ICCJ. Decizia nr. 2234/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2234/2010
Dosar nr. 897/59/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 311 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.E.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, prin care s-a solicitat suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor din 5 mai 2009 şi Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor din 23 mai 2009 până la soluţionarea dosarului de fond, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul A.N.V. din 5 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct la D.J.A.O.V. Arad, după ce anterior ocupase funcţia de director executiv, iar ulterior, prin Ordinul A.N.V. din 23 mai 2009, a fost eliberat din această funcţie publică de conducere conform art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 şi a fost numit în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul Autorizări din cadrul D.J.A.O.V. Arad.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în speţă, reclamantul a făcut dovada formulării acţiunii în contencios administrativ, având ca obiect anularea actelor administrative unilaterale reprezentate de Ordinele A.N.V. din 5 mai 2009 şi din 23 mai 2009, astfel încât nu poate fi reţinută ipoteza cuprinsă la art. 14 alin. (1), fiind incidentă ipoteza cuprinsă în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba în fapt despre o cerere de suspendare formulată printr-o acţiune separată până la soluţionarea în fond a cererii de anulare.
Instanţa a concluzionat că în cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, dat fiind faptul că ordinele atacate au o aparenţă de legalitate pe care, fără a intra în cercetarea fondului, reclamantul nu a înlăturat-o prin considerentele sale.
În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, instanţa a reţinut că invocarea unui prejudiciu pur financiar nu este suficientă pentru îndeplinirea acestei condiţii, întrucât pentru a putea fi acordată suspendarea executării trebuie ca, în principiu, prejudiciul să fie nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizaţie ulterioară.
Or, în speţă, s-a arătat că reclamantul a fost numit în funcţia publică de conducere şef birou la D.J.A.O.V. Arad, cu asigurarea dreptului la muncă şi la salariu, astfel încât eventuala anulare a ordinelor atacate ar atrage automat şi plata drepturilor salariale restante, neputând fi vorba despre un prejudiciu material ce nu poate fi ulterior reparat.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B.E.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, se arată că instanţa de fond a interpretat în mod greşit actele juridice deduse judecăţii, le-a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, întrucât a apreciat, pe de o parte, că în speţă este vorba despre o cerere de suspendare formulată printr-o acţiune separată, având ca temei legal prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, pe de altă parte, că nu se poate reţine existenţa unei îndoieli serioase asupra aparenţei de legalitate a actelor atacate.
Totodată, recurentul consideră că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, pentru că a fost dată atât cu încălcarea, cât şi cu greşita aplicare a legii, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor din 5 mai 2009 şi Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor din 23 mai 2009, până la soluţionarea dosarului de fond, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că pe lângă dovada formulării acţiunii în contencios având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului atacat, reclamantul mai trebuie să facă dovada existenţei cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, ordinele aflate în discuţie adoptă măsuri prin care se modifică raportul de serviciu existent între o autoritate publică şi un funcţionar public; mai precis, este vorba de eliberarea din funcţia de director executiv al D.J.A.O.V. Arad, în temeiul OUG nr. 37/2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Or, actele administrative aflate în discuţie au fost emise tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanţei anterior individualizate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în cauză, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, chiar în condiţiile acceptării unei alte funcţii publice de către recurentul reclamant.
Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privinţa recurentului-reclamant, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcţiei de conducere deţinute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcţionării serviciului public.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul că se va admite cererea reclamantului şi se va dispune suspendarea executării ordinelor A.N.V. din 5 mai 2009 şi din 23 mai 2009 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea actelor administrative atacate, iar în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.E.A., împotriva sentinţei civile nr. 311 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite cererea formulată de către reclamant.
Suspendă executarea ordinelor A.N.V. din 5 mai 2009 şi din 23 mai 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei.
Obligă intimaţii la plata către recurent a sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2343/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
