) chiar dacă fapta ar fi existat informaţiile nu puteau fi considerate secrete deoarece nu aveau acest caracter, iar la lit. i) proba acestei manifestări lipseşte cu desăvârşire.
În fine, reclamantul a mai arătat că din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului sancţiunea disciplinară a fost aplicată fără a fi arătate probele certe care stau la baza procesului verbal nr. 1284 din 8 iunie 2007, a raportului nr. XXXV/1980 din 12 iunie 2998 şi a referatului nr. 1207/2007. Prin urmare, a solicitat recurentul a se constata că documentele de procedură mai sus enunţate şi Ordinul Secretarului general al Senatului nr. 548 din 13 iunie 2008 nu sunt susţinute de un probatoriu indiscutabil aferent, cu privire la existenţa faptelor imputate.
Prin întâmpinare intimatul Senatul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivându-se în esenţă că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 548 din 13 iunie 2007 emis de Secretarul general al Senatului reclamantul F.V.D., director al Direcţiei transporturi din cadrul Departamentului pentru informatică, buget, contabilitate şi logistică a Senatului României a fost sancţionat disciplinar cu revocarea din funcţia de conducere ocupată, reţinându-se săvârşirea de către acesta a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 79 alin. (2) lit. h) şi i) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că reclamantul a întocmit din proprie iniţiativă o lucrare pe care nu a înaintat-o superiorilor săi ierarhici, speculând datele reale existente (la care avea acces prin funcţia ocupată) prin raportarea acestora la indicatori neutilizaţi în metodologia comună, şi a difuzat presei (fiind singura persoană care cunoştea conţinutul acestei lucrări), fără acordul conducerii instituţiei, informaţii din această lucrare, aducând astfel prejudicii instituţiei Senatului şi membrilor acesteia.
Realitatea faptelor reţinute în sarcina reclamantului F.V.D., deţinătorul unei funcţii publice parlamentare de conducere în cadrul structurilor de specialitate ale Senatului României, este confirmată de probatoriul cu înscrisuri (procesul-verbal al Comisiei de disciplină nr. 1175 din 31 mai 2007, referatul nr. 1207 din 1 iunie 2007 privind rezultatele activităţii de cercetare prealabilă desfăşurate de comisia de disciplină, procesul-verbal nr. 1284 din 8 iunie 2007, raportul nr. XXXV/1890 din 12 iunie 2007 privind concluziile activităţii de cercetare disciplinară desfăşurate de comisia de disciplină) administrat în cauză, acestea constituind conţinutul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 79 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 7/2006 (nerespectarea reglementărilor legale referitoare la confidenţialitatea lucrărilor) şi de art. 79 alin. (2) lit. i) din acelaşi act normativ (manifestări care au adus atingere prestigiului Parlamentului). Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 7/2006, funcţionarii publici parlamentari au obligaţia să nu ştirbească, în orice împrejurare, prin activitatea desfăşurată şi conduita personală, prestigiul funcţiei şi al Parlamentului, iar conform dispoziţiilor art. 4 din acelaşi act normativ funcţionarii publici parlamentari au obligaţia să păstreze secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice parlamentare, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public. În plus, funcţionarii publici parlamentari, pe temeiul normei de trimitere instituite prin dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 7/2006, au obligaţia respectării prevederilor art. 7 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, care dispun, printre altele, că funcţionarilor publici le este interzis să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activităţile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei publice, dacă această dezvăluire este de natură să prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei [alin. (2) lit. a), c) şi d)], precum şi pe cele ale dispoziţiilor art. 9 din acelaşi act normativ, care stipulează că relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către funcţionarii publici desemnaţi în acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii. Chiar în situaţia în care ar fi fost vorba de informaţii de interes public, acestea trebuiau furnizate mass-mediei nu de reclamant ci, cum prevede expres art. 3 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Sancţiunea disciplinară a revocării din funcţia de conducere ocupată şi de trecere pe o funcţie de execuţie, prevăzută de art. 80 lit. f) din Legea nr. 7/2006, a fost aplicată recurentului cu respectarea dispoziţiilor art. 81 din aceeaşi lege, după cercetarea prealabilă a faptei imputate şi după audierea reclamantului şi prin luarea în considerare a criteriilor de individualizarea indicate la alin. (3).
În raport de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate iar instanţa de fond a procedat în mod corect, prin hotărârea atacată, la respingerea acţiunii reclamantului, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de F.V.D. împotriva sentinţei civile nr. 1113 din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.V.D. împotriva sentinţei civile nr. 1113 din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2204/2010. Contencios → |
|---|
