ICCJ. Decizia nr. 2138/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2138/2010
Dosar nr. 1118/39/200.
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 187 din 23 octombrie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, pe cale de consecinţă, a suspendat concursul organizat de pârât pentru ocuparea funcţiei de director coordonator deţinută de reclamant în cadrul Centrului Judeţean Suceava al Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava.
În acest sens instanţa a reţinut că prin ordinul nr. 2178/2009, emis în baza prevederilor art. 65 alin. (1) C. muncii, art. 9 lit. h) din contractul de management şi a art. IV, art. XIV din OUG nr. 105/2009, reclamantului i s-a acordat un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia urma a înceta aplicabilitatea ordinului de numire nr. 1126/2009.
Pe fondul cererii instanţa a apreciat că în speţă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel cu privire la existenţa cazului bine justificat, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 s-a reţinut că, deşi postul deţinut de reclamant a fost desfiinţat, potrivit art. IV din OUG nr. 105/2009, s-a organizat un nou concurs pentru ocuparea acestuia, fără însă a se fi făcut dovada existenţei unei metodologii de concurs ce ar fi trebuit emisă în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Mai mult decât atât, în speţă nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management şi nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere, încălcându-se astfel dispoziţiile art. VIII din OUG nr. 105/2009.
Instanţa a apreciat că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente constând în perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice, schimbarea fără motiv justificat a managerilor autorităţilor publice impietând negativ asupra activităţii acestora care nu se mai bucură de un management fundamentat, coordonat şi de continuitate.
Pe cale de consecinţă instanţa de fond a conchis că date fiind îndoielile serioase cu privire la legalitatea ordinului nr. 2178/2009 se impune suspendarea organizării concursului, iar în lipsa dovedirii existenţei unui act administrativ prin care s-a stabilit metodologia de organizare a concursului, anunţul desfăşurării acestuia are caracterul unui act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
In esenţă, criticile formulate au vizat încălcarea de către prima instanţă a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., arătându-se că prezenta cauză a fost soluţionată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1141 alin. (3) C. proc. civ.
Recurenta a arătat că în ciuda conţinutului textului de lege indicat, prima instanţă a soluţionat cauza cu maximă urgenţă, i-a respins cererea de amânare în vederea pregătirii apărării, deşi citaţia pentru primul termen de judecată stabilit s-a primit cu numai 2 zile înainte, ceea ce făcea practic imposibilă depunerea unei întâmpinări şi asigurarea unei apărări corespunzătoare.
Recurenta a susţinut că procedând în acest fel, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de fond i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate, prima instanţă soluţionând acţiunea reclamantei cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi punând-o în situaţia de a nu-şi putea susţine şi apăra drepturile şi interesele legitime.
In ceea ce priveşte soluţia instanţei, recurenta a susţinut totodată că în mod eronat s-a apreciat îndeplinirea în cauză a cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării fiind o măsură de excepţie de la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Simpla contestare a concursului de către persoana vizată nu este însă în măsură să constituie, prin ea însăşi, un motiv de îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia în sensul legii.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat.
In raport de criticile formulate, faţă de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile legale aplicabile, înalta Curte reţine că în temeiul art. 312 alin. (3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se impune casarea hotărârii primei instanţe, pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Sunt fondate criticile recurentei vizând încălcarea de către prima instanţă a normelor de procedură privitoare la modalitatea de fixare şi de stabilire a primului termen de judecată şi a înmânării citaţiei, în vederea asigurării şi pentru partea pârâtă a posibilităţii efective de a-şi pregăti apărarea.
Astfel, potrivit art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei, pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cum este şi cel de faţă, cel puţin 5 zile.
Intenţia legiuitorului, în mod evident a fost aceea de a proteja interesele părţii cu legitimare procesuală pasivă, căreia i-a fost pusă la dispoziţie, numai pentru primul termen de judecată, o perioadă de timp mai mare de la primirea citaţiei, tocmai pentru a-şi putea pregăti apărarea.
Faţă de conţinutul art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că pentru primul termen de judecată fixat într-o cauză nu se poate reduce termenul de înmânare a citaţiei în condiţiile art. 89 alin. (1) teza a II-a, în sensul că în pricinile urgente termenul ar putea fi şi mai scurt de 5 zile, după aprecierea instanţei.
În cauza de faţă însă prima instanţă a nesocotit aceste prevederi legale, provocând recurentei-pârâte o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, existenţa vătămării rezultând din împrejurările cauzei şi constând evident în imposibilitatea pregătirii apărării şi implicit a nerespectării principiului contradictorialităţii în cauză.
Astfel, actele dosarului atestă că la instanţa de fond acţiunea reclamantului intimat a fost primită şi înregistrată la data de 20 octombrie 2009 iar primul termen de judecată, la care a şi fost pronunţată soluţia atacată, a fost fixat pentru data de 23 octombrie 2009, pentru când s-a dispus citarea recurentei-pârâte prin fax.
Totodată, din partea introductivă a sentinţei nr. 187 din 23 octombrie 2009 rezultă că prima instanţă a omis a se pronunţa, în orice mod, asupra cererii recurentei de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării şi depunerii unei întâmpinări, depusă la data de 22 octombrie 2009 (fila 45 dosar fond) şi întemeiată tocmai pe prevederile art. 1141 alin. (3) C. proc. civ.
Fiind aşadar evidentă nesocotirea prevederilor procedurale arătate, cu consecinţa pronunţării de către prima instanţă a unei hotărâri prin care a încălcat formele de procedură ce au produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod, Înalta Curte, admiţând prezentul recurs, va casa sentinţa atacată, pe temeiul legal invocat, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceiaşi instanţe, în condiţiile respectării tuturor drepturilor procesuale ale ambelor părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 187 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2137/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 214/2010. Contencios → |
|---|
