ICCJ. Decizia nr. 2276/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2276/2010
Dosar nr. 1054/59/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 14 septembrie 2009, reclamantul B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. Bucureşti, pronunţarea unei hotărâri prin care sa se dispună suspendarea Ordinului nr. 2165 din 21 august 2009 emis de Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale a Vămilor, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivare, s-a arată că prin Ordinul nr. 2165 din 21 august 2009 emis de Vicepreşedintele A.N.V., s-a dispus mutarea temporară a reclamantului din funcţia de şef serviciu la Serviciul de Supraveghere Operaţiuni Vamale şi Mărfuri Accizabile din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, în funcţia publică de şef serviciu la Serviciul Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Buzău, pe o perioadă de 6 luni.
Reclamantul a mai precizat că împotriva ordinului amintit a formulat recurs graţios, în temeiul prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat ca atât condiţia cazului bine justificat cât şi cea a prevenirii unei pagube iminente sunt îndeplinite în cauză.
S-a menţionat că în speţă există un "caz bine justificat" rezultând dintr-o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a ordinului atacat. Astfel, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 statuează că mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu în scopul eficientizării activităţii instituţiilor publice. S-a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public.
S-a învederat că ordinul atacat este întemeiat numai în drept şi nu cuprinde motivele de fapt care au justificat actul de dispoziţie al autorităţii publice, astfel încât nu permite cenzurarea în mod corespunzător, spre a se putea stabili legalitatea sa prin prisma art. 87 alin. (1) lit. a) şi art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, respectiv daca mutarea temporară s-a dispus pentru eficientizarea activităţii autorităţii publice, ori dacă este în interesul autorităţii publice.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public, ordinul în speţă fiind nelegal deoarece mutarea temporară s-a dispus cu încălcarea pregătirii profesionale şi cu schimbarea felului muncii.
Reclamantul a mai precizat ca până în data de 24 august 2009 a îndeplinit funcţia de şef serviciu în cadrul S.S.O.V.M.A. - D.R.A.O.V. Timişoara, în considerarea acestei funcţii publice, precum şi a calităţilor personale şi pregătirii profesionale, fiind inclus în grupurile de cooperare pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi a criminalităţii organizate.
Nominalizarea sa în cadrul grupului de persoane care asigură cooperarea s-a efectuat intuituu personae, deoarece realizarea obiectivelor cooperării impune cu necesitate întreprinderea unor acţiuni şi operaţiuni specifice, care se identifică cu atribuţiile S.S.O.V.M.A.
S-a mai precizat că în absenţa unor criterii suficiente pentru analiza completă a instituţiilor juridice române - în speţă suspendarea executării actelor administrative individuale - apelarea la principiile consacrate din dreptul european şi la regulile jurisprudenţiale comunitare reprezintă nu doar o posibilitate, ci o obligaţie a judecătorului.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 9 noiembrie 2009 a fost admisă cererea formulată de reclamantul B.L., dispunându-se suspendarea executării actului reprezentat de Ordinul nr. 2165 din 21 august 2009 emis de Vicepreşedintele A.N.V., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din analiza articolelor de lege invocate în cuprinsul ordinului ca fiind temei al emiterii acestui act, şi anume art. 87 alin. (1) lit. a) şi cele ale art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, rezultă că legalitatea măsurii mutării temporare a funcţionarului public este condiţionată de îndeplinirea a două cerinţe relative la autoritatea publică: l) mutarea temporară să aibă finalitatea de a eficientiza activitatea autorităţii publice; II) mutarea temporară să fie în interesul autorităţii publice.
S-a mai reţinut că acest ordin a fost emis in temeiul art. 5 alin. (3) din HG nr. 110/2009, precum şi art. 87 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d), art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, însă în cuprinsul său nu este precizată, în concret, situaţia de fapt care a determinat dispunerea unei astfel de măsuri.
Or, raportat la neprecizarea motivelor de fapt pe care se bazează măsura, reclamantul a invocat o serie de neregularităţi care creează suficiente îndoieli în legătura cu legalitatea întocmirii actului atacat.
