ICCJ. Decizia nr. 2371/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2371/2010
Dosar nr. 165/36/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
a) anularea Ordinului şefului Statului Major al Forţelor Navale DIN 29 august 2008, precum şi a tuturor actelor ulterioare privind raporturile reclamantului de muncă cu C.O.O.
b) suspendarea executării ordinului din 9 octombrie 2008 al Staţi Major al Forţelor Navale şi a tuturor ordinelor ulterioare privind situaţia militară şi de serviciu a reclamantului;
c) obligarea şefului Statului Major al Forţelor Navale să emită Ordinul trecere în rezervă a reclamantului, în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din OG nr. 7/1998 şi ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancţiunea unor penalităţi;
d) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului ajutoarele şi plăţile compensatorii prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998 şi de art. 31 din Legea nr. 31/1999, cu coeficientul de inflaţie, începând cu data 1 septembrie 2008 până la pronunţare;
e) obligarea Ministerului Apărării să emită Decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2008, cu coeficientul de inflaţie la pensia ce i se va cuveni, de la această dată şi până la pronunţare, sub sancţiunea unor penalităţi;
f) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului drepturile băneşti conforme cu cele avute până la data de 31 august 2006, până la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de inflaţie;
g) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului daune morale în valoare de 75.000, pentru suferinţele la care a fost supus;
h) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este ofiţer, încadrat la U.M. C.O.O., unitate aflată în subordinea Statului Major al Forţelor Navale, din cadrul Ministerului Apărării.
A mai arătat că în cadrul procesului general de restructurare al armatei, la data de 31 iulie 2008 reclamantului i s-a adus la cunoştinţă ordinul privind intrarea în vigoare a noului stat de organizare al unităţii din care face parte, începând cu data de 1 septembrie 2008, prin care se reduceau mai multe funcţii, printre care şi aceea pe care era încadrat.
S-a susţinut că în această situaţie, în conformitate cu prevederile art. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul nr. M169/2001 al ministrului Apărării Naţionale, toate cadrele militare din unitate trebuie să-şi exprime opţiunea în scris, dacă doresc să treacă în rezervă, în condiţiile OG nr. 7/1998 sau dacă rămân în continuare în activitate.
A invocat reclamantul dispoziţiile art. 27 din ordonanţă, potrivit cărora pot trece în rezervă, bucurându-se de prevederile ordonanţei, chiar şi cadrele militare din unităţile ce nu sunt supuse procesului de restructurare, arătând că, până în prezent, nu a existat nici un caz în armata română şi cu atât mai mult în unitatea reclamantului, prin care să se refuze cererea vreunui cadru militar de a trece în rezervă prin disponibilizare.
În continuare s-a afirmat că, întrucât unitatea reclamantului a fost supusă procesului de restructurare, acesta a cerut, în scris, prin raportul din 1 august 2008 să fie trecut în rezervă, prin disponibilizare, însă, unitatea pârâtă, în loc să procedeze astfel, în mod ilegal şi abuziv, prin Ordinul şefului Statului Major al Forţelor Navale, începând cu data de 31 august 2008, l-a eliberat din funcţia pe care o deţinea şi a fost pus la dispoziţia unităţii, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.
A concluzionat reclamantul în sensul că, prin măsura astfel luată, a fost vătămat în dreptul şi interesul său legitim de a beneficia de măsurile de protecţie socială prevăzute de OG nr. 7/1998, de dreptul la pensie militară de serviciu, de dreptul la libera circulaţie, de dreptul la alegerea liberă a muncii, precum şi de alte drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, iar din punct de vedere moral, reclamantul se consideră frustrat şi umilit, întrucât îndeplineşte atribuţiuni inferioare şi incompatibile cu pregătirea sa, fiind auxiliar al unităţii.
Prin sentinţa civilă nr. 187/CA din 7 mai 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de D.L. şi a dispus anularea Ordinului Şefului de Stat Major al Forţelor Navale din 29 august 2008 în partea cu privire la reclamant şi a obligat pârâtul să emită ordin de trecere în rezervă a reclamantului în condiţiile OG nr. 7/1998, cu consecinţa drepturilor prevăzute de lege. A respins celelalte capete de cerere ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul are statutul de ofiţer în activitate, fiind încadrat la U.M. C.O.O. Astfel cum s-a precizat în întâmpinare şi după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc la nivelul unităţii militare menţionate, funcţia ocupată de contestator a fost redusă, nemairegăsindu-se pe noul stat de organizare ce a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2008.
A mai reţinut prima instanţă că, prin raportul personal din 1 august 2008, reclamantul a solicitat, în baza prevederilor OG nr. 7 din 1998 şi ale Legii nr. 80/1005, trecerea în rezervă în condiţiile art. 27 din OG nr. 7/1998, iar potrivit art. 3 din Ordinul M 169/2001, contestatorul a fost evaluat de Comisia de selecţie pentru funcţiile de ofiţeri ai Statului Major al Forţelor Navale ierarhizat şi propus spre încadrare în altă funcţie, funcţie cu care acesta iniţial nu a fost de acord.
Ulterior până la intrarea în vigoare a noului stat de organizare, reclamantul a acceptat propunerea de încadrare făcută, menţionând prin raportul personal din 29 august 2008 (anexat), că este de acord cu încadrarea pe funcţia propusă.
În acest context, a constatat Curtea de Apel Constanţa că, din coroborarea dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale şi ale art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ rezultă, fără echivoc, faptul că, în perioada de restructurare a armatei legea recunoaşte, în principal, dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăţilor compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaşte dreptul Ministerului Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu acordarea aceloraşi drepturi.
