ICCJ. Decizia nr. 2208/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2208/2010
Dosar nr. 732/2/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2818 din 30 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.N.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Potrivit art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 „colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară Ia dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;"
Dispoziţiile finale ale textului de lege menţionat stabilesc calitatea de colaborator al Securităţii şi în privinţa acelor persoane care în mod voluntar au pus la dispoziţia organelor Securităţii, locuinţa sau un alt spaţiu pe care îl deţineau, cu scopul înlesnirii activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă.
Condiţia legală prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza finală din OUG nr. 24/2008, referitoare la punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau altui spaţiu este aşadar îndeplinită.
Instanţa de fond a mai reţinut că din materialul probator administrat în cauză de către reclamantă nu reiese dacă pe parcursul perioadei în care se susţine că pârâtul a colaborat cu organele Securităţii în locuinţa pârâtului s-au desfăşurat activităţi din cele menţionate anterior, respectiv dacă a fost organizată vreo întâlnire sau alte asemenea activităţi finalizate în sensul obţinerii de date de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Instanţa a respins apărarea reclamantului potrivit căreia este suficientă simpla punere la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu în mod voluntar pentru stabilirea calităţii de colaborator, în condiţiile în care dispoziţiile legale menţionate impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă.
Or, reclamantul nu a administrat nici un mijloc de probă din care să reiasă scopul menţionat prin punerea voluntară la dispoziţie de către pârât a apartamentului pe care-l deţinea.
Instanţa de fond a mai precizat faptul că aprecierile şi caracterizările pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului, în contextul menţiunilor cuprinse în rapoartele întocmite, nu pot face dovada calităţii de colaborator al Securităţii, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile OUG nr. 24/2008.
Împotriva sentinţei civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.N.S.A.S., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi a constatării calităţii pârâtului R.N. de colaborator al Securităţii.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că în mod greşit acţiunea reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. b) ultima teză din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, a fost respinsă prin sentinţa recurată, fiind evident că în ipoteza textului legal adus în discuţie - anume punerea la dispoziţia Securităţii a unui anumit spaţiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, în afară de acordul cu privire la folosirea de către Securitate a imobilului sau a altui spaţiu deţinut.
Interpretarea instanţei de fond, prin care s-a apreciat că pe lângă condiţia punerii la dispoziţie a unui spaţiu deţinut persoana în cauză trebuia să urmărească scopul înlesnirii activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă, a fost considerată de recurent ca nefiind în concordanţă cu litera şi spiritul definiţiei date noţiunii de colaborator al Securităţii, din cel puţin două motive. În primul rând, s-a relevat că niciuna din părţi - nici ofiţerul de Securitate, nici gazda casei de întâlniri - nu aveau cum să prevadă, la momentul punerii la dispoziţie a spaţiului, ce fel de informaţii vor putea oferi colaboratorii Securităţii care vor intra în respectivul imobil, cu atât mai mult cu cât gazda unei case de întâlniri nu ştia cine vor fi aceste persoane şi nici măcar nu i se permitea să asiste la întâlnirile ce aveau să urmeze. În al doilea rând, s-a observat că potrivit interpretării instanţei de fond, ar însemna ca la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în ipoteza punerii la dispoziţie a casei de întâlniri, soluţia dată în prezent prin hotărâre judecătorească să depindă exclusiv de activitatea unor terţi (a ofiţerului de Securitate care stabilea scopul folosirii apartamentului. precum şi a informatorilor care colaborau cu aceştia). Cu alte cuvinte, informaţiile oferite Securităţii de către persoane cu totul necunoscute de către cel verificat de C.N.S.A.S. ar cântări în ziua de azi, potrivit interpretării date prin hotărârea atacată, în reţinerea sau nu a calităţii de colaborator al acestuia din urmă. Ar însemna, s-a arătat, ca două persoane aflate în situaţii absolut identice, din punctul de vedere al atitudinii proprii - punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a spaţiului deţinut - să aibă parte de un tratament juridic diferit, după cum acestea au avut sau nu şansa ca apartamentul lor să fie vizitat de informatori ai Securităţii. În realitate, prin formula „care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane" legiuitorul nu a adăugat nicio condiţie în plus faţă de simplul acord dat pentru folosirea propriului apartament de către Securitate. Formula de mai sus se referă la împrejurarea generală potrivit căreia cei care îşi dădeau acordul pentru folosirea, de către Securitate, a apartamentului sau a altui spaţiu deţinut ajutau organele de represiune ale fostului regim în activitatea lor binecunoscută de culegere a informaţiilor.
În speţă, s-a precizat că abandonarea locuinţei pârâtului de către Securitate, în momentul în care aceasta nu a mai putut fi folosită, dovedeşte că, până în acel moment, locuinţa fusese folosită de ofiţerii de Securitate, pentru obţinerea de informaţii. Cât priveşte proba testimonială administrată înaintea instanţei de fond, recurentul a susţinut că aceasta este irelevantă, faţă de faptul că este îndeplinită, în cauza, singura condiţie pusă pentru reţinerea colaborării prin punerea unui spaţiu deţinut la dispoziţia Securităţii: existenţa consimţământului neviciat al colaboratorului în acest sens.
Prin întâmpinare pârâtul R.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică şi legală hotărârea primei instanţe.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma „colaborator al Securităţii" se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai securităţii, coordonau activitatea informatorilor".
Este incontestabil, în cauză, că pârâtul R.N. se încadrează, parţial, în cerinţele art. 2 lit. b) ultima frază teza 1 din OUG nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, acesta punând, formal, locuinţa sa la dispoziţia Securităţii. Nu este întrunită însă, cum judicios a reţinut prima instanţă, condiţia suplimentară cerută de acelaşi text pentru calificarea unei persoane ca şi „colaborator al Securităţii", în ipoteza în discuţie, anume cea referitoare la înlesnirea - urmare punerii voluntare la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a unui alt spaţiu - culegerii de informaţii de la alte persoane de către lucrătorii Securităţii.
Într-adevăr, nu s-a dovedit, în cauză, că pe parcursul perioadei în care se susţine că pârâtul ar fi colaborat cu Securitatea în locuinţa intimatului s-au desfăşurat activităţi de culegere de informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Declaraţia martorului R.A. audiat în cauză (ofiţerul de securitate care a propus racolarea pârâtului în calitate de gazdă de întâlniri) susţine apărarea intimatului în sensul că angajamentul de colaborare a fost semnat de pârât exclusiv din raţiuni de prietenie, şi confirmă că în locuinţa intimatului nu s-a organizat nici o întâlnire cu membrii reţelei informative, acest lucru nefiind de altfel posibil în condiţiile în care în apartament locuia pârâtul, soţia, fiica minoră a intimatului, precum şi soacra acestuia.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S., împotriva sentinţei civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2204/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2209/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