În ceea ce priveşte a doua condiţie prevăzută de lege, definiţia legală a sintagmei de „paguba iminentă" este data de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în sensul ca ea reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea gravă a funcţionarii unei autorităţi publice sau unui serviciu public.
A constatat judecătorul fondului că reclamantul ocupă o funcţie ce necesită, conform fişei postului, pregătire de specialitate şi care impune în sarcina acestuia mai multe obligaţii de serviciu, pentru îndeplinirea cărora este nevoie de continuitate.
3. Recursul declarat de A.N.V.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs în termen legal pârâta A.N.V., prin reprezentanta sa D.R.A.O.V. Timişoara, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În concret, recurenta susţine că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate până la anularea lui de către o instanţă judecătorească. Nemotivarea actului, invocată de reclamant, nu poate fi reţinută câtă vreme prin adresele nr. 49471 din 25 septembrie 2009, nr. 56489 din 21 octombrie 2009, dar şi în cuprinsul ordinului s-a explicat măsura dispusă.
Referitor la cea de-a doua condiţie, recurenta afirmă că reclamatul nu a fost prejudiciat, el păstrându-şi atât funcţia de şef serviciu cât şi indemnizaţia salarială.
În acelaşi timp, activitatea autorităţi publice nu a fost tulburată, ci „s-a îmbogăţit semnificativ".
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii formulate de B.L. vizează suspendarea executării Ordinului nr. 2165 din data de 21 august 2009, emis de vicepreşedintele A.N.V., prin care, începând cu data de 24 august 2009 s-a dispus mutarea sa temporară în funcţia publică de conducere de şef serviciu la Serviciul Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Buzău, pe o perioadă de 6 luni.
Cererea de chemare în judecată s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cu care
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Examinând cele două condiţii impuse prin textul de lege citat: „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă", Curtea de apel a ajuns la concluzia corectă că se impune suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
Motivarea actului administrativ este esenţială pentru exercitarea controlului de legalitate pe care îl înfăptuiesc instanţele de judecată, iar în cauză este impusă chiar de dispoziţiile art. 91 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 care stabilesc că.
„Mutarea temporară pe o altă funcţie publică se dispune motivat".
Simpla indicare a unor texte legale: art. 87 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d), ca şi art. 91 alin. (3) din Legea nr. 1999 nu satisface imperativul motivării, în contextul în care examinarea legalităţii actului nu se realizează doar formal, prin raportare la normele aplicabile, ci şi din punctul de vedere al oportunităţii adoptării soluţiei administrative respective, în cadrul marjei de apreciere de care beneficiază autorităţile publice.
Ca urmare, contrar susţinerilor recurentei, şi instanţa de recurs consideră că în cauză există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ analizat.
În lipsa indicării motivelor concrete care au determinat recurenta să dispună schimbarea temporară a unui element definitoriu al raportului de serviciu: locul muncii, obligându-l pe funcţionarul public să se mute de la Timişoara la Buzău, instanţa nu poate verifica dacă în speţă s-au respectat cerinţele impuse de dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 188/1999.
Comunicarea ulterioară a motivelor, prin cele două adrese indicate de recurentă, nu suplineşte obligativitatea motivării, legalitatea actului administrativ apreciindu-se prin raportare la situaţia existentă la momentul emiterii lui.
Şi în ceea ce priveşte condiţia „pagubei iminente" Curtea de apel a făcut o analiză justă a situaţiei concrete.
Elementul de natură salarială invocat de recurentă este străin de hotărârea judecătorească examinată, instanţa având în vedere a doua teză a dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, şi anume „perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Din înscrisurile administrate la judecarea cauzei în primă instanţă, s-a conturat cu pregnanţă concluzia că dislocarea intimatului de la D.R.A.O.V. Timişoara creează premisele unor dificultăţi însemnate în funcţionarea autorităţii publice, generate de specificul activităţii şi pregătirii sale, dar mai ales de poziţia pe care o ocupă în diverse proiecte regionale, care reclamă continuitate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Timişoara, împuternicită să reprezinte interesele A.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 348 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2274/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2287/2010. Contencios → |
|---|
