ICCJ. Decizia nr. 2145/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2145/2010
Dosar nr. 2911/54/200.
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3527 din 27 septembrie 2009, a respins recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva sentinţei civile nr. 1582 din 8 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 1417/63/2009, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Orşova şi Primarul Municipiului Orşova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul are calitatea de funcţionar public şi este salarizat în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarului public, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 şi OG nr. 6/2007, modificată prin OG nr. 9/2008.
S-a mai reţinut că, prin dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, s-a stabilit, în mod generic, compunerea salariului la care este îndreptăţit funcţionarul public, arătându-se că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar ulterior prin OUG nr. 92/2004 şi OG nr. 2/2006, s-a dispus suspendarea succesivă a acestor dispoziţii legale, până la intrarea în vigoare a OG nr. 6/2007, act normativ care nu le-a mai prevăzut.
Având în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, prin care se stabileşte că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului viitor de salarizare, precum şi împrejurarea că Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor băneşti solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanţi fiind fără susţinere legală, instanţa de fond a conchis că Legea nr. 188/1999 stabileşte numai cadrul general al salarizării funcţionarilor publici, determinarea concretă a acestor drepturi salariale urmând a fi făcută ulterior şi, pe cale de consecinţă, reclamantul este în imposibilitate de a realiza pe calea justiţiei, o creanţă nedeterminată sau nedeterminabilă, o eventuală cuantificare de către instanţă, reprezentând o nesocotire a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008.
Instanţa de fond a mai reţinut că în acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în condiţiile în care creanţa invocată de reclamant nu este constatată printr-o hotărâre irevocabilă, acesta nu poate beneficia de protecţia art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO.
Împotriva acestei decizii recurentul a formulat cerere de revizuire.
Prin cererea de revizuire s-a solicitat anularea în totalitate a deciziei nr. 3527 din 23 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, invocându-se contrarietatea acestei hotărâri cu Decizia nr. 862 din 5 martie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă de judecată în dosarul nr. 1408/101/2009, prin care aceleaşi drepturi de natură salarială au fost acordate altor funcţionari publici.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 5144 din 7 decembrie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reţinând că fiind vorba de contrarietatea dintre două hotărâri pronunţate de această curte de apel, soluţionarea revizuirii revine instanţei supreme.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 ianuarie 2010 sub nr. 2911/54/2009.
Asupra cererii de revizuire a deciziei civile nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. admite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti în următoarele condiţii:
„Dacă există hotărâri desăvârşite potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite în una şi aceeaşi pricină între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate".
Având ca reper textul legal precitat rezultă că, în speţă nu este îndeplinită condiţia ca cele două decizii - nr. 3527 din 23 septembrie 2009 şi nr. 862 din 5 martie 2009-, ambele ale Curţii de Apel Craiova, să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, ci au fost date în procese diferite faţă de persoane diferite.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de C.N. împotriva deciziei civile nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de C.N. împotriva deciziei nr. 3527 din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 215/2010. Contencios → |
|---|