A mai reţinut instanţa de fond că art. 27 stabileşte că „în funcţie de necesarul de personal al armatei şi de fondurile alocate măsurilor de protecţie socială a personalului disponibilizat, de prevederile prezentei ordonanţe pot beneficia şi cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unităţi care nu sunt supuse restructurării", ceea ce vine să întărească ideea că opţiunea de trecere în rezervă potrivit OG nr. 7/1998 reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.
În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat că prin ordinul atacat – Ordinul din 2008 – dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, în condiţiile în care nu numai că unitatea sa a fost supusă restructurării, dar funcţia avută a fost redusă şi nu se mai regăseşte în noul stat de organizare, iar aserţiunea pârâtului privind incidenţa dispoziţiilor art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, nu justifică legalitatea ordinului contestat. în acest sens s-a reţinut că trimiterea cuprinsă în art. 5 din OG nr. 7/1998 la dispoziţiile art. 85 lit. e) nu face decât să sublinieze faptul că disponibilizarea cadrelor militare trebuie să se desfăşoare în limitele legii, fără eventuale abuzuri.
Pentru considerentele expuse, Curtea de apel a apreciat că Ordinul din 2008 al şefului S.M.F.N. încalcă un drept legitim al reclamantului, respectiv acela de a putea opta, în cazul în care unitatea militară este supusă restructurării, la trecerea în rezervă potrivit OG nr. 7/1998, iar în temeiul dispoziţiilor art. 18 din OG nr. 7/1998 pârâtul trebuie să dispună şi cu privire la drepturile ce i se cuvin reclamantului în baza ordonanţei.
În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, prima instanţă le-a considerat nefondate reţinând următoarele:
- anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu U.M. C.O.O. nu poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte şi a indicării motivelor de nelegalitate, precum şi a interesului legitim sau dreptului vătămat prin emiterea lor;
- aplicarea sancţiunii penalităţilor nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligaţiei impuse de instanţă privind emiterea ordinului de trecere în rezervă.
- referitor la suspendarea executării Ordinului din 9 octombrie 2008 şi a tuturor actelor ulterioare, reclamantul nu a arătat temeiul legal în baza căruia a formulat o astfel de cerere.
- obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti conforme cu cele avute până la data de 31 august 2006, până la trecerea în rezervă, s-a reţinut că întrucât reclamantul nu a tăcut dovada diminuării drepturilor băneşti în perioada punerii la dispoziţie, cererea sa este neîntemeiată.
- asupra cererii de acordare a daunelor morale s-a apreciat că, având în vedere că măsura de menţinere a reclamantului în activitate nu poate fi considerată frustrantă şi umilitoare, astfel cum se susţine, intenţia pârâtului nefiind aceea de a-l pune pe reclamant într-o stare de inferioritate fată de ceilalţi colegi, aceasta nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale, care a invocat în mod generic dispoziţiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu ignorarea situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, argumentează ministerul recurent, instanţa de fond a omis faptul că prin Ordinul M.O.- din 29 august 2008 emis la aceeaşi dată cu Ordinul M.O.- din 29 august 2008, intimatul-reclamant a fost numit într-o funcţie militară, conformă cu gradul şi pregătirea acestuia, la U.M. 02150 C.O., începând cu data de 1 septembrie 2008, astfel că Ordinul M.O.- din 29 august 2008 a fost anulat de instanţă în mod nelegal.
Mai mult, precizează ministerul recurent, intimatul-reclamant şi-a dat acordul expres şi în scris pentru a fi numit în funcţia respectivă, astfel că acesta nu a fost pus la dispoziţia unităţii militare, aşa cum reţine instanţa de fond în mod greşit.
Recursul este întemeiat.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea făcută mai sus, instanţa de fond, admiţând în parte acţiunea formulată, a dispus anularea Ordinului M.O. din 29 august 2008 emis de Şeful S.M.F.N., în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unui alt ordin pentru trecerea în rezervă a reclamantului în condiţiile OG nr. 7/1998.
Din verificarea dosarului Curţii de Apel, rezultă că instanţa de fond a dispus anularea Ordinului M.O. din 29 august 2008, fără ca acest ordin să fi existat la dosar.
În cursul judecării recursului, Ministerul Apărării Naţionale a comunicat ndin 5 mai 2010 faptul că reclamantul D.L. nu se regăseşte în conţinutul Ordinului M.O. din 29 august 2008 şi nu a fost pus la dispoziţia niciunei unităţi militare din cadrul Forţelor Navale.
De asemenea, a fost depus, în copie conformă, Ordinul M.O. din 29 august 2008, prin care reclamantul D.L., cu acordul scris al acestuia, fusese eliberat din funcţia de şef al instrucţiei în statul major din Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale A.I.M. şi a fost numit în funcţia de şef compartiment operaţii, căutare, salvare şi protecţia mediului la Componenta Operaţională Navală a Statului Major al Forţelor Navale.
Deci, din moment ce Ordinul M.O. din 29 august 2008 nu-l priveşte pe intimatul-reclamant, instanţa de fond a reţinut în mod netemeinic faptul că acest ordin ar fi produs efecte vătămătoare împotriva acestuia, astfel că soluţia de anulare a ordinului este nelegală.
Astfel fiind, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că intimatul-reclamant, fiind pus la dispoziţia unităţii militare, ar fi optat pentru trecerea în rezervă în condiţiile OG nr. 7/1998, intimatul-reclamant dându-şi acordul scris pentru a fi numit în funcţia în care a şi fost numit prin Ordinul M.O. din 29 august 2008.
În concluzie, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, rejudecând cauza, acţiunea va fi respinsă pentru considerentele prezentate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 187/CA din 7 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul D.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2362/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 811/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
