ICCJ. Decizia nr. 2193/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2193/2010
Dosar nr. 10164/1/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 186/F/CA din 26 noiembrie 2008 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SA – Braşov şi a anulat deciziile de impunere din 20 iunie 2008 privind stabilirea impozitelor pe clădiri şi terenuri pe anul 2008 şi Decizia nr. 124 din 12 septembrie 2008 de respingere a contestaţiei administrative, acte întocmite de pârâta Direcţia Fiscală Braşov.
Instanţa de fond a reţinut că scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri acordată parcurilor industriale nu reprezintă un ajutor de stat, deoarece scutirea vizează toate parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice şi nu doar anumite parcuri.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de recurs a menţinut sentinţa recurată, substituind motivarea primei instanţe, în sensul că aceasta a reţinut greşit că facilităţile fiscale acordate prin lege parcurilor industriale nu ar reprezenta ajutor de stat.
Astfel, s-a constatat că, actele administrativ-fiscale prin care Direcţia Fiscală Braşov a decis impunerea terenurilor şi construcţiilor parcului industrial pentru anul 2008, cu motivarea că scutirile existente încă din anul 2004 încalcă prevederile art. 87 – art. 89 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenţei exclusive a Comisiei Europene.
Concluzia instanţei de recurs s-a întemeiat pe dispoziţiile OUG nr. 117/2006, corelate cu cele ale Regulamentului nr. 659/1999 şi cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 659/1999, conform cărora, după data de 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a dobândit atribuţia de a solicita statelor membre informaţii despre ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură oficială de investigare şi de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri care pot include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerinţe procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.
Împotriva deciziei nr. 5693 din 10 decembrie 2009, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la data de 31 decembrie 2009, Direcţia Fiscală Braşov a formulat cerere de revizuire şi a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, ca fiind pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar şi pe cale de consecinţă, admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile nr. 186/F/CA din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de SC A.A.A. SA – Braşov.
În motivarea cererii de revizuire, s-a susţinut că Decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Revizuenta a apreciat că instanţa de recurs a confundat deciziile de impunere emise de Direcţia Fiscală Braşov în vederea executării atribuţiilor conferite acesteia prin lege cu o decizie de stopare sau recuperare a ajutoarelor de stat emisă de Consiliul Concurenţei, respectiv Comisia Europeană, în vederea stopării sau recuperării unui ajutor de stat ilegal.
Prin anularea de către instanţa de recurs a acestor acte administrativ fiscale, prin Decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 se acordă societăţii intimate ajutoare de stat fără a fi fost notificate şi autorizate.
Prin urmare, s-a considerat că intimata ar beneficia de ajutoare de stat ilegale, fiind încălcate atât legislaţia Comunităţii Europene în vigoare în materia ajutoarelor de stat, respectiv art. 87 şi art. 88 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regulamentul nr. 659/1999, comunicarea Comisiei Uniunii Europene (2009/C85/01) privind aplicarea legislaţiei referitoare la ajutoarele de stat de către instanţele naţionale, cât şi legislaţia naţională, respectiv OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007 şi Legea nr. 571/2003.
În conformitate cu aceste prevederi legale, competenţa recuperării, rambursării sau stopării ajutoarelor de stat revine Consiliului Concurenţei (anterior datei de 1 ianuarie 2007) şi Comisiei Europene (după data de 1 ianuarie 2007), dar aceste măsuri pot fi dispuse numai atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condiţiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislaţia comunitară şi condiţiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economiei din zonele defavorizate şi libere.
Revizuenta a învederat că deciziile de impunere deduse judecăţii nu pot fi asimilate unor asemenea măsuri, nefiind emise ca urmare a declanşării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat, în condiţiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 117/2006.
Considerând că în cauză, nu se poate reţine un ajutor de stat existent, un ajutor de stat ilegal sau un ajutor de stat interzis, ci o facilitate fiscală care reprezintă un ajutor de stat pentru care nu au fost finalizate procedurile prevăzute de lege, revizuenta a susţinut că nu este aplicabilă litigiului nici procedura europeană privind modificarea, stoparea, suspendarea, rambursarea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente autorizate.
Din acest motiv, revizuenta a arătat că, în lipsa acordării ajutorului de stat către intimată, competenţa de stabilire, constatare, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor, taxelor şi amenzilor, soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor formulate împotriva actelor de control şi de impunere, executarea creanţelor bugetare revine Direcţiei Fiscale Braşov, în conformitate cu prevederile art. 35 din OG nr. 92/2003.
În susţinerea argumentaţiei privind competenţa întocmirii actelor deduse judecăţii, revizuenta a invocat deciziile nr. 1408 din 12 martie 2009, nr. 1409 din 12 martie 2009 şi nr. 5866 din 16 decembrie 2009 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost respinse ca neîntemeiate acţiunile formulate de alte societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi parc industrial cu intimata.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de revizuentă şi a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în raport şi de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că este nefondată prezenta cerere de revizuire pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constituie motiv de revizuire pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Calea extraordinară de atac prevăzută prin această reglementare reprezintă mijlocul procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele comunitare.
Revizuenta nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a indicat prevederile din legislaţia internă considerate a fi fost aplicate în mod greşit în Decizia atacată şi nu a motivat incompatibilitatea acestora cu ordinea juridică comunitară.
Încălcarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 87 şi art. 88 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, ale Regulamentului CE nr. 659/1999 şi ale Regulamentului CE nr. 794/2004, precum şi a comunicării Comisiei Europene a fost neîntemeiat invocată de revizuentă pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului şi nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Legislaţia comunitară menţionată de revizuentă a fost de altfel aplicată de instanţa de recurs, aşa după cum rezultă din considerentele deciziei nr. 5693 din 10 decembrie 2009, atât în privinţa calificării naturii juridice a facilităţilor fiscale acordate parcurilor industriale prin Codul fiscal, cât şi în privinţa competenţei derulării procedurilor de control şi de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană.
Apărarea prin care autoritatea fiscală a invocat prioritatea dreptului comunitar în materie a fost respinsă de instanţa de recurs, cu motivarea că aceasta a intervenit în aria de competenţă a instituţiei comunitare, dispunând măsuri de stopare a ajutorului de stat existent cu încălcarea atribuţiilor Comisiei Europene.
În consecinţă, prioritatea dreptului comunitar a fost analizată de instanţa de recurs şi nu se poate reţine existenţa unei incompatibilităţi între aceasta şi legislaţia internă pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.
Faţă de temeiul juridic al căii de atac exercitate, se constată că este lipsită de relevanţă şi susţinerea revizuentei privind soluţiile diferite pronunţate de instanţa de recurs în alte cauze similare.
Pentru considerentele expuse, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Direcţia Fiscală Braşov cu privire la Decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2190/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2200/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
