ICCJ. Decizia nr. 2250/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2250/2010
Dosar nr. 2819/116/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1419 din 19 octombrie 2009 Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu de către instanţă şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cererii formulate de creditorii P.I., C.D., P.G. şi M.M., în contradictoriu cu debitoarea A.N.R.P., pentru investirea cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1761/116/2008, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Călăraşi a reţinut faptul că Decizia a cărei investire se solicită este pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 3742 alin. (2)1 C. proc. civ., tribunalul nu este competent material să analizeze cererea de investire formulată în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 4242 din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu de către instanţă şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Călăraşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că nu este competenţa sa să investească cu formulă executorie decizii pe care le pronunţă în recurs, întrucât art. 374 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "investirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanţa".
Aşa fiind, chiar dacă prima instanţă, în speţă Tribunalul Călăraşi, a respins acţiunea reclamanţilor, iar în recurs, prin Decizia civilă nr. 1089 din 23 aprilie 2009, a fost modificată în tot sentinţa Tribunalului Călăraşi nr. 1763/116/2008, prima instanţă rămâne tot Tribunalul Călăraşi.
Curtea de Apel Bucureşti, chiar dacă a modificat o hotărâre a unui tribunal, nu este prima instanţă, ci instanţa care judecă o cale de atac, recursul, astfel încât această instanţă a judecat în al doilea grad de jurisdicţie, neputându-se reţine că este prima instanţă.
S-a mai subliniat faptul că dacă legiuitorul ar fi dorit ca fiecare instanţă să investească propria hotărâre atunci s-ar fi folosit sintagma "investirea hotărârilor cu formulă executorie se face de instanţa care a pronunţat hotărârea", precum şi faptul că în codul de procedură civilă nu există art. 3742 alin. (2)1.
În aceste condiţii, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cererii de investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel, prin care a fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 1763/2008 a Tribunalului Călăraşi, în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Faţă de cele de mai sus, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, în baza art. 20 şi art. 22 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a trimis cauza instanţei superioare, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea de investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1089/R din 23 aprilie 2009, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1761/116/2008, prin care a fost admis recursul declarat de reclamanţii P.I., C.D., P.G. şi M.M. împotriva sentinţei civile nr. 1763 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, iar sentinţa atacată a fost modificată în tot, în sensul că s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta A.N.R.P. la plata către reclamanţi a cotei de 40% din totalul compensaţiilor acordate prin Ordinul 1545 din 22 martie 2007.
Potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (1) C. proc. civ., nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ., afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie.
Alin. (2) al art. 374 C. proc. civ. menţionează că „învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanţă".
Legea a stabilit astfel o normă de competenţă materială cu caracter imperativ, prin care a determinat care anume instanţe, din ierarhia sistemului judiciar, au aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind fără relevanţă care anume hotărâre se investeşte: de fond, de apel ori, în caz de reformare a acestora, Decizia instanţei de recurs.
În speţă, Tribunalul Călăraşi, declinându-şi competenţa de soluţionare a cererii de investire cu formulă executorie a deciziei dată în recurs, singura care conţine "o condamnare", a interpretat greşit textul citat, întrucât a confundat competenţa de a investi hotărârile judecătoreşti, stabilită de lege pentru instanţa de fond, cu obiectul investirii, adică cu hotărârile pronunţate de tribunal ca instanţă de fond, ca şi cum numai acestea ar fi susceptibile de investire de către tribunal.
În speţa de faţă, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, trebuiesc avute în vedere şi dispoziţiile art. 25 cu referire la art. 2 lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că instanţa de executare este cea care a soluţionat fondul litigiului.
Interpretând logic, teleologic şi literal textele legale precizate, rezultă că instanţa de executare, competentă să dispună învestirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ, este prima instanţă care a soluţionat pricina.
Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1763 din 19 noiembrie 2008 a soluţionat prima în fond acţiunea reclamanţilor, hotărârea fiind însă modificată de instanţa de recurs. Din această împrejurare nu decurge concluzia că, în speţă, Curtea de Apel, ca instanţă de recurs, este instanţă de executare întrucât a analizat fondul cauzei. În materia contenciosului administrativ recursul este o cale de atac devolutivă în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., ceea ce nu conferă instanţei de recurs, dacă se pronunţă pe fondul cauzei, calitatea de instanţă de executare.
Concluzia se impune din analiza textelor legale mai sus precizate, în acelaşi sens fiind jurisprudenţa şi doctrina în materie.
Pe cale de consecinţă, apreciind că în situaţia dată instanţa de executare este Tribunalul Călăraşi, cauza va fi înaintată acestei instanţe.
Având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii şi care formează obiectul conflictului de competenţă în favoarea Tribunalul Călăraşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe P.I., C.D., P.G., M.M. şi pe A.N.R.P., în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2241/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2252/2010. Contencios → |
|---|
