ICCJ. Decizia nr. 2257/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2257/2010
Dosar nr. 43218/3/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 6 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 aprobate prin HG nr. 1025/2006, în raport de prevederile art. 1 şi art. 6 din OUG nr. 148/2005.
În susţinerea excepţiei, s-a arătat că definiţia dată naşterii prin art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 încalcă actul normativ cu forţă superioară şi instituie discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă şi cei rezultaţi din naşteri succesive.
Prin sentinţa civilă nr. 3884 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, procedura excepţiei de nelegalitate a fost limitată în mod expres la categoria actelor cu caracter individual, din interpretarea istorică a textului de lege rezultând că restrângerea posibilităţii de a invoca excepţia, doar în situaţia atacării unui act administrativ cu caracter individual, este rezultatul voinţei explicite a legiuitorului şi nu o "scăpare" a legii.
A mai apreciat prima instanţă că indiferent de valabilitatea raţiunilor avute în vedere la adoptarea acestei norme, judecătorul nu poate trece peste voinţa legiuitorului şi să extindă aplicabilitatea unei proceduri la situaţii ce au fost excluse de sub incidenţa acesteia.
S-a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în speţă, HG nr. 1025/2006 fiind un act normativ.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, reclamanta C.S.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Reclamanta-recurentă invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu există nicio reglementare expresă care să excludă actele normative de la controlul de legalitate în cadrul procedurii astfel instituite.
În opinia recurentei actele normative pot fi cenzurate oricând pe calea contenciosului administrativ, excepţia de nelegalitate privind dispoziţiile unei hotărâri de guvern nu poate fi respinsă ca inadmisibilă.
În cuprinsul cererii de recurs, sunt reluate şi motivele de nelegalitate ale HG nr. 1025/2006 art. 3, invocate în cuprinsul excepţiei de nelegalitate, arătând că aceste prevederi „prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii" nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creşterea copilului cu vârsta de până la 2 ani se primeşte o indemnizaţia lunară în cuantum de 600 lei, respectiv concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare din primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii.
Intimaţii A.P.S.M. Bucureşti şi Guvernul României prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată prin prima criticilor formulate în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă analizei instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:
Reclamanta-recurentă a contestat legalitatea unor prevederi ale HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ, ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicare repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, fac referire, în privinţa analizării legalităţii, numai la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea duce la concluzia că legiuitorul ar fi înţeles să limiteze sfera actelor administrative supuse controlului de legalitate în această procedură la cele cu caracter individual.
Este de observat însă că, în cuprinsul alin. (2) al art. 4, este folosită sintagma „act administrativ unilateral", fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în acelaşi sens fiind unificată şi jurisprudenţa instanţei supreme în materie.
În consecinţă, constatând că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut incidenţa excepţiei inadmisibilităţii invocată de Guvernul României, fără a proceda la examinarea pe fond a excepţiei de neegalitate cu a cărei soluţionare a fost investit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 313 corelat cu art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul şi, casând hotărârea atacată, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra fondului acesteia.
La rejudecare vor fi avute în vedere şi criticile formulate în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs ce vizează fondul cauzei, a căror examinare de către Înalta Curte nu a fost posibilă faţă de soluţia adoptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.S.S. împotriva sentinţei civile nr. 3884 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2253/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2258/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
