ICCJ. Decizia nr. 2225/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2225/2010
Dosar nr. 1121/39/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 23 octombrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.I.P., în contradictoriu cu M.A.P.D.R., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2476 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R., până la pronunţarea instanţei de fond şi suspendarea concursului organizat de M.A.P.D.R., pentru ocuparea funcţiei de director coordonator deţinut de reclamant în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
În speţă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, existând o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat, întrucât nu a fost făcută dovada existenţei unui ordin cu privire la structura organizatorică, statele de funcţii şi numărul de posturi ce urmează a fi desfiinţate, precum şi în ceea ce priveşte desfiinţarea reală şi efectivă a postului.
Totodată, nu s-a făcut dovada existenţei actului administrativ privind metodologia de concurs, ce urma a fi emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 105/2009 şi a faptului că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management al reclamantului, sau că acesta ar fi încetat sau ar fi fost reziliat.
Instanţa de fond a constatat, totodată, că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente constând în perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice, schimbarea frecventă şi inopinantă a managerilor, fără a fi reţinută vreo culpă în sarcina acestora neputând duce la întărirea capacităţii manageriale.
Împotriva acestei hotărâri, M.A.P.D.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., precum şi art. 3041 C. proc. civ., punctându-se următoarele critici:
1 – încălcarea dreptului la apărare al autorităţii pârâte şi a principiului contradictorialităţii, prin nesocotirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. necesar pentru pregătirea apărării faţă de aspectele supuse dezbaterii, ceea ce atrage incidenţa art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi pe cele ale art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;
2 – nerespectarea de către prima instanţă a obligaţiei de a respinge cererea de suspendare ca lipsită de obiect întrucât intimatul-reclamant urmăreşte, în esenţă, repunerea sa în funcţia publică deţinută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja; în opinia recurentului suspendarea în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate opera numai în cazul actelor administrative cu executare succesivă, iar ordinul de eliberare din funcţie nu intră în această categorie de acte;
3 – aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care nu s-a putut dovedi că se creează o îndoială serioasă privind legalitatea concursului organizat de M.A.P.D.R. pentru ocuparea funcţiei de director coordonator în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava şi nici că intimatul-reclamant a suferit vreun prejudiciu, în condiţiile în care postul ocupat de reclamant a fost desfiinţat prin OUG nr. 105/2009 şi nu din iniţiativa angajatorului.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul M.A.P.D.R. şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că niciuna din criticile enunţate mai înainte nu se fondează şi că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Art. 14 din Legea contenciosului administrativ care reglementează suspendarea executării actului administrativ stipulează prin alin. 2 alin. (2) că „instanţa soluţionează cererea de suspendare „de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor".
În acelaşi timp este de observat că art. 28 alin. (1) din actul normativ incident dă instanţei puterea de a aprecia asupra compatibilităţii aplicării normelor de procedură civilă, cu prilejul soluţionării cauzei cu care a fost învestită.
Această compatibilitate se stabileşte prin raportare la specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor, pe de altă parte.
În mod evident, fiind vorba de obligaţia de a soluţiona de urgenţă cauzele în care se solicită aplicarea acestei măsuri de protecţie provizorie ce îmbracă forma suspendării actului administrativ instanţa Curţii de Apel Suceava nu a primit cererea autorităţii pârâte de acordare a unui nou termen pentru depunerea întâmpinării, rezultând în mod clar că acesta avea cunoştinţă de termenul de judecată fixat, şi a soluţionat la data de 23 octombrie 2009 cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 2476 din 9 octombrie 2009 şi a concursului organizat de M.A.P.D.R. în data de 26 octombrie 2009 pentru ocuparea postului de director economic al D.A.D.R. Suceava.
Obiectul cauzei impune, aşadar, înlăturarea dispoziţiilor art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. de natură a face ineficiente dispoziţiile Legii speciale a contenciosului administrativ şi cu atât mai mult a celor care privesc suspendarea executării actului administrativ. Nu se poate pune problema în termenii primului motiv de recurs deoarece este vorba de aplicarea unei măsuri de protecţie provizorie împotriva actului administrativ ce-şi produce efectele până la pronunţarea instanţei de fond, deci pe o perioadă de timp indicată expres de legiuitor.
Abordarea instanţei de fond este corectă, legală şi în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei către Statele membre privind protecţia judiciară provizorie în materie de contencios administrativ. Potrivit acestei norme cu caracter de recomandare, măsurile de protecţie provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
În privinţa criticii recurentului că Ordinul contestat nu întră în categoria actelor administrative cu executarea succesivă şi că art. 14 din Legea contenciosului administrativ, s-ar aplica numai acestei categorii de acte, Înalta Curte reţine că o astfel de limitare este în afara reglementărilor legale care nu fac o asemenea distincţie între acte cu executare imediată şi acte cu executare succesivă, astfel că devine aplicabil prejudiciul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Mai mult, chiar dacă ar fi fost acceptată teza recurentului, la data de 20 octombrie 2009 – data introducerii acţiunii – reclamantul se afla în perioada de preaviz acordat prin ordinul în discuţie [art. 1 alin. (1)] şi deci actul administrativ analizat nu şi-a epuizat efectele.
Referitor la critica ce vizează fondul cererii Înalta Curte consideră pertinente argumentele detaliat expuse în considerentele sentinţei aflate în control judiciar şi prezentate rezumativ în prezenta decizie.
Actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate din care decurge şi principiul executării din oficiu, iar neexecutarea lor este de neconceput într-o bună ordine juridică într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie la care instanţa de contencios poate să recurgă, la cerere, atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004 prin art. 14.
Analiza îndeplinirii acestor cerinţe a făcut obiectul preocupării judecătorului fondului prin raportare evidentă la dispoziţiile art. 2 lit. t) şi ş) în care legiuitorul însuşi lămureşte asupra înţelesului sintagmelor „caz bine justificat" şi „paguba iminentă", atât în ce priveşte suspendarea executării Ordinului nr. 2476/2001 cât şi a concursului organizat de M.A.P.D.R. la data de 26 octombrie 2009 pentru ocuparea funcţiei de director coordonator în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava.
Nu în ultimul rând Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea măsurii de protecţie provizorie cerută de intimatul-reclamant în condiţiile în care prin Decizia nr. 1629/2009 (publicată în M.Of. nr. 28 din 14 ianuarie 2010) Curtea Constituţională a stabilit ca fiind neconstituţionale mai multe prevederi din OUG nr. 105/2009 ce constituie temei juridic al măsurii aplicate prin Ordinul a cărui suspendare s-a acordat până la pronunţarea instanţei de fond.
În spiritul Recomandării nr. R (89) 8, mai înainte amintită, trebuie arătat şi faptul că măsura de protecţie provizorie acordată reclamantului nu influenţează în nici un fel Decizia ce urmează a fi luată de instanţa sesizată cu contestarea actului administrativ şi care va evalua legalitatea actului administrativ.
Pentru cele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împotriva sentinţei civile nr. 189 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2224/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2232/2010. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
