ICCJ. Decizia nr. 216/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 216/2010
Dosar nr. 43561/3/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1706 din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta I.L.D., respectiv cererea de intervenţie formulată de S.V.E., ş.a., având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, în baza dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată, începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi până la data de 15 septembrie 2005 pentru reclamantă, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2004 şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti în cazul intervenienţilor, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, pentru fiecare dintre reclamanţi în raport cu data angajării.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată, se acordă în considerarea specificului fiecărui post, conform legilor de salarizare a funcţionarilor publici, şi că reclamanta şi intervenienţii nu au fost în măsură să indice temeiul de drept al cuantificării dreptului salarial solicitat, care de altfel nu este suficient de clar conturat juridic, motiv pentru care acesta nu poate fi privit ca „bun" în sensul prevederilor art. 1 din Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi că drepturile salariale respective urmează a fi reglementate prin legea de salarizare unitară.
Suplimentar a reţinut Curtea de apel că suplimentul treptei de salarizare a fost reglementat în perioada de referinţă ca element component al salariului funcţionarilor publici, prin prevederile referitoare la salarizarea de bază a funcţionarilor public în funcţie de treptele ocupate în ierarhia funcţiei publice.
A mai reţinut Curtea că a admite teza reclamantei şi a intervenienţilor ar echivala cu situaţia creării unei noi legi a salarizării în materia dedusă judecăţii, ceea ce ar contraveni principiului separaţiei puterilor în stat.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs intervenienţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenţii-intervenienţi susţin în esenţă că soluţia instanţei de fond este greşită, întrucât drepturile solicitate au fost suspendate pentru perioada 2004 – 2006, prin OUG nr. 92/2004 şi OG nr. 2/2006, iar în prezent sunt de drept în vigoare, conform art. 64 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000, astfel că trebuie să producă efecte, deoarece este împotriva raţiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Mai susţin recurenţii-intervenineţi că prejudiciul ce le-a fost creat prin neacordarea suplimentelor respective are valoare patrimonială, fiind cert şi actual, şi că acordarea sporurilor respective fiind prevăzută de lege nu poate fi lăsată la aprecierea ordonatorilor de credite.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
„Art.31. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază.
b) sporul pentru vechime în muncă.
c) suplimentul postului.
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici".
Este necontestat faptul că dispoziţiile referitoare la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, şi prin OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Însă, în cauză, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeaşi lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici în vigoare în perioada pentru care se solicită plata drepturilor nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, a admite teza recurenţilor şi a obliga pe pârâtă să acorde suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază, ar însemna ca instanţa, în lipsa unor reglementări şi criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.
Or, o asemenea situaţie echivalează cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti limitate constituţional la aplicarea legii pozitive şi substituirea autorităţii judecătoreşti în rolul ce revine puterii legislative, în speţă de a adapta legea de salarizare a funcţionarilor publici, ori în rolul ce revine puterii executive, în speţă de a emite norme de organizare a executării reglementărilor în litigiu.
Întemeiat a reţinut Curtea de apel că drepturile solicitate prin acţiune nu sunt drepturi de creanţă şi bunuri în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Este adevărat că în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanţă constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, însă, mergând mai departe, CEDO a reţinut că „o creanţă nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (CEDO, Decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales şi alţii împotriva Spaniei).
Or, în cauză, dreptul solicitat de reclamantă la plata suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu îşi găseşte o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenţei CEDO, o creanţă care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La pronunţarea deciziei, în temeiul art. 329 alin.(3) teza finală C. proc. civ., Curtea are în vedere cu deosebire Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (publicată în M.O.f., Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009), prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.V.E., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 1706 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2160/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
