ICCJ. Decizia nr. 2287/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2287/2010
Dosar nr. 6494/2/200.
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 1714 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile şi a fost respinsă acţiunea reclamantei O.N. formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei procedurii prealabile invocată în cauză este nefondată, întrucât reclamanta a făcut dovada faptului că a respectat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin art. 1 din Decizia nr. 2818 din 2 septembrie 2008 emisă de pârâtă s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul deciziei nr. 57 A din 1 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 27278/2/2005, irevocabilă.
Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat modificarea deciziei nr. 2818/2008 în sensul că, la data plăţii efective, suma prevăzută în titlul de despăgubiri emis să fie actualizată în raport cu rata inflaţiei.
Instanţa de fond a reţinut căSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/2007 au stabilit faptul că „prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor / dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul prevederilor ale Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 52/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii este pe deplin aplicabilă cauzei de faţă, în sensul că dispoziţiei emise pe numele reclamantei, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi contestată de aceasta, nu îi sunt incidente prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 referitoare la aplicarea indicelui de inflaţie.
De asemenea, instanţa a reţinut şi considerentul că prin Decizia nr. 1748/207 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deşi s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în echivalent acordate reclamantului, nu a fost prevăzută şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie motivele de recurs încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii respectiv a art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recurenta arată că în mod nelegal prin sentinţa recurată i-a fost respinsă acţiunea având ca obiect cererea de reactualizare în raport cu rata inflaţiei a sumei stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 57/A/2006.
Recurenta arată că este îndreptăţită la despăgubire, deoarece la data stabilirii cuantumului despăgubirilor prin echivalent cuvenite conform Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 nu s-a stabilit reactualizarea sumei stabilite în raport de rata inflaţiei la data plăţii.
Recurenta arată că prin sentinţa atacată prin care i s-a respins acţiunea reprezintă o denegare de dreptate şi creează o discriminare între persoanele care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 şi care au fost soluţionate anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-reclamantă a depus la dosar note scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.
Sentinţa atacată este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În mod legal s-a apreciat de instanţa de fond că în ceea ce priveşte în concret cererea recurentei privind actualizarea dispoziţiilor, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 dispoziţii prin care este reglementată procedura reactualizării dispoziţiilor în anumite cazuri prevăzute de lege.
Iar în cazul recurentei care beneficiază de o hotărâre judecătorească irevocabilă – Decizia civilă nr. 57 A din 1 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent de care beneficiază ca urmare a soluţionării notificări dispuse în baza Legii nr. 10/2001.
Pe cale de consecinţă, autoritatea pârâtă în executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile a emis titlu de despăgubire în favoarea recurentei în cuantum de 97.846,74 lei, sumă care nu urmează regimul prevăzut de art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În mod corect s-a apreciat de instanţa de fond că admiterea unei cereri ulterioare de reactualizare a sumei cuvenită cu titlu de despăgubiri reparatori ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care a fost stabilit şi menţinut cuantumul despăgubirilor.
În cauză nu se poate reţine că prin sentinţa recurată instanţa de fond a pronunţat o soluţie care ar reprezenta o „denegare de drept" în condiţiile în care cererea reclamantei-recurente a fost analizată pe fond şi s-a apreciat că pe de o parte Decizia emisă de intimată este legală şi că pe de altă parte reclamanta-recurentă nu are un drept recunoscut de lege vătămat.
Această sentinţă este legală şi în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 521/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie obligatorie pentru instanţă conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.N. împotriva sentinţei civile nr. 1714 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2276/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2288/2010. Contencios → |
|---|
