ICCJ. Decizia nr. 214/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 214/2010
Dosar nr. 3991/2/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 iulie 2008, reclamanţii R.F., M.C., G.M.S., D.C. şi B.G. au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice să le acorde drepturile salariale potrivit reglementărilor din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor sau altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 45/2007, începând cu data de 1.04. 2006 la zi, cu indicele de inflaţie şi actualizările legale aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 303/2004 şi ale Legii nr. 97/2008 de aprobare a OUG nr. 100/2007, personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice este asimilat judecătorilor şi procurorilor, în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, deşi ministerul pârât refuză să le recunoască acest statut, invocând argumente nelegale.
Reclamanţii au susţinut că se impune a le fi recunoscute drepturile salariale conform art. 3/1 din OUG nr. 27/2006, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 1 pct. 9 din Legea nr. 97/1998 asimilează vechimii în magistratură şi perioada funcţionării ca expert criminalist cu studii juridice superioare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 107 din 14 ianuarie 2009, reţinând că pretenţiile reclamanţilor nu au temei legal şi aceştia nu au fost vătămaţi în drepturile şi interesele lor legitime prin refuzul acordării drepturilor salariale prevăzute de OUG nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, dat fiind că aceste acte normative se referă la alte categorii socio-profesionale.
Instanţa de fond a avut în vedere că prin HG nr. 368/1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice s-a prevăzut în art. 13 alin. (1) că expertul criminalist este funcţionar public, astfel că reclamanţilor li se aplică Legea nr. 188/1999 şi legislaţia specifică privind salarizarea funcţionarilor publici.
Din analiza dispoziţiilor art. 86 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, instanţa de fond a constatat că legea distinge net între, pe de o parte, categoriile de persoane cărora li se recunoaşte vechimea în magistratură (acestea fiind cele care îndeplinesc funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică sau magistrat-asistent) şi pe de altă parte, categoriile de funcţii îndeplinite de aceste persoane, pentru care acestora li se recunoaşte vechimea în magistratură.
În raport de aceste considerente, s-a apreciat că este eronat raţionamentul reclamanţilor, întrucât reglementarea din legea susmenţionată distinge expres între experţii criminalişti cu studii superioare juridice, autorizaţi potrivit legii şi personalul de specialitate juridică, prevăzute ca fiind categorii diferite de funcţii, chiar dacă sunt îndeplinite de persoane cu aceeaşi pregătire.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii şi au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând că soluţia instanţei de fond cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii şi că se bazează pe o interpretare şi aplicare greşită a legii.
Recurenţii au arătat că interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 303/2004 este în contradicţie cu reglementarea art. 86 din Legea nr. 45/2007, astfel cum a fost modificat şi completat prin art. I pct. 9 din Legea nr. 97/2008, care prevede că este şi constituie vechime în magistratură perioada în care personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) a fost expert criminalist cu studii superioare.
Criticile privind încălcarea şi greşita aplicare a legii au fost invocate cu motivarea că dreptul pretins prin acţiune a fost recunoscut de lege, şi anume, de art. 87 din Legea nr. 303/2004, care se referă expres la personalul de specialitate juridică, în sensul de absolvent de studii superioare juridice, aşa cum este şi cazul expertului criminalist.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Investită a se pronunţa asupra statutului juridic al profesiei exercitate de recurenţi şi pe cale de consecinţă, asupra legislaţiei aplicabile drepturilor lor salariale, instanţa de fond a analizat în mod distinct funcţiile pentru care perioada îndeplinirii lor este recunoscută ca vechime în magistratură prin dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 303 /2004, republicată, iar considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii.
Enumerarea funcţiilor respective produce efecte juridice numai în domeniul prevăzut expres de reglementarea susmenţionată şi anume, pentru recunoaşterea vechimii în magistratură, fără a determina o asimilare a persoanelor care exercită acele funcţii cu judecătorii şi procurorii.
În consecinţă, se dovedeşte a fi nefondat şi va fi respins primul motiv de recurs invocat de recurenţi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de asemenea nefondat, constatându-se că instanţa de fond a aplicat corect prevederile legale incidente în cauză.
În hotărârea atacată s-a reţinut întemeiat că dispoziţiile art. 86 şi art. 87 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 97/2008, nu au prevăzut că experţii criminalişti, indiferent dacă au sau nu studii juridice, sunt asimilaţi magistraţilor.
Faptul că perioada îndeplinirii funcţiei de expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, poate fi valorificată ca vechime în magistratură, în sensul prevederilor legale susmenţionate, nu echivalează cu asimilarea acestei categorii profesionale cu magistraţii, în ceea ce priveşte statutul, ca ansamblu de drepturi şi obligaţii.
Prin reglementarea invocată de recurenţi a fost asimilat magistraţilor personalul de specialitate juridică şi nu personalul de specialitate criminalistică prevăzut de OG nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007.
În consecinţă, nu există temei legal pentru asimilarea pretinsă prin acţiune şi pentru acordarea drepturilor salariale recunoscute altor categorii profesionale decât aceea din care fac parte recurenţii.
Împrejurarea că recurenţii au studii juridice nu determină un alt regim juridic al funcţiei îndeplinite, pentru care drepturile salariale au fost prevăzute distinct în Capitolul 4 din OG nr. 8/2007, în raport cu nivelul studiilor şi vechimea în specialitate.
Analizând ansamblul dispoziţiilor legale care reglementează profesia exercitată de recurenţi, instanţa de fond a constatat întemeiat că însăşi funcţia de expert criminalist nu este inclusă în categoria funcţiilor de personal de specialitate juridică şi din acest motiv, în statul de funcţii al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor interjudeţene din subordine, nu sunt prevăzute posturi de personal de specialitate juridică.
Din acest motiv, este corectă concluzia instanţei de fond că actuala reglementare a profesiei de expert criminalist nu prevede asimilarea acesteia cu statutul magistraţilor sub aspectul drepturilor salariale solicitate prin acţiune, astfel că nu există bază legală pentru cererea formulată în acest sens de recurenţii-reclamanţi.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţe de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.F., M.C., G.M.S., D.C. şi B.G. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2138/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2145/2010. Contencios → |
|---|
